Retroparada Toamnei scoate din nou la plimbare batranele doamne pe patru roti

Cele mai frumoase vehicule istorice din vestul României, dar nu numai, vor putea fi admirate din nou la Timișoara. Retroparada Toamnei, ajunsă la ediția cu numărul cinci, scoate din nou din garaje adevărate bijuterii pe roți.

Timișorenii s-au obișnuit deja ca, de două ori pe an, colecționarii de mașini de epocă să-și scoată „bătrânele doamne” din garaje și să le arate tuturor curioșilor. Ediția de toamnă a Retroparadei este programată sâmbătă, 21 octombrie, atât în Timișoara, cât și în alte 26 de orașe. „Pe platoul din fața Operei, timișorenii sunt invitați să viziteze expoziția de vehicul istorice ale colecționarilor din Timiș și Caraș-Severin, dar vom avea și oaspeți din Serbia”, spune Vlad Capotescu, organizatorul evenimentului. Mașinile, cel puțin 35, după estimările lui Capotescu, vor fi putea admirate și fotografiate între orele 10.30 și 13. Se va pleca apoi în parada spre Muzeul Tramvaiului „Corneliu Mikloși”, de pe Bd. Take Ionescu, pentru o vizita de circa 30 minute. „Orice posesor de automobil fabricat înainte de anul 1986 și aflat în stare foarte bună de originalitate și funcționare este binevenit. Înscrierile se fac telefonic la numărul 0756-194.696”, mai spune Vlad Capotescu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Ati avut un strabunic parlamentar in 1919? E momentul sa-i spuneti oficial povestea, AEP va cere ajutorul

Avem un parlament plini de penali și personaje al căror loc e oriunde, dar nu unde se decide soarta a milioane de oameni. Dar a fost mereu așa? Sunt aproape 100 de ani de la înființarea primului parlament al României Mari și povestea lui merită să fie cunoscută. Toți românii sunt invitați să ajute.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ati avut un strabunic parlamentar in 1919? E momentul sa-i spuneti oficial povestea, AEP va cere ajutorul

Economic vezi arhiva Economic

Sa vina iarna. Contracte de deszapezire de peste 18 milioane de lei pentru autostrazi si sosele din vestul Romaniei

Sunt temperaturi de vară, dar Direcția Regională de Drumuri și Poduri își face... sanie. Mai exact, a semnat contractele de deszăpezire pentru 2017/2018, pentru toate drumurile naționale și loturile de autostradă pe care le are în grijă. Suma totală depășește 18 milioane de lei.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sa vina iarna. Contracte de deszapezire de peste 18 milioane de lei pentru autostrazi si sosele din vestul Romaniei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top