ASU Poli primeste 220.000 lei de la CJ Timis

CJ Timiș a avut de dat 877.000 lei pe cel de-al doilea apel de pe agenda sportivă a instituției. Șapte proiecte vor împărți acești bani, după ce o comisie a jurizat proiectele. Pe lista cluburilor care primesc finanțare se numără ASU Poli, cu bani pentru centrul de copii și juniori.

Banii de pe agenda sportivă a CJ se împart pe două secțiuni: „Promovarea sportului de performanță”, respectiv „Sportul pentru toți”. La al doilea apel, de toamnă, au fost declarate eligibile trei proiecte la „Sportul pentru toți” și patru la „Promovarea sportului de performanță”. „Pentru a fi selectată în vederea finanțării, o propunere trebuie să întrunească un punctaj total de minim 60% din punctajul total minim, respectiv 80 de puncte pentru proiectele subsumate Sportului pentru toți și Sportului de performanță”, scrie în regulamentul după care au fost verificate proiectele propuse. Suma care a rămas de împărțit pentru acest an: 877.000 lei. La categoria „Sport de performanță” au fost aprobate patru proiecte. Vor primi bani Clubul Sportiv Municipal Lugoj – 260.000 lei, Asociația Club Sportiv CB Rally Vest – 150.000 lei, Club Sportiv Universitatea de Vest – 160.000 lei și Asociația Club Sportiv Dance Spirit – 15.000 lei.

La secțiunea „Sportul pentru toți”, banii merg către Asociația Club Sportiv Academia de Baschet pentru Timișoara – 30.000 lei, Asociația Club Sportiv Red Motor – 42.000 lei șiAsociația Club Sportiv ASU Politehnica Timișoara – 220.000 lei, pentru „dezvoltarea centrului de copii și juniori și asigurarea unui climat propice performanței”. Anul trecut, ASU Poli a primit, de la CJ, 530.000 lei, pentru proiectul „Poli, un club solid, echipă a comunității”. Banii alocați de la bugetul CJ pot fi utilizați pentru transport, cazare și masă la acţiunile sportive organizate în ţară şi străinătate; cheltuieli privind alimentaţia de efort şi recuperarea după efort şi cheltuieli medicale; achiziţionarea de materiale şi echipamente sportive; plata premiilor şi indemnizaţiilor sportivilor şi antrenorilor.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

ddd a spus: (septembrie 28th, 2017 at 13:03 )

„Fara patroni” si „bani publici”. Ce lozinci ieftine.

pt ddd a spus: (septembrie 28th, 2017 at 13:38 )

@ddd unde vezi tu patron domnule?
Acei bani s-au dat pentru centrul de copii si juniori, nicidecum pentru echipa mare.

daca tot te-ai chinuit sa scrii aici, macar gandeste o secunda.

Ieftina este gandirea dumitale, ca sa nu spun…prostie.

sanatate si la mai mare, cu ANAF-ul nu merge:)

ddd a spus: (septembrie 28th, 2017 at 13:53 )

Patronul vostru PSD-ul. Esti naiv crezand ca banii aia nu se vor folosi si la echipa mare. Sau doar mincinos.

Polistu violet a spus: (septembrie 28th, 2017 at 13:55 )

Bine ca esti tu destept de nu mai poți! Dar ACS Poli nu are voie sa primească pt centrul de copii sau numai cei de la partid (PSD-ASU) au voie?

Digilistul a spus: (septembrie 28th, 2017 at 15:11 )

Deci bani publici = kklau si TREI patroni?!? PSD, Herzog si Boncea,sau acum dintr-o data nu mai?!?Cata transparenta, se vede ca prin sticla Afumata!

£a€ Baro$$anu a spus: (septembrie 28th, 2017 at 15:49 )

Buey, aia e bani? Pai atata plateste echipa mea CMPDTP numai impozite la stat pe o luna, buey luzarilor. Nici de factura de telefon nu-mi ajung aia, poate sa-mi iau cauciucuri la merzzan m-as incadra. Zdrentele dracu care este voi, buey saracilor, ce m-ati inervat, fac icter cand aud de sume dintr-astea.

Dragos a spus: (septembrie 28th, 2017 at 16:52 )

Multi bani

sam a spus: (septembrie 28th, 2017 at 17:07 )

pesedistii isi rasplatesc slugile

watchdog a spus: (septembrie 28th, 2017 at 17:14 )

Spiritul ala alb violet cu care se lauda asa zisii drucheri arata tot mai mult a spoiala rosie pesedista.

toate-au fost la timpul lor a spus: (septembrie 28th, 2017 at 19:32 )

Totul e politic,cantaretii din remorci sunt precum cei din groapa cu securisti,la un eventual miting vor fi chemati pt. a restabili ordinea printre cei care-ndraznesc sa huleasca ciuma rosie.Niciuna dintre echipe nu are viitor,daca Robu nu o cedeaza privatilor(daca exista),va muri cu ea de gat,iar echipa profilor universitari se-ntoarce lent dar sigur de unde a plecat.

Remus a spus: (septembrie 28th, 2017 at 20:04 )

Rade ciob de oala sparta

Cristi a spus: (septembrie 28th, 2017 at 21:11 )

Remus si watchdog suntem 2 oameni cu gandire limitata. Va bate prostia no offense

sam a spus: (septembrie 29th, 2017 at 09:27 )

axinte nu ar fi scos un leu din bugetul statului sa-l directioneze catre asu daca nu ar fi primit ordin,e limpede ca psd continua proectul ponta grindeanu in timisoara ….ca doar n-a votat ponta de pomana cu ratiu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top