Vaporasele de pe Bega ar putea ajunge la Comisia Europeana. Ministrul Cuc crede ca situatia se va rezolva in 2 luni

Până la sfârșitul anului, Ministerul Transporturilor ar trebui să găsească o soluție pentru ca vaporașele cumpărate de Primăria Timișoara să poată circula legal pe Bega. Asta spune ministrul Răzvan Cuc, fără a părea însă foarte convins. Primarul Nicolae Robu afirmă că, dacă va fi nevoie, va apela la o soluție extremă.

Lucrările de reamenajare a malurilor Begăi au început în septembrie 2013 și au costat 31,5 milioane de lei. Proiectul a cuprins intervenții la rețelele de utilități, extinderea rețelei de iluminat și amenajări complexe pe toată lungimea celor două maluri ale Begăi. S-au realizat spații verzi, s-au realizat trotuare, alei de promenadă pietonală, s-au amenajat piste de biciclete, locuri de joacă și spații cu gradene pentru organizarea unor evenimente de divertisment, dar și nouă stații de vaporetto. „Felia” Primăriei Timișoara în acest proiect a fost cumpărarea a 7 vaporașe, care însă nu circulă nici acum, deși sunt achiziționate de aproape un an și jumătate. Pentru asta este nevoie de înființarea Administrației Canalului Bega, care nu se poate face decât prin hotărâre de guvern. Acest lucru încă nu s-a întâmplat.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, spune că situația va fi rezolvată până la finele anului, dar n-a putut preciza de ce durează atât de mult. „A fost un secretar de stat care a avut o întâlnire la Timișoara, inclusiv cu primarul Nicolae Robu. Ne-au prezentat o soluție, discutasem despre înființarea unei autorități care să gestioneze această problemă, este în atenția noastră și o vom discuta la minister. Nu știu să vă spun când”, a spus Cuc. Întrebat dacă știe că Primăria Timișoara ar putea fi nevoită să returneze 6 milioane de euro, ministrul a spus că… știe că primarul Nicolae Robu își dorește foarte mult ca vaporașele să circule. „Știu că este o dorință foarte acută a domnului primar. Am discutat în general cu autoritățile, mi-a spus și fostul premier despre această problemă, vom căuta o soluție cu toți factorii implicați și o s-o găsim. Probabil până la sfârșitul anului o vom găsi. Nu sunt piedici mari, am spus că vom găsi soluții”, a mai precizat Cuc.

Primarul Nicolae Robu spune, la rândul lui, că totul este exclusiv în „ograda” guvernului. „Am făcut toate demersurile pe lângă guvern. Sper să înțeleagă că nu ne putem juca cu lucrul acesta. Noi ne-am făcut temele, am implementat cu succes toate cele 35 de proiecte pe fonduri europene pe care le-am avut și să fii în pericolul de a ți se cere banii înapoi pentru că nu îndeplinești toți indicatorii dintr-un motiv birocratic… Despre asta e vorba. Noi ne-am făcut datoria, eram obligați să cumpărăm vaporașele până pe 30 iunie 2016. De atunci, guvernele nu au reușit să scoată o hotărâre de guvern prin care să se creeze o structură numită Administrația Căii Navigabile Canalul Bega. Pe noi nu ne interesează în jurisdicția cui este (…) Unii au inventat că noi nu mai putem de dorința de a avea încă o structură în jurisdicția noastră. Nicio clipă nu am militat pentru asta. Vreau doar să existe această structură, pentru că numai ea este îndrituită de lege să genereze regulamentul de navigare și să asigure semnalizarea pe canal”, a declarat edilul. Robu susține că, dacă situația nu se rezolvă, ar putea fi nevoit să apeleze la soluți extreme. „Risc să se înțeleagă că vin așa, cu un soi de șantaj. Nu sunt un șantajist, sunt un om responsabil. Fiind un om responsabil, trebuie să spun ceea ce urmează. Mă voi vedea nevoit să mă adresez Comisiei Europene. Să fac această informare cu tot ce am spus aici. Noi ne-am făcut datoria, ne-am achitat de toate obligațiile avute în cadrul proiectului, am primit 6 milioane de euro bani nerambursabili și nu este admisibil să riscăm să ni se ceară banii înapoi pentru că nu știu din ce motive, Guvernul României, ca instituție, nu face un act birocratic și nu înființează această structură”, conchide primarul Timișoarei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Bobby a spus: (October 7th, 2017 at 11:53 )

Serios, Robule? Te-a obligat Uniunea Europeană să cumperi vaporetele astea din termopane? Te-a sunat Juncker și ți-a zis răstit că trebuie să le cumperi? Sau n-a fost totul decât ambâțul tău personal de a tăia panglica unui alt „proiect minunat”, spre propria ta fală nerușinată? Te-ai încăpățânat să le cumperiu deși ți s-a spus foarte clar, din timp, că legislația nu permite folosirea lor ca mijloace de transport în comun. Până una alta, Timișoara, datorită ție, este bună de plată. Și după cum ți-e meteahna, dai mereu vina pe alții. Tu nu-ți asumi niciodată nicio răspundere, numai dacă iese bine. Ei, Robule, chestia asta n-are nicio șansă să iasă altcumva decât cu rambursarea banilor de la UE. Corect ar fi să-ți dai demisia după asta, însă tu n-ai demnitate, nici onoare. Ești doar un băbălău zărghit și megaloman, cocoțat în biroul Primăriei.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

#sepoate: cum ar arata trenurile din Romania daca ar exista si vointa politica / FOTO

Cum ar fi să circulăm pe calea ferată în condiţii decente? Sindicatele şi CFR Călători au lansat programul „#sepoate”, prin care au renovat integral un vagon de transport călători. Miercuri, acesta a ajuns la Timișoara, cu tot cu semnele „civilizației” celor care au mers cu el.
Citeşte tot articolul Citeste articolul #sepoate: cum ar arata trenurile din Romania daca ar exista si vointa politica / FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CJ Timiș a aprobat documentațiile pentru toate cele 10 proiecte aprobate la finanțare din PNDL, în valoare de peste 150 de milioane de lei. Printre ele, și cel privind extinderea la patru benzi a șoselei spre aeroport. Dacă totul merge bine, teoretic, în decembrie vor fi semnate contractele de finanțare, iar șantierele vor începe anul viitor.
Citeşte tot articolul Citeste articolul 10 santiere incep, cel putin teoretic, in 2018, in Timis. Inclusiv extinderea soselei catre aeroport
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top