Sotia lui Adrian Cocoana cauta Ferrari cu… garantie si licenta

Timișoreanul Adrian Cocoană și-a dobândit „celebritatea” după ce s-a urcat cu un Ferrari pe trotuar, omorând un tânăr. Nouă ani mai târziu, soția lui caută, pe Facebook, un bolid de aceeași marcă, aparent jucărie, la care vrea și… garanție.

În august 2008, un accident groaznic petrecut la Timișoara făcea ocolul țării. Lucian Reja, un tânăr de 28 de ani, care se plimba pe trotuar, alături de prietena sa, a fost ucis, pe Calea Aradului, chiar în dreptul podului de cale ferată dintre Piața Mărăști și Piața Consiliul Europei, de un Ferrari scăpat de sub control. Șoferul acestuia, Adrian Cocoană, nici măcar n-a stat să vadă ce s-a întâmplat cu victima sa și a dispărut de la locul accidentului. S-a prezentat la poliție abia a doua zi, alături de avocați. Procesul lui s-a judecat la Craiova, după ce apărătorii lui Cocoană au invocat presiunea la care ar fi supuși magistrații de la Timișoara. În noiembrie 2011, Adrian Cocoană, de altfel absolvent de Medicină, a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare și plata unor despăgubiri. După ce a executat două treimi din pedeapsă, inclusiv lunile de arest preventiv, și pentru că a avut un comportament exemplar, bărbatul a fost eliberat condiționat în septembrie 2013.

Între timp, Adrian Cocoană și-a refăcut viața, s-a căsătorit și are un băiețel de câteva luni. Soția lui a publicat însă, zilele trecute, pe Facebook, un anunț ciudat. „Caut să cumpăr această mașinuță, dar să fie originală și cu licență de la Ferrari. Mă interesează să am și garanție. Nu am un buget anume, caut calitate și seriozitate”, a notat ea, într-un grup destinat mămicilor. Femeia nu precizează dacă mașinuța este pentru propriul fiu, dacă e un cadou pentru vreun fin sau vreo rudă sau dacă, pur și simplu, e doar o glumă, una sinistră oricum. Altfel, în urmă cu câteva luni, ea căuta, tot pe Facebook, martori care să ajute la depistarea celor care îi vandalizaseră… barca, ancorată în zona uzinei de apă.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

timisoreANCA a spus: (octombrie 19th, 2017 at 12:51 )

am fost la înmormântarea tânărului REJA. fiind prieten cu părintele REJA, tatăl său…câtă jale în toată familia !
aflu că acest vitezoman inconștient a efectuat mai puțin de trei ani de închisoare pentru o viață de om!
mama sa esra disperată de câte drumuri a efectuat de la timișoara la craiova unde a fost strămutat procesul, acolo gasind se pare multa înțelegere acest criminal cu nume de cocoană…!
cred că adevărata sa plata o va primi de la JUDECĂTORUL DREPT !
PS: Tânărul Reja a intrat în pământ cu trupul iar cu sufletul în RAI.

@timisoreanca a spus: (octombrie 19th, 2017 at 16:58 )

Cunoasteti mesajul primit de tanarul Reja pe messenger cu 2 zile inainte de tragicul accident,trimis de tanara de culoare(fosta prietena a baiatului)practicanta de voodoo?Tatal baiatului,Parintele Reja care mi-a fost si profesor la facultate,a scris intr-una din cartile sale despre mesajul acestei tinere,care simtindu-se inselata,ea fiind in Londra i-a trasnmis ca il va ucide in cateva zile.Nimic nu e intamplator,daca ar stii Cucoana ca s-a folosit diavolul de el,si-ar cauta altceva decat Ferrari.

Ela a spus: (octombrie 19th, 2017 at 19:40 )

Is curioasă daca băiatul Doamnei Roxana ar păți ce a pățit tânărul Lucian , ar mai susține că Soțul ei si-a ispasit pedeapsa ? In fine nu stiu cum mai poate dormi linistit după ce un om a murit din cauza lui .

anteconbega a spus: (octombrie 20th, 2017 at 09:56 )

Să baţii câmpii pe temei de voodoo e dovadă unei judecăţi de moroi.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis si Nicolae Robu

Coaliţia a discutat despre candidaţi comuni la Timiş. PSD ar urma să preia preşedinţia CJ Timiş

Liderii coaliției PSD – PNL au discutat în ședința de luni şi situaţia din Timiş, ajungând la un acord de principiu să sprijine candidați comuni la preşedinţia Consiliului Judeţean şi Primăria Timişoara. Potrivit acestei înţelegeri, coaliția ar urma să sprijine un candidat PSD la Consiliul Județean și un candidat PNL la Primăria Timişoara, acesta din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Coaliţia a discutat despre candidaţi comuni la Timiş. PSD ar urma să preia preşedinţia CJ Timiş
isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Semne bune anul are, de la clubul de haltere al oraşului

Medalii culese la prima acţiune importantă din 2024! În perioada 11-15 martie s-a desfășurat în cadrul CSN Bascov/Piteşti, Campionatul Naţional de juniori U20-Cupa României. Prima etapă de campionat naţional a debutat cu o ședință a adunării generale, cu multe promisiuni și un plan îndrăzneț pentru 2024, culminând cu un obiectiv olimpic pentru România. Cum Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Semne bune anul are, de la clubul de haltere al oraşului
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Protecția Consumatorilor a închis temporar cantina Liceului Silvic Timișoara/Foto

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor a efectuat, în urma unei reclamații, un control la Cantina Liceului Tehnologic de Silvicultură și Agricultură “Casa Verde” Timișoara. În urma verificărilor, aici au fost descoperite mai multe probleme. Inspectorii OPC au identificate materii prime cu data limită de consum depășită, produsele fiind expirate, respectiv cu stare termică schimbată. Agregatele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Protecția Consumatorilor a închis temporar cantina Liceului Silvic Timișoara/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se montează grinzile din Freidorf pe Centura Sud. Se toarnă deja asfalt pe unele porțiuni/Foto

Șoferii care folosesc ruta de intrare în oraș dinspre Sânmihaiu Român – strada Polonă, vor trebui să circule cu restricții în zona unde centura Sud supratraverseză șoseaua. Aceasta pentru că, veste bună, se montează grinzile de la pasaj. O altă veste, a fost turnat asfalt pe unele porțiuni din Centura Sud. Miercuri, 20 martie, începând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se montează grinzile din Freidorf pe Centura Sud. Se toarnă deja asfalt pe unele porțiuni/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Liderii coaliției PSD – PNL au discutat în ședința de luni şi situaţia din Timiş, ajungând la un acord de principiu să sprijine candidați comuni la preşedinţia Consiliului Judeţean şi Primăria Timişoara. Potrivit acestei înţelegeri, coaliția ar urma să sprijine un candidat PSD la Consiliul Județean și un candidat PNL la Primăria Timişoara, acesta din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Coaliţia a discutat despre candidaţi comuni la Timiş. PSD ar urma să preia preşedinţia CJ Timiş
O firmă din București a primit contractul de dotare a Liceului Waldorf din Timișoara cu mobilier școlar nou. Valoarea înțelegerii cu Primăria Timișoara este de 708.000 lei plus TVA. Deocamdată, mobila nu prea are unde să fie instalată, încă se lucrează la noul corp de clădire al Liceului Waldorf unde acesta urmează să ajungă. Dotările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O firmă din București va furniza mobila pentru viitorul corp al Liceului Waldorf din Timișoara
Primăria Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială, va depune spre finanțare un proiect pentru un nou centru pentru persoane vârstnice, acesta urmând să fie situate pe strada Lorena. Proiectul „VITAL – vârstnici integrați activ în comunitatea locală din Timișoara” a fost aprobat de consilierii locali și vizează înființarea unui nou centru pentru persoanele vârstnice. Acesta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea finanțare pentru un nou centru destinat persoanelor vârstnice. Suma necesară, 7,8 milioane de lei
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor a efectuat, în urma unei reclamații, un control la Cantina Liceului Tehnologic de Silvicultură și Agricultură “Casa Verde” Timișoara. În urma verificărilor, aici au fost descoperite mai multe probleme. Inspectorii OPC au identificate materii prime cu data limită de consum depășită, produsele fiind expirate, respectiv cu stare termică schimbată. Agregatele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Protecția Consumatorilor a închis temporar cantina Liceului Silvic Timișoara/Foto
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș a organizat a doua ediţie a campaniei educative “Școala Afară – Laboratoare de educație ecologică în aer liber”. Activitatea s-a desfăşurat în Timișoara – Perdeaua Forestieră de Protecție a Timișoarei în zilele de 15-16 martie. În cadrul eforturilor continue de promovare a educației ecologice și a conectării tinerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 500 de tineri voluntari au plantat peste 2.500 de puieți, la a doua ediţie a campaniei educative “Școala Afară”, organizată de ADID
Medalii culese la prima acţiune importantă din 2024! În perioada 11-15 martie s-a desfășurat în cadrul CSN Bascov/Piteşti, Campionatul Naţional de juniori U20-Cupa României. Prima etapă de campionat naţional a debutat cu o ședință a adunării generale, cu multe promisiuni și un plan îndrăzneț pentru 2024, culminând cu un obiectiv olimpic pentru România. Cum Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Semne bune anul are, de la clubul de haltere al oraşului
Căutat de câteva zile, fără succes. Dacă îl recunoaşteţi pe biclist anunţaţi la 112. În data de 14 martie, în jurul orei 16:27, un participant la trafic în calitate de biciclist se deplasa pe Splaiul Tudor Vladimirescu dinspre strada Miron Costin înspre bulevardul 16 Decembrie 1989 din Timișoara, pe pista destinată bicicliștilor, iar la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii caută un biciclist care a accidentat un pieton şi a fugit de la faţa locului
Șoferii care folosesc ruta de intrare în oraș dinspre Sânmihaiu Român – strada Polonă, vor trebui să circule cu restricții în zona unde centura Sud supratraverseză șoseaua. Aceasta pentru că, veste bună, se montează grinzile de la pasaj. O altă veste, a fost turnat asfalt pe unele porțiuni din Centura Sud. Miercuri, 20 martie, începând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se montează grinzile din Freidorf pe Centura Sud. Se toarnă deja asfalt pe unele porțiuni/Foto
Senatorul USR de Timiș, Raoul Trifan, s-a arătat foarte îngrijorat față de practicile antidemocratice ale PSD-PNL. El s-a referit la contextul în care coaliția de guvernare a respins reprezentanții Dreptei Unite din birourile electorale și secțiile de votare și, mai nou, a blocat intrarea Alianței în alegerile europarlamentare. „Noul PCR, Partidul Comasat Român, a eliminat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan: ”Trebuie să ne opunem cu toții. Partidul Comasat Român vrea să blocheze Alianța Dreapta Unită să candideze.”
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, la Digi 24 că, indiferent dacă vor exista candidați comuni sau proprii, cele două partide vor forma majoritățile în administrațiile locale. Asta înseamnă că, şi la Timiş, cu toate că sunt aproape la cuţite, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, trebuie să colaboreze, post-electoral, cu omologul său de la PNL,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica şi Alfred Simonis, obligaţi să colaboreze după alegeri. Marcel Ciolacu: PSD şi PNL vor forma majorități în administrațiile locale
Top