Robu, despre semafoare si trafic: Specialistii refuza sa faca unda verde. De la primavara se schimba totul

Nemulțumit de specialiștii care se ocupă de sistemul de management al traficului, primarul Nicolae Robu anunță schimbări de la primăvară. Edilul vorbește din nou despre „optimizarea multicriterială” și crede că șoferii ar prefera să stea puțin mai mult în trafic, dar să aibă undă verde.

Timișoara are un sistem ultraperformant de management al traficului, dar, spune primarul Nicolae Robu, cei care îl gestionează nu-l folosesc la adevărata capacitate. „Mai este nevoie de intervenții pentru parametrizarea lui. Dacă este să dau o explicație oarecum științifică la ceea ce se întâmplă, aceasta ar fi următoarea: specialiștii care s-au ocupat de stabilirea parametrilor de funcționare pentru sistem au mers pe principiul asigurării unui optim monocriterial. Ei au avut în vedere doar ca, în condițiile actuale din oraș, cu șantiere, cu tot ce avem, timpii necesari pentru deplasare de la un punct la altul să fie minim. Or, nu numai timpul contează. Pentru un conducător auto contează și confortul. E preferabil să aibă nevoie de un timp ușor mai mare, nu mult mai mare, dar să aibă undă verde. Nu tot să oprească la fiecare sută de metri la semafor, să scoată și să bage mașina în viteză, să accelereze, să frâneze. Se produc și solicitări ale mașinii cu astfel de operații, se produc noxe în plus la accelerare, se produce zgomot… De aceea trebuie o abordare de optim multicriterial”, a declarat Robu.

În prezent, în Timișoara ar fi în vigoare undă verde pe str. Michelangelo și Cluj, de la Punctele Cardinale spre Spitalul Județean, pe Bd. Liviu Rebreanu, pe strada Take Ionescu, spre ieșirea din oraș, pe Calea Lipovei și Calea Aradului. Lucrurile se vor schimba de la primăvară, anunță edilul. „Vom vedea că vom avea în mult mai multe locuri undă verde. Să fiu corect înțeles: nu avem acum nu pentru că sistemul nu poate. Sistemul poate să asigure tot ce ne dorim, numai că specialiștii refuză să facă undă verde, mergând pe ideea că numai timpul este important. Optimul de timp nu este dat de unda verde, dar optimul multicriterial sub toate aspectele pe care le-am menționat este asigurat de unda verde”, a conchis Nicolae Robu.

Cei de la Swarco, firma care a implementat proiectul de management al traficului, explicau că, dacă sunt puse pe modul „full adaptive”, automatele de trafic eliberează intersecțiile, iar apoi asigură coridoare de undă verde, dacă acest lucru este posibil. „În modul de lucru «full adaptive», sistemul încearcă să elibereze cozile din fiecare intersecție și, în subsidiar, să asigure unda verde”, explica Adrian Vulpescu, manager tehnic al Swarco Traffic România. Proiectul de management al traficului prevede semaforizarea a 44 de noi intersecții, modernizarea semaforizărilor în alte 90 de intersecții, montarea a 13 radare de informare și 7 de viteză, dar și a 37 de sisteme de detecție a trecerii pe roșu și mai multe panouri pe care vor fi afișate diverse informări. El a fost realizat de Swarco Traffic Romania SRL – SC Avitech SRL – SC Swarco Mizar SpA., la un preț de 19,9 milioane de lei, fără TVA.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

circ pe nervii goimilor a spus: (October 7th, 2017 at 10:49 )

Ai blocat orasul cu lampile tale de 2 lei Robule.Inteligente ar fi daca n-am sta ca prostii pe rosu,in conditiile in care de pe strazi secundare nu vine nici macar musca,dar am impresia ca spaga vine si de la benzinari,timpii de stationare in trafic s-au inmultit,consumul a crescut la toata prostimea cu cel putin 1L/100km parcursi in oras.

Ron a spus: (October 7th, 2017 at 11:44 )

Robu, ca de obicei, încearcă să prostească pe toată lumea cu tot felul de explicații împănate cu prețiozități stufoase (și grețoase) de limbaj, cum ar fi „optimizarea multicriterială” dar nereușind, de fapt, să spună nimic. Aruncă din nou promisiuni, că știe că nu costă nimic să facă așa ceva. Nu mai așteptați „minuni” de la gunoiul ăsta. Fapt este că circulația în Timișoara a devenit un infern și un haos, iar invazia de semafoare din oraș nu a dus la nimic bun. Înainte de „semaforiadă”, circulația se derula greoi, dar nu exista acest dezastru. În afară de asta, se văd și puzderia de semafoare perfect inutile, care clipesc pe galben la nesfârșit, cum ar fi cele din jurul sensurilor giratorii. N-am mai văzut nicăieri în Europa chestia asta, semafoare la sensurile giratorii. Se vede treaba că firma Swarco trebuia să-și umple conturile.

tinu a spus: (October 7th, 2017 at 12:25 )

A,de fapt,ne pregateste pt un NOU dezastru.Are doar vrajeala ieftina,sau a intrat intr-un vartej din care nu poate sa iasa.Cred ca altcineva coordoneaza totul,el este doar o marioneta.Noi?Victime.

caraneanul a spus: (October 7th, 2017 at 13:16 )

geniul banatului, prof.dr.ing. in electronica nicolae robu nu stie cum sta treaba. si daca el nu stie, noi prostii trebuie sa-i inghitim toate minciunile. deh, el eprof.dr.ing. etc

Sorin Aradean a spus: (October 7th, 2017 at 13:43 )

Vad lume intr-atit de surescitata, incit nu mai asculta argumente valide. Dl primar Robu a caracterizat simplu si corect situatia cu Swarco Romania: pur si simplu nu vor sa accepte ca unda verde este superioara ca perceptie in rindul publicului, in raport cu sistemul adaptiv, care intr-adevar trebuie preferat in descongestionarea intersectiilor la trafic major.
Adica eu intru in oras noaptea la 3 de la un botez, merg pe Barnutiu si Take Ionescu, si stau la rosu ls absolut fiecare semafor pina la Puncte Cardinale ? Ptr ca Swarco forteaza sistemul adaptiv chiar si cind n-ar avea ce cauta, in plin miez de noapte ?
Nu vreau sa fiu foarte acid la adresa Swarco Romania, ptr ca il stiu personal si pe dl Vulpescu, amintit in articol, dar incapatinarea cu care Swarco forteaza sistemul adaptiv e dezolanta.
Cu ce ma incinta faptul ca sistemul adaptiv conduce plutonul de masini mai rapid din A in B, daca a trebuit sa frinez la fiecare stop, sa scot din viteza la fiecare stop, sa bag in viteza la fiecare stop si sa opresc din nou la urmatorul stop ? Cu ce ? Prefer sa stau poate ceva mai mult la un stop, dupa care sa inaintez 6-7 stopuri deodata.
Eu salut trecerea anul viitor a operarii Dispeceratului de Trafic in subordinea Beneficiarului, asa cum e si normal sa fie.

Cristi a spus: (October 7th, 2017 at 14:15 )

Nu stiu ce zic aia ca , prima oara golesc intersectia , eu mergand pe verde pe Rebreanu ma opresc la celalalt semafor pentru ca ei inca nu au plecat din loc …. sensul dinspre Sagului spre Judetean , ca invers , e dezastru :))

nasoleu a spus: (October 7th, 2017 at 15:13 )

Sorin Aradean, mai poti pupa mult curul prea iubitului tau conducator? Ca esti peste tot si ii iei la impins vagoane pe aia de ti-l critica pe Robu. Altfel, sper că ți-a explicat idolul tău că momentan unda verde pe Barnutiu e pe sensul care merge spre aeroport. Si ca atata vreme cat e asa, cand vei veni de la botez, din Badea Cartan spre Punctele Cardinale, tot o sa bagi / scoti din viteza masina. Acuma, ca vad ca esti asa inteligent si priceput, si tot ce face sefu’ tau de partid e bun, poate ne explici noua, prostilor, logica semafoarelor din intersectia de la Piata Iosefin, de pe Vacarescu, unde e un sens giratoriu ceva mai mare decat o pizza family. Glumeam, nu te chinui. Suntem niste oameni cu mintile in intuneric, luminatilor!

Sorin Aradean a spus: (October 7th, 2017 at 18:16 )

@ nasoleu, stii prea putine despre mine, daca mesajul meu iti lasa impresia ca sint genul care pupa fesierii cuiva. Eu zic sa te mai interesezi la PNL in ce relatie sint cu primarul Robu.
Ce fac eu este sa indemn la obiectivitate, ptr ca de subiectivisme e plina lumea.
N-am sarit niciodata in apararea cuiva daca n-am crezut temeinic ca persoana X are dreptate pe subiectul dat. Iar in cazul de fata primarul explica in termeni corecti de ce sistemul de semaforizare merge impiedicat in unele zone.
Ai vazut pe cineva sa se plinga de fluenta de trafic de la BNR si pina la Spit Judetean ? Eu nu, ptr ca unda verde merge impecabil. Orele de virf sint caz aparte (si la Los Angeles se merge pe 12 benzi, bara la bara). Exista in schimb in alte zone din oras disfunctionalitati de design, pe care timpul le va rezolva intr-un fel sau altul. Esential este ca design-ul n-a fost facut de Beneficiar, si nu Beneficiarul a comandat semafoare intr-un giratoriu ceva mai mare decit o pizza family.

Padurariu adrian a spus: (October 7th, 2017 at 18:34 )

Prea multe cuvinte de prisos…prea multe semafoare…ce mare reglaj ar trebui la niste semafoare care spre exemplu pe bv.liviu rebreanu nu prea prinzi verde dupa verde.cum ar lucra semafoarele in parametri normali ??in belgia doar intersectiile mari sunt semaforizate…restul intersectiilor mai mici sunt doar cu prioritate de dreapta.dar vreau sa precizez acolo nu vezi accidente ca aici…mai un lucru …vis a vis de prioritatea de dreapta ar trebui sa incetinesti la fiecare intersectie(zic ca e un lucru normal)

Gigi a spus: (October 7th, 2017 at 23:15 )

Mai sunt si platiti pt.bataia de joc la care suntem supusi zi de zi.Niste incompetenti cei din centrul de supraveghere.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Heraeus
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Buzias, Pasarea Phoenix a statiunilor balneoclimaterice / FOTO

În anii comunismului, dar și în primii ani post-decembriști, stațiunea Buziașul a căzut, la un moment dat ajungând o ruină. În ultimii ani a început însă să renască din propria cenușă precum Pasărea Phoenix, nume care, nu întâmplător, a fost dat ultimului hotel de patru stele ridicat aici. Dar mai este mult până departe, respectiv mai este de muncit până când Buziașul își va regăsi faima și strălucirea de altădată.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buzias, Pasarea Phoenix a statiunilor balneoclimaterice / FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Planuri mari pentru 2018. Anul viitor ar trebui să înceapă lucrările la cele două poduri anunțate, la pasajele Solventul și Piața Consiliul Europei, stadion, bazine de înot. Nu vor fi uitate fântâna muzicală din Parcul Botanic, complexurile sportive din cartiere și reabilitarea Operei. Nicolae Robu spune că vor fi bani în buget, dar nu a putut estima o sumă.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timisoara, promisiunea unui urias santier in 2018: doua poduri, doua pasaje, fantana cantatoare si multe altele
În vara anului 2016, când era ales primar la Ghiroda, la doar 27 de ani, liberalul Ionuț Stănușoiu devenea cel mai tânăr edil din România. Probabil și avântul datorat vârstei fragede l-a făcut pe Stănușoiu ca la începutul lui 2017 să propună nu mai puțin de 170 de proiecte pentru comuna din vecinătatea Timișoarei.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ghiroda, comuna periurbana cu 170 de proiecte in 2017
În anii comunismului, dar și în primii ani post-decembriști, stațiunea Buziașul a căzut, la un moment dat ajungând o ruină. În ultimii ani a început însă să renască din propria cenușă precum Pasărea Phoenix, nume care, nu întâmplător, a fost dat ultimului hotel de patru stele ridicat aici. Dar mai este mult până departe, respectiv mai este de muncit până când Buziașul își va regăsi faima și strălucirea de altădată.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buzias, Pasarea Phoenix a statiunilor balneoclimaterice / FOTO
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top