Cum „uita” Nicolae Robu de ingheata apele

Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, a marcat o mare înfrângere la alegerile tineretului liberal, candidatul susținut de el fiind învins fără drept de apel. Evident, Robu nu-și va asuma acest eșec, deși, în speech-ul său de 15 minute ținut în fața tinerilor, 10 minute l-a lăudat pe Ionuț Stănușoiu, cinci minute s-a lăudat pe el însuși, în timp ce numele lui Cosmin Șandru, noul președinte al TNL Timiș, nici măcar nu a fost pronunțat. A fost, de altfel, singurul discurs partizan din partea „seniorilor” partidului care au participat la alegeri. Dar nu aceste alegeri sunt tema rândurilor de față, deși e demn de semnalat faptul că tinerii liberali au votat contra lui Robu, riscând astfel să devină PSD-iști, „ultrapenibili”, „grei de cap”, „handicapați mintal” sau „cetățeni de rușine ai Timișoarei”.

Frapantă a fost însă o declarație a sa după terminarea alegerilor, prinsă și într-un comunicat de presă al PNL Timiș. „Am promovat mereu tinerii și niciunul dintre foarte mulții care au beneficiat de încrederea mea nu m-a dezamăgit până acum! (…) Alegerile înseamnă, inevitabil, și o competiție. O competiție în care nimeni nu pierde, doar că unii câștigă și alții nu! După alegeri, trebuie să facem cu toții echipă, echipa PNL, și să ne mobilizăm să devenim partidul cel mai tare pe scena politică a județuluiși la nivel național”, a spus Robu. Se vede cum acum vorbește de o „echipă” din care să facă parte și învingători, și învinși.

Iată însă ce posta pe Facebook același Robu după alegerile din PNL Timiș: „Victorie!! Așadar, ce-a fost de demonstrat, s-a demonstrat! Alegerile s-au încheiat. Eu și echipa împreună cu care am concurat am câștigat detașat competiția. Absolut toate posturile în Biroul Politic Județean au revenit echipei conduse de mine! Așadar, scorul pe posturi este de 33 la 0. Da, ați citit bine, la zero! Ceea ce n-au învățat contracompetitorii mei și ai colegilor este că oricât de puternici, de fioroși, se arată zmeii, niciodată nu ies ei învingători, învingătorii sunt mereu cei buni, cei drepți, cei cinstiți, cei corecți!”. Așadar atunci era o singură echipă, cea a învingătorilor, perdanții fiind răi, nedrepți, necinstiți și incorecți, astfel că nu meritau să facă parte din noua conducere.

Dar și mai șocant e atunci când spune că n-a fost dezamăgit de niciun tânăr promovat de el. Oare numele lui Marian Vasile nu-i spune nimic? Când a venit în PNL, Robu a dus cu el doi tineri, pe care i-a susținut și promovat: Dan Diaconu și Marian Vasile. După alegerile din 2012, primul a ajuns viceprimar, al doilea, vicepreședinte al CJ Timiș. Susținerea lui Robu pentru Vasile a continuat, l-a luat la un moment dat consilier personal, apoi l-a sprijinit în disputa internă din partid pentru a fi candidatul PNL la șefia CJ Timiș, iar ulterior, pentru un scaun de deputat. În decembrie anul trecut, Vasile s-a retras însă din tabăra aplaudacilor lui Robu, iar acesta a reacționat violent. Un comportament de Liviu Dragnea (față de care de altfel, nu și-a ascuns niciodată admirația), care la fel a procedat, de exemplu, cu Sorin Grindeanu. „Văd că Marian Vasile a ajuns și la nivelul acesta, de a face politică prin cârciumi. Pe mine m-au păcălit foarte mulți în viață, eu sunt un idealist, sunt un naiv și credeam că toți sunt ca mine”, spunea Robu într-o conferință de presă, după ce, într-o ședință de partid, i-a atras atenția lui Vasile că „l-a susținut și când alții râdeau de el”.

Intrat în dizgrația lui Robu, de Vasile nu prea s-a mai auzit nimic de o bună perioadă de timp. În schimb, Dan Diaconu mai rezistă, dar nu se știe cât timp. Anul trecut, el a vrut să părăsească funcția de viceprimar, pentru una de parlamentar, n-a fost lăsat. Nu de alta, dar a rămas să încaseze bobârnace pentru toate eșecurile lui Robu, așa cum a fost și ultimul, cu poarta răsturnată la furtună. Pe de altă parte, Robu să-și asume toate eforturile și succesele viceprimarului, așa cum s-a întâmplat cu „Timișoara – Capitală Culturală”, dosar de care din primărie s-a ocupat doar Diaconu. Dacă Timișoara pierdea titlul, aflam acest lucru de la Robu, fiind însă un succes, de la primar am auzit că e meritul său exclusiv.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

euqpgen a spus: (octombrie 16th, 2017 at 19:13 )

Iar mananca bocsiganu cu tibirlicu !!

anteconbega a spus: (octombrie 17th, 2017 at 05:53 )

De Vasile şi-a bătut joc. De Diaconu o face în continuare. Om fără caracter, grandoman, narcisist, fanfaron. Un edil de avarie. Ducă-se pe pustii! Grindeanu preşedinte! Freddy primar!. Dobra prorector!

Ron a spus: (octombrie 17th, 2017 at 11:28 )

Robu este un individ cu un caracter infect. Acest lucru se vede foarte bine din ce face și spune. Nu-și asumă niciodată răspunderea pentru eșecuri, însă nu ezită să-și însușească meritele altora. Nu are absolut nicio rușine în acest sens. Când nu-i ies ploile și este luat la întrebări asupra eșecurilor, are un limbaj insultător. Pe timișoreni i-a înjurat cum i-a venit la gură de nenumărate ori. Peste 3 ani le va cerși voturile. Nădăjduiesc să nu le primească și să fie trimis înapoi sub bolovanul de unde a ieșit la lumină. Timișoara merită, cu certitudine, un alt fel de primar, nu un megaloman narcisist, care nu ține cont de nimic pentru a-și gâdila orgoliile super-gonflate.

DR.EVIL a spus: (octombrie 17th, 2017 at 14:43 )

UN BIVOL CONSTIPAT ACEST DOMN’ PRIMAR ROBU! O LABA DE OM.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Raoul Trifan: ”Trebuie să ne opunem cu toții. Partidul Comasat Român vrea să blocheze Alianța Dreapta Unită să candideze.”

Senatorul USR de Timiș, Raoul Trifan, s-a arătat foarte îngrijorat față de practicile antidemocratice ale PSD-PNL. El s-a referit la contextul în care coaliția de guvernare a respins reprezentanții Dreptei Unite din birourile electorale și secțiile de votare și, mai nou, a blocat intrarea Alianței în alegerile europarlamentare. „Noul PCR, Partidul Comasat Român, a eliminat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan: ”Trebuie să ne opunem cu toții. Partidul Comasat Român vrea să blocheze Alianța Dreapta Unită să candideze.”
isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, de la 2-0 la 0-1 contra campioanei în doar două săptămâni

Prim-divizionara feminină Politehnica, liderul incontestabil al campionatului a „reuşit” duminică cel mai slab meci, chiar într-o partidă cu miză, contra campioanei, U Olimpia Cluj. Dacă în urmă cu doar două săptămâni, alb-violetele se impuneau în ultima etapă a sezonului regular, 2-0, iată cu astăzi el au pierdut, 0-1, acasă, după o evoluţie foarte palidă. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, de la 2-0 la 0-1 contra campioanei în doar două săptămâni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Sorin Maxim

Succes total pentru POR 2014 – 2020. Suma investită a fost cu 280 de milioane de euro peste cea alocată

Programul Operațional Regional 2014-2020 a fost un real succes pentru Regiunea Vest. Administrat de ADR Vest, acesta a adus în regiune cu 40% mai mulți bani decât avusese alocați. Aceasta înseamnă că în Regiunea Vest au fost investiți 920 de milioane de euro, adică cu aproape 280 de milioane de euro peste suma atribuită inițial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes total pentru POR 2014 – 2020. Suma investită a fost cu 280 de milioane de euro peste cea alocată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Senatorul USR de Timiș, Raoul Trifan, s-a arătat foarte îngrijorat față de practicile antidemocratice ale PSD-PNL. El s-a referit la contextul în care coaliția de guvernare a respins reprezentanții Dreptei Unite din birourile electorale și secțiile de votare și, mai nou, a blocat intrarea Alianței în alegerile europarlamentare. „Noul PCR, Partidul Comasat Român, a eliminat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan: ”Trebuie să ne opunem cu toții. Partidul Comasat Român vrea să blocheze Alianța Dreapta Unită să candideze.”
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, la Digi 24 că, indiferent dacă vor exista candidați comuni sau proprii, cele două partide vor forma majoritățile în administrațiile locale. Asta înseamnă că, şi la Timiş, cu toate că sunt aproape la cuţite, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, trebuie să colaboreze, post-electoral, cu omologul său de la PNL,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica şi Alfred Simonis, obligaţi să colaboreze după alegeri. Marcel Ciolacu: PSD şi PNL vor forma majorități în administrațiile locale
Lista anunțurilor de primari racolați la un partid la altul continuă, luni dimineață, cu o nouă cucerire PSD de la PNL. La scurt timp după ce PNL a anunţat înregimentarea primarului PSD din Remetea Mare  Ilie Golubov, social-democratii au comunicat trecerea liberalului Virgil Ciocea, primarul din Pietroasa, de la PNL la PSD. Conform PSD Timiș,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD Timiș nu se lasă. PNL-istul Ciocea, de la Pietroasa, lasă liberalismul pentru social- democrație
La aproape o lună de la marele anunț al trecerii a numeroși primari din Timiș, mare parte de la PNL, la PSD, Alin Nica spune că trecerea s-a făcut în moduri mai puțin ortodoxe. El vorbește despre șantaj și amenințări, respectiv despre primari PNL care ar fi fost forțați să semneze ”adeziuni în alb la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica vorbește de șantaj, amenințări și comportament golănesc la adversarii politici care îi ”fură” primarii
PNL Timiș reușește o adevărată lovitură de imagine, după ce a anunțat transferul actualului primar din Remetea Mare, Ilie Golubov, de la PSD. În urmă cu mai puțin de o lună, social-democrații anunțau că acesta decisese, după multe mandate, să renunțe la a mai candida și, în plus, îl propusese pe viceprimarul său, Cosmin Chira,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș contraatacă în bătălia primarilor. Actualul edil-șef de la Remetea Mare, trecere surpriză la liberali
Prim-divizionara feminină Politehnica, liderul incontestabil al campionatului a „reuşit” duminică cel mai slab meci, chiar într-o partidă cu miză, contra campioanei, U Olimpia Cluj. Dacă în urmă cu doar două săptămâni, alb-violetele se impuneau în ultima etapă a sezonului regular, 2-0, iată cu astăzi el au pierdut, 0-1, acasă, după o evoluţie foarte palidă. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, de la 2-0 la 0-1 contra campioanei în doar două săptămâni
Consiliul Județean Timiș dorește să preia un nou drum pentru a-l moderniza și a-l aduce la standarde moderne. Șoseaua va fi clasificată ca și drum județean și va ajuta la scurtarea traseului dintre Coșteiu și Boldur, prin Jabăr. Șoseaua se apreciază că va avea lungimea de aproximativ șapte kilometri și cuprinde mai multe bucăți de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș preia un nou drum pentru a-l moderniza
Joi, 21 martie 2024, de la ora 19, la Muzeul Apei din Timișoara (Calea Urseni, nr. 26), asociația Euro CulturArt și Fundația Aquatim prezintă Noaptea de Poezie, în cadrul programului omonim ce se desfășoară în 10 spații culturale exponențiale din 7 orașe din România. Poeții Șerban Foarță, Daniela Rațiu, Marcel Tolcea și Costel Stancu, alături de muzicienii Ilie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Joi, la Muzeul Apei Timișoara e Noaptea de Poezie
Top