Un secretar de comuna din Botosani si un mediator coleg de partid cu Mircea Geoana vor sa-i ia locul lui Ioan Cojocari

N-a fost mare înghesuială la concursul pentru funcția de secretar al Primăriei Timișoara. Doar doi candidați și-au depus dosarele și amândoi au fost declarați admiși, așa că peste câteva zile vor susține concursul propriu-zis. Niciunul nu locuiește în Timișoara: unul vine dintr-o comună din județul Botoșani, iar celălalt, de la Brad.

Postul de secretar al Primăriei Timișoarei este vacant de la 1 august 2016, când Ioan Cojocari, cel supranumit „nea Jean”, a ieșit la pensie. El a fost ocupat până acum, cu numire, de Simona Drăgoi, însă luni, 16 octombrie, la Prefectura Timiș, va avea loc concursul. Conform anunțului publicat pe site-ul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, candidații trebuia să aibă: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor juridice sau administrativă, studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii, vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice.

Contrar zvonurilor, la concurs nu s-a înscris niciun nume sonor. Sunt două nume mari și late: George-Corneliu Bursuc și Mihai-Ovidiu Rad. Primul dintre ei a fost secretarul comunei Avrămeni din județul Botoșani. Aceasta are, conform ultimului recensământ, 3.700 de locuitori. „Comuna Avrămeni este alcătuită din 7 sate și este străbătută de râul Volovat și de râul Bodeasa, afluenți ai Prutului. Agricultura și creșterea animalelor constituie principala ocupație a locuitorilor. În comună funcționează o societate agricolă, 4 societăți pentru mecanizarea agriculturii, o moară de grâu, 4 mori pentru porumb, 3 prese de ulei. Rețeaua de drumuri însumeaza 48 km, din care 9 km sunt asfaltați. Comuna Avrămeni dispune de o rețea de alimentare cu apa potabilă, în lungime de 3 km și o retea de canalizare de 1 km”, se precizează pe site-ul comunei. Nu sunt prea multe date pe Internet despre George-Corneliu Bursuc, dar, în iulie 2016, la Facultatea de Științe Juridice, Economice și Administrative Brașov a Universității „Spiru Haret”, susținea examenul de licență un anume „Bursuc N. George-Corneliu”. Contracandidatul său, Mihai-Ovidiu Rad, este, din anul 2013, mediator autorizat în orașul Brad. El a candidat, în iunie 2016, la Primăria Hălmăgel, din partea Partidului Social Românesc, un fel de „fantomă” politică, al cărei lider este Mircea Geoană.

Funcția de secretar al PMT a fost ocupată, timp de 25 de ani, de Ioan Cojocari. Acesta a fost numit, printr-un ordin de prefect, pe 1 mai 1992 și, de atunci, și-a construit o imagine de personaj controversat și atotputernic. Cojocari a depășit 700 de plenuri de consiliu local și, probabil, este un adevărat recordman la nivel național. În aprilie 2016, procurorii DNA – Serviciul Teritorial Timișoara l-au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, alături de Gheorghe Ciuhandu, Adrian Orza, Martin Staia, Nicușor Miuț și alți funcționari, în dosarul finanțării lui Poli, în perioada în care clubul era patronat de Marian Iancu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

george a spus: (octombrie 15th, 2017 at 21:25 )

Buna seara, va comunic ca maine 16.10.2017 candidatul George Corneliu Bursuc nu va fi la examen. In acest sens sper sa nu creez niciun fel de neplaceri cetatenilor din Timisoara, care urasc moldovenii deoarece dupa acceptiunea unora acestia sunt intrinsec PSD -isti, deci cel mai probabil ar trebui sa dispara. Imi pare rau ca sunt asemenea atitudini intr-un oras care era recunoscut drept a fi unul tolerant si intercultural.

Tentacula a spus: (octombrie 15th, 2017 at 22:18 )

Multumim george pt intelegere. Si alti soldoveni sper sa-ti urmeze modelul si sa mergeti toti la Bucuresti

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Top