Search Results for: curtea de conturi

La 73 de ani, Ilie Sârbu ajunge, după Curtea de Conturi, la Romsilva. Anul trecut a fost retribuit cu 90 de mii de euro dintr-un salariu şi două pensii

Fost preşedinte al PSD Timiş şi fost senator de Timiş, Ilie Sârbu a fost numit membru în Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, anunţă G4Media. Sârbu, care va împlini în luna mai 74 de ani, a deţinut, până la finalul anului trecut, funcţia de vicepreședinte al Curţii de Conturi. Anul trecut, Sârbu...

Centrul de proiecte al primăriei a fost reclamat la Curtea de Conturi, DNA si ANI.

Prin intermediul unei postări pe Facebook, consilierul local Radu Țoancă ne anunță, sub sloganul ”Foamea oamenilor noi face ravagii în banul public”, că Centrul de Proiecte a fost reclamat la Curtea de conturi, DNA și ANI. Din primele informații, plângerea a fost depusă de unul dintre angajații municipalității. Reclamația vine după ce în mediul public...

Ordonanta nu bate Curtea de Conturi: CJ Timis nu da bani la Poli

Dacă primarul Nicolae Robu spune că, în momentul în care clubul primește certificat fiscal, dă drumul la finanțare pentru ACS Poli, Consiliul Județean Timiș alege calea prudenței. Călin Dobra nu crede că Ordonanța 38/2017 rezolvă litigiul cu inspectorii de la Curtea de Conturi.

Nu mai bateti mingea in curtea de conturi! – faza pe cultura

Prima poveste. Prin 2012, înainte ca CJT, CLT și Universitatea „Politehnică” să ducă AC Recaș pe „Dan Păltinișanu”, sub denumirea de ACS Poli, capii politici locali, printre care Nicolae Robu, Titu Bojin și Sorin Grindeanu, i-au cerut lui Ionel Ștefan de la Camera de Conturi Timiș un om care să se uite peste ce lucrează ei.

Primaria Timisoara, luata la misto de Curtea de Conturi! Pentru banii de sport

Primăria Timișoara a cerut Curții de Conturi a României rezoluțiile emise, în 2015 și 1016, privind asocierile administrațiilor publice locale și județene din țară, în vederea susținerii sportului. Răspunsul a venit greu și este indescriptibil! Practic, Curtea de Conturi îi trimite pe timișoreni să consulte raportul instituției întocmit acum doi ani!

Primaria isi ia avocat independent ca sa se lupte cu Curtea de Conturi!

Cu exact 14 voturi, atât de cât era nevoie, consilierii locali au fost de acord ca primăria să fie reprezentată de avocați independenți în lupta contra Curții de Conturi, în cazul finanțării cluburilor sportive. Discuțiile au durat câteva zeci de minute, iar social-democrații s-au abținut de la vot, alături de independenți și de cei de la ALDE. CJ Timiș a votat același lucru, săptămâna trecută, fără pic de scandal.

Top