Prim-divizionara Agroland s-a mutat in casa noua

Fetele de la Agroland Timișoara au desfășurat primul antrenament în sala Universității de Vest de pe strada Oituz, după montarea unei noi suprafețe de joc.

UVT Agroland Timișoara va alterna antrenamentele în această arenă și la sala „Constantin Jude”, urmând să dispute partidele de verificare și meciurile oficiale din sezonul 2017-2018, de asemenea, în ambele săli. După montarea unei suprafețe moderne, formația bănățeană se poate antrena fără problemă în sala UVT de pe strada Oituz. Peste covorul de joc, cu o grosime de doar 4 milimetri, din proiectul inițial, a fost montată o suprafață modernă Gerflor de 12 milimetri. Universitatea de Vest a investit și într-o nouă instalație de iluminat, astfel că această sală poate găzdui fără probleme și meciurile din Divizia A1 de volei feminin.

În sezonul 2016-2017, antrenorul Bogdan Paul a dorit să evite accidentările cauzate de o suprafață impropie sportului de performanță. În acest moment, fetele, în frunte cu căpitanul Diana Balintoni, cred că se pot simți ca acasă în sala de pe strada Oituz. „Este foarte important că s-a schimbat suprafața de joc, anul trecut am reușit să lucrăm o singură dată aici pentru că suprafața nu era una optimă. Este o sală frumoasă, destul de mare, spațioasă. Este important să avem o sală în care să ne simțim bine și chiar cred că aici ne vom simți ca acasă”, a spus Diana Balintoni. Pentru „Cupa BMW Banat Car”, clubul a decis că prima întâlnire cu fanii timișoreni trebuie să se realizeze la cea mai mare sală din oraș, „Constantin Jude”. Turneul amical internațional se desfășoară în perioada 29 septembrie – 1 octombrie, cu participarea echipelor Linamar Bekescsaba, Volei Alba Blaj și Universitatea NTT Data CLuj-Napoca.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CJ Timiș a aprobat documentațiile pentru toate cele 10 proiecte aprobate la finanțare din PNDL, în valoare de peste 150 de milioane de lei. Printre ele, și cel privind extinderea la patru benzi a șoselei spre aeroport. Dacă totul merge bine, teoretic, în decembrie vor fi semnate contractele de finanțare, iar șantierele vor începe anul viitor.
Citeşte tot articolul Citeste articolul 10 santiere incep, cel putin teoretic, in 2018, in Timis. Inclusiv extinderea soselei catre aeroport
Extinderea la 4 benzi a drumului spre autostradă, prin Dumbrăvița, așteaptă OK-ul de la ADR. Consilierii județeni au votat ultimele clarificări de care era nevoie pentru proiectul aflat în faza de evaluare. Dacă acesta va fi aprobat la finanțare, CJ Timiș va primi, din fonduri UE, peste 12 milioane de euro, bani nerambursabili.
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timis asteapta 12 milioane de euro de la UE. Extinderea drumului prin Dumbravita, la ultimele detalii
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top