Author Archives: Oana Telescu

Nu va curge apă la robinetele localnicilor din Șag racordați la Aquatim

Nu va curge apă la robinetele localnicilor din Șag racordați la Aquatim

Miercuri, între orele 9 și 15, se va întrerupe furnizarea apei reci în comuna Șag, pentru efectuarea lucrărilor de spălare a rezervorului de apă potabilă, anunță Aquatim. Spălarea rețelei de distribuție a apei face parte din programul de mentenanță preventivă a sistemului de alimentare și urmărește asigurarea calității adecvate a apei distribuite consumatorilor. La reluarea

Aproape 1.700 de vaccinuri anti-covid administrate în Timiș în ultima zi, inclusiv la rapel

În ultimele 24 de ore, în Timiș, s-au administrat 1.657 de vaccinuri. Astfel, în cadrul etapei I de vaccinare împotriva COVID-19 s-a administrat un număr de 780 vaccinuri, din care 231 reprezintă doze de rapel. De asemenea, în cadrul etapei a II-a de vaccinare împotriva COVID-19, în județ s-au administrat 877 de vaccinuri. DSP Timiș

Miercuri, câteva mii de timișoreni rămân fără căldură și apă caldă pe ninsoare

În vederea remedierii unei defecțiuni apărute la rețeaua primară, Colterm va întrerupe furnizarea apei calde și a încălzirii la PT 94, miercuri, 20 ianuarie, între orele 9-14. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele arondate străzilor: Aleea Cristalului, Intrarea Vega, Aleea Icar, Oglinzilor, Bv. Sudului și Uranus. La finalizarea lucrărilor poate apărea fenomenul de

11 pompieri angajați temporar în timpul pandemiei învață cum să dea primul ajutor la descarcerare/Foto

Între 11 ianuarie și 5 februarie, la Centrul de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență din cadrul ISU „Banat” al județului Timiș, 11 cadre militare, angajate temporar pe durata stării de risc epidemiologic si biologic, urmează „Cursul de prim ajutor calificat, descarcerare și operațiuni de salvare”. Acest curs este foarte important

Opt focare de coronavirus încă sunt active în Timiș

În judeţul Timiş există tot opt focare de coronavirus aflate în supraveghere epidemiologică, transmite Direcţia de Sănătate Publică. Nu a ami apărut niciun focar nou faţă de ziua precedentă Focarele active din judeţul Timiş sunt: CĂMIN PRIVAT PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE TIMIȘOARA – 87 cazuri confirmate –  Focar în supraveghere CENTRUL DE RECUPERARE ȘI REABILITARE NEUROPSIHIATRICĂ

Cea mai mare rată de infectare cu covid din județ se menține la Ghiroda

Rata de infectare în Timişoara este azi 5,41, în scădere față de ziua precedentă. La nivelul judeţului rata este azi 4,34, în ușoară scădere față de ieri. Cel mai mare coeficient de infectare din Timiș se înregistrează azi la Ghiroda: 8,69. Astăzi, conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Timiș, rata de infectare la

Trei călăuze și 12 migranți, opriți din drumul lor. Ce metodă foloseau

Un bărbat care transporta 12 migranți nu a scăpat de vigilența Poliției de Frontieră de la Moravița cu toate că și-a luat toate măsurile de siguranță, având chiar și antemergător. În 17 ianuarie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale. Astfel, în

vaccin anti covid

Categoriile de persoane care se pot imuniza în a doua etapă de vaccinare anti-COVID-19

În a doua etapă a Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România este inclusă populaţia la risc, rerprezentată de persoanele cu vârsta peste 65 de ani şi cele aflate în evidenţă cu boli cronice. Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a făcut publică lista bolilor cronice pentru care persoanele pot

Mii de locatari din Timișoara rămân fără apă rece marți

Marți, între orele 9 – 16, se va întrerupe furnizarea apei reci în Timișoara, pe străzile Maria Dogaru, Szeged, Ioan Lucian Leuștean, Alexandru Jebeleanu, Corneliu Ursu, Petru Bandu și la toți consumatorii industriali care au sediul în zona situată între str. Grigore Alexandrescu și Parcul Industrial și Tehnologic Timișoara de pe Calea Torontalului. Întreruperea este

Focar nou de coronavirus în Timiș la Spitalul de Psihiatrie din Jebel

În judeţul Timiş a apărut, în ultimele 24 de ore, un nou focar de coronavirus, la Spitalul de Psihiatrie din comuna Jebel. Cu acesta numărul focarelor din judeţ a crescut la opt. Toate sunt aflate în supraveghere epidemiologică, transmite Direcţia de Sănătate Publică. Focarele active din judeţul Timiş sunt: CĂMIN PRIVAT PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE TIMIȘOARA

coronavirus

Ghiroda depășește Dumbrăvița la rata de infectare cu coronavirus. Situația în județ

Rata de infectare în Timişoara este azi 5,57, în scădere de la 5,72, față de ziua precedentă. La nivelul judeţului rata este azi 4,44, în ușoară scădere față de ieri. Cel mai mare coeficient de infectare din Timiș se înregistrează azi la Ghiroda: 8,81. Astăzi, conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Timiș, rata

252 de angajați de la Victor Babeș, vaccinați duminică anti-covid la rapel

În cadrul primei etape de vaccinare împotriva COVID-19, în judeţul Timiş au fost administrate, în ultimele 24 de ore, 459 de vaccinuri. Dintre acestea, 252 au fost la Spitalul „Victor Babeș”. Este vorba despre rapel, prima doză fiind administrată în 27 decembrie 2020.  În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Timiș, în cadrul etapei

vaccin covid

Cum funcţionează, de fapt, vaccinul anti-COVID-19 pe bază de ARN mesager

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 explică avantajele vaccinurilor pe bază de ARN mesager şi cum funcţionează acestea. Vaccinurile pe bază de ARN mesager transportă informaţia genetică necesară pentru producerea proteinei Spike în organismul uman. Sistemul imun recunoaşte proteina ca fiind străină şi declanşează răspunsul în urma căruia se produc anticorpi.

teste COVID 19

Nu se înregistrează noi focare de covid în Timiș

În judeţul Timiş există tot șapte focare de coronavirus aflate în supraveghere epidemiologică, transmite Direcţia de Sănătate Publică. Focarele active din judeţul Timiş sunt: CĂMIN PRIVAT PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE TIMIȘOARA – 87 cazuri confirmate –  Focar în supraveghere CENTRUL DE RECUPERARE ȘI REABILITARE NEUROPSIHIATRICĂ SINERSIG– 31 cazuri confirmate –  Focar în supraveghere PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

Rata de infectare cu coronavirus crește alarmant la Dumbrăvița. situația în Timișoara și în județ

Rata de infectare în Timişoara se menține azi la 5,72, la fel ca în ziua precedentă. La nivelul judeţului rata este azi 4,52, la fel ca în ziua precedentă. Cel mai mare coeficient de infectare din Timiș se înregistrează și azi la Dumbrăviţa: 8,60. Astăzi, conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Timiș, rata

Personalul de la „Victor Babeș” primește a doua două de vaccin anti-covid. Dr. Musta: este pașaportul nostru pentru libertate

Medicii și asistentele de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Doctor Victor Babeș” din Timișoara, care au primit în 27 decembrie 2020 prima doză din vaccinul anti-covid produs de  Pfizer BioNTech, beneficiază astăzi de rapel. Medicul Teodora Moisil a precizat, chiar înainte să primească a doua doză de vaccin, că nu a avut parte

Aproape 300 de vaccinuri anti-covid, administrate în Timiș în ultimele 24 de ore

În cadrul primei etape de vaccinare împotriva COVID-19, în judeţul Timiş au fost administrate, în ultimele 24 de ore, 279 de vaccinuri, mai puține decât în ziua precedentă. De la începutul campaniei au fost vaccinate în Timiş 9.783 de persoane. În ultimele 24 de ore, în Timiș, în cadrul etapei I de vaccinare împotriva COVID-19

S-a stabilit ce categorii de elevi vor putea face în continuare școală online, după 8 februarie

Copiii care au contraindicații medicale, certificate medicale, vor putea să continue procesul de învățare online și după data de 8 februarie, chiar dacă ceilalți colegi se vor întoarce în bănci, la școală, a declarat, la Digi24, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu. Acestor elevi li s-ar putea adăuga cei care locuiesc cu familia extinsă în rândul căreia

Se poate dona sânge imediat după imunizarea anti-covid

Vaccinurile împotriva COVID-19 disponibile în România în acest moment, Pfizer BioNTech și Moderna, permit donarea de sânge imediat după vaccinare, fără o perioadă de așteptare. În momentul de față, România dispune de vaccinurile împotriva COVID-19 bazate pe tehnologia ARN-ului mesager. Molecula de ARN mesager nu prezintă potențial infecțios și este înlăturată din organism odată ce

Același număr de focare în Timiș ca în ziua precedentă

În judeţul Timiş există tot șapte focare de coronavirus aflate în supraveghere epidemiologică, transmite Direcţia de Sănătate Publică. Focarele active din judeţul Timiş sunt: CĂMIN PRIVAT PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE TIMIȘOARA – 87 cazuri confirmate –  Focar în supraveghere CENTRUL DE RECUPERARE ȘI REABILITARE NEUROPSIHIATRICĂ SINERSIG– 31 cazuri confirmate –  Focar în supraveghere PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

Top