Cateva zeci de timisoreni, din nou in strada. In Piata Victoriei s-a strigat iarasi „Dragnea, demisia” / FOTO

La Timișoara s-a strigat, din nou, „Dragnea, demisia!”. Câteva zeci de oameni au ieșit în Piața Victoriei, pentru a face „Scut în jurul justiției”. Unii dintre ei au participat la toate evenimentele organizate până acum, începând de astă-iarnă, și spun că, probabil, românii care stau în case sunt fericiți de felul în care trăiesc.

„Justiția nu trebuie reinventată, doar redescoperită! Nu apărăm un om, fie că s-o fi numind Laura Codruța Kovesi sau Augustin Lazăr, ci un principiu: nimeni nu este mai presus de lege. Iar legea nu poate fi schimbată după interesele sau bunul plac al celor care guvernează, pentru că cei care guvernează nu au primit de la popor un mandat care îi îndreptățește să decidă împotriva acestui popor! Veniți duminică în piață să ne luăm justiția înapoi”, a sunat invitația adresată timișorenilor pe Facebook. Spre 300 dintre ei au bifat opțiunea „interesat”, însă în stradă, duminică seară, în Piața Victoriei, au fost în jur de 40. Unii dintre cei care au venit la protest n-au lipsit la niciunul dintre evenimentele organizate la Timișoara de la începutul anului. „Cred că este datoria mea să nu stau în casă. Eu am votat în decembrie 2016 și cred că am datoria să nu las lucrurile s-o ia razna în țara asta. De ce suntem atât de puțini? E ca la vot, unii ne exprimăm punctul de vedere, alții stau pe margine. Dar guvernanții răspund numai la presiunea străzii”, spunea unul dintre participanți. Alții cred că numărul protestatarilor ar fi mai mare, dacă oamenii ar fi mai bine informați. „Nu știu să vă spun de ce nu ies românii din casă. Eu am ieșit de fiecare dată și o să ies în continuare. Ce știu să vă spun este că, în fiecare oră, 9 români aleg să părăsească această țară”, a afirmat un alt timișorean.

De această dată au lipsit pancartele și n-a fost fluturat decât un singur tricolor, dar din niște boxe portabile s-a auzit, din nou, „Deșteaptă-te, române” și s-a strigat iarăși „Dragnea, demisia”. Protestul a fost autorizat până la ora 21, iar oamenii s-au strâns în cerc și au dezbătut proiectele de modificare a legilor justiției, propuse de ministrul Tudorel Toader și pe care PSD le va susține în parlament, în ciuda avizului negativ al Consiliului Superior al Magistraturii. Proiectul de modificare a Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor prevede ca preşedintele României să fie eliminat din procedura de numire a procurorilor şefi ai principalelor parchete, durata mandatului acestora fiind extinsă de la trei la patru ani. Inspecţia Judiciară au urma să treacă din subordinea CSM la Ministerul Justiţiei, iar ministrul Justiţiei poate cere procurorului general sau, după caz, procurorului şef al DNA sau DIICOT informări asupra activităţii parchetelor şi să dea îndrumări scrise cu privire la măsurile care trebuie luate. În prezent, legea prevede că procurorii şefi sunt numiţi de preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul CSM, pentru o perioadă de 3 ani.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Șoferii din Timișoara nu par impresionați de camerele video ale Poliției Locale, care supraveghează centrul istoric și nici de amenzile pe care le pot primi pentru că intră cu mașinile în zona pietonală. În ultimul weekend, aproape 30 s-au „dat” prin Piața Libertății.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Weekend de… raliu prin Piata Libertatii
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top