Licitatia din Bastionul Theresia va fi reluata. Dobra: Nu avem cum sa scadem preturile

Consiliul Județean Timiș a scos la licitație șapte spații din Bastionul Theresia, dar, după strigare, n-a dat niciunul. Au fost doar doi ofertanți, ambii pentru cel mai mic dintre ele. Procedura va fi reluată cel puțin o dată în acest an și prețurile nu vor scădea.

Bastionul Theresia, parte a vechii cetăți a Timișoarei, a fost reabilitat în perioada 2008-2010, cu 10 milioane de euro. Pentru că mare parte din bani au venit din fonduri UE, CJ Timiș a fost obligat să păstreze destinația spațiilor destinate închirierii timp de 5 ani. Acum, Județul a scos la licitație șapte spații, cu suprafețe cuprinse între 177 și 384 metri pătrați. Acestea suntt destinate activităților de „restaurant, bar și alte activități de servire a băuturilor. Activități ale agențiilor turistice și tur-operatorilor, alte servicii de rezervare și asistență turistică. Activități de creare și interpretare artistică”. Prețurile de pornire la licitație au fost stabilite în urma unui raport de evaluare imobiliară, fiind cuprinse între 66,06 și 68,52 lei / mp / lună, fără TVA, la care se adaugă, la fiecare spațiu, tariful pentru utilizarea terenului aferent frontului spațiilor, 128 lei / mp / lună, plus TVA. Contractele ar urma să fie încheiate pe o perioadă de 5 ani.

Licitația cu strigare a avut loc luni, 25 septembrie, dar au fost depuse doar două oferte, ambele pentru spațiul cel mai mic. Nici acesta nu a fost însă atribuit. Președintele CJ, Călin Dobra, crede că a găsit o explicație. „Cred că oamenii au fost obișnuiți cu un preț foarte mic. Legea spune că tariful trebuie fundamentat pe un raport de evaluare, pe care noi l-am făcut și care a dat prețurile pe care le-am propus. Acesta este, de fapt, prețul zonei. Nu avem cum să scădem prețurile. Va trebui să facem o popularizare mai intensă a Bastionului Theresia, pentru că sunt convins că sunt firme serioase care doresc să vină aici. Vom relua licitația, poate chiar de două ori anul acesta, dacă este nevoie”, a declarat, pentru deBanat.ro, Dobra. Conform acestuia, una dintre firmele care au avut spații închiriate în Bastionul Theresia a încercat să blocheze licitația. „A fost și o acțiune în instanță, prin care s-a cerut suspendarea licitației, cerută de o firmă care a avut activitate în bastion. Acțiunea a fost respinsă”, a mai afirmat Dobra. Dacă ar fi reușit să închirieze spații la sumele minime, CJ Timiș ar fi încasat lunar peste 146.000 de lei pentru localurile propriu-zise, sumă la care s-ar adăuga aproape 70.000 lei, reprezentând chiria pentru front.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Titu a spus: (septembrie 29th, 2017 at 10:55 )

Sa nu lasati nimic din pret, ca sa aveti de unde face pomeni la Asu !!!

 
pif a spus: (septembrie 29th, 2017 at 13:46 )

ASU e platforma politica a lui Dobra-PSD-Dragnea mai nou, cu care trebuie concurat si contracarat Primarul. asta-i nivelul opozitiei facute de PSD. asa ca oricum banii vor ajunge la ASU, daca nu astia atunci altii. bineinteles, legal si pe proiecte, ceea ce la ACS nu merge nicicum, nu? daca-i nevoie activam si Curtea de Conturi.

 
@pif a spus: (septembrie 29th, 2017 at 15:35 )

Domnule, as putea intelege ca unii oameni isi castiga traiul lustruind fesele sefului, dar nu sfida gramatica. Primar e substantiv comun si se scrie cu majuscula doar daca se afla la inceputul cuvantului? Te mai ajuta intelectul sa intelegi asta sau esti cu neuronul praf de la tot rahatul inhalat in procesul de lustruire?

 
Sorin Aradean a spus: (septembrie 29th, 2017 at 17:01 )

Cu tot respectul d-le presedinte Dobra, dar daca raportul de evaluare da un pret / m2 care are ca si consecinta absenta totala a posibililor ofertanti, inseamna ca ceva nu e in regula cu fundamentarea pretului cerut. De ce ? Ptr ca un privat niciodata nu se va retrage dintr-o afacere in care garantat are marja mare de profit. Absenta ofertantilor duce la o concluzie naturala: afacerile ce pot fiinta in Bastion nu sint intr-atit de profitabile, incit sa fie sustenabila financiar plata chiriei cerute.
Cu stima.

 
Vic a spus: (septembrie 29th, 2017 at 22:45 )

Subscriu totalmente la ce a scris Sorin Arădean.

 
sonnyx a spus: (septembrie 30th, 2017 at 06:41 )

Nu am auzit pana in acest moment ca trebuie sa inchiriez si terenul din fata spatiului ..”cuprinse între 66,06 și 68,52 lei / mp / lună, fără TVA, la care se adaugă, la fiecare spațiu, tariful pentru utilizarea terenului aferent frontului spațiilor, 128 lei / mp / lună, plus TVA”……adica dublu / mp decat la constructie…. dar ce ? in centru daca inchiriez un magazin trebuie sa platesc chirie la terenul din fata magazinului ? A-si fii curios ce valoare de piata are terenul aferent constructiilor in rapoartul de evaluare pentru stabilirea chiriei la teren?

 
birlic a spus: (septembrie 30th, 2017 at 09:07 )

Tot un drag ,ori Dobra ori Robu ,amandoi au au suflet bun ca Vaca Pemului ,ar da si 30 de litri de lapte la o mulsoare ,dar…nare .Unul se loveste de Consiliul Concurentei si nu da bani la Poli desi are ,celalalt nu micsoreaza pretul la Licitatie ,desi aceasta e regula generala care guverneaza Licitatia .Doamne dragi Timisoreni cu ce ne-am pricopsit ,oare cu ce am fost vinovati noi ???

 
Jaga a spus: (octombrie 6th, 2017 at 10:27 )

Cum sa ii spui domn prapaditului de Dobra? La Bastio e stapan unu Pdureanu sau Paduraru, omul lui Epure!

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Timisoara 2021

Administratie vezi arhiva Administratie

Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

CCIAT

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Planurile primăriei de a cumpăra zeci de tramvaie cu bani de la UE s-au schimbat, după ce proiectul a fost respins de trei ori! S-a ajuns acum la o altă variantă, încă nedepusă la finanțare. Nicolae Robu nu vrea comparații cu Oradea, de exemplu, și spune că specialiștii din PMT știu mai bine de ce are nevoie orașul și nu există riscul să se piardă vreun ban.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul de cumpărare de tramvaie cu bani de la UE, respins de trei ori. Robu: Ne-am mirat, dar am revenit
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com