Ambulanta nu va avea statie in zona de nord a Timisoarei. De ce nu are primaria aviz de la Ministerul Educatiei

Serviciul Județean de Ambulanță nu va avea prea curând un punct de lucru în partea de nord a Timișoarei. Ministerul Educației nu este de acord cu schimbarea destinației spațiului de la fostul liceu agricol, pentru că o parte din teren este în litigiu. Primăria nu va putea obține avizul MECS decât în momentul în care va avea o sentință definitivă și irevocabilă.

Primarul Nicolae Robu anunța, în ianuarie, că Serviciul Județean de Ambulanță Timiș a solicitat un spațiu pentru deschiderea unui punct de lucru în partea de nord a orașului. Municipalitatea era dispusă să ofere SAJ un astfel de spațiu, în incinta fostului Liceu Tehnologic Agricol „Petru Botiș”. Acesta a fost desființat în 2015, iar campusul din Calea Aradului a rămas la dispoziția proprietarului, adică Primăria Timișoara. „Sunt situații în care se impun intevenții foarte rapide si de la Spitalul Județean până în partea de nord a orașului se ajunge într-un timp considerabil, care poate fi decisiv pentru viata unui cetățean în anumite situații. Am răspuns pozitiv și vom da acest spațiu. Cei de la Ambulanță ne-au spus că este corespunzător și vor face un punct de lucru în acea zonă”, declara edilul.

Vestea proastă vine însă de la Ministerul Educație Naționale și Cercetării Științifice. Legea spune că, deși este proprietarul campusului de la Agricol, Primăria Timișoara trebuie să ceară un aviz de la MENCS, dacă vrea să schimbe destinația spațiului. „Ministerul Educației ne răspunde că nu putem să punem la dispoziția Salvării acel spațiu, pentru că este acolo un litigiu. Nu știu până când mai continuă această situație aberantă în care tu ești administrație publică locală, ai un patrimoniu, dar trebuie să-ți spună un functionar din minister cum să-l folosești. De ce nu suntem lăsați noi, proprietarii, să ne gestionam patrimoniul? Ce proprietari suntem noi dacă trebuie să spună cineva dintr-un minister ce e bine și ce nu să facem cu proprietatea noastră?”, a declarat marți, 3 octombrie, primarul Robu. Edilul vorbește, însă fără să dea detalii, despre „o afacere mafiotă”. „Acolo a fost o afacere mafiotă, de fapt. Au folosit terenul, au făcut amenajări, la mici înțelegeri, fără nicio bază, dar în tara asta nu poți merge să-i dai cu forța afară, să intri cu buldozerul peste ei, ci trebuie să aștepți decizii de la instanțe (…) Nu vreau să semnalez că ne dau un aviz negativ, ci faptul că trebuie să cerem un aviz la minister”, mai spune primarul Timișoarei.

Adresa semnată de Mariana Chivu, director în MENCS, care a ajuns la primărie arată că, în conformitate cu prevederile art. 3 din OMENCS 5819/25.11.2016, privind aprobarea procedurii de elaborare a avizului conform pentru schimbarea destinației bazei materiale a instituțiilor și unităților de învățământ preuniversitar de stat, „avizul conform al ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice se emite dacă «imobilele / spațiile pentru care se solicită schimbarea destinației nu fac obiectul unui litigiu (aflat pe rol). Vă adresăm rugămintea ca, în momentul în care se va emite o hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă cu privire la litigiul sus-menționat, să o transmiteți ministerului”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Heraeus
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sediu pentru Casa Studenților și cinematecă – sunt două dintre destinațiile sigure ale unora dintre cinematografele recuperate de municipalitate de la RADEF. Primarul Nicolae Robu spune că nu poate da încă detalii, dar, în principal, fostele cinematografe vor deveni „centre culturale cu un program de utilizare extins”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinemateca si Casa Studentilor, primele doua destinatii pentru cinematografele preluate de primarie de la RADEF
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top