Author Archives: Otilia Galescu

Avem de sase luni un imn oficial al Timisoarei, dar acesta n-are si… regulament de folosire

Avem de sase luni un imn oficial al Timisoarei, dar acesta n-are si… regulament de folosire

Timișoara are, de jumătate de an, un imn oficial, dar acesta nu a fost folosit niciodată. Nu o piesă compusă special, ci una care are deja greutate: cunoscuta și expresiva „Timișoara”, compusă, în decembrie 1989, de Ilie Stepan, pe versurile lui Marian Odangiu. Consilierii locali ar trebui să voteze și un regulament de folosire a imnului.

semafoare

Semaforisoara trebuie sa fie gata in zece zile! Robu: Nu vom lasa orasul blocat

La 30 iunie, controversatul sistem de management al traficului din Timișoara ar trebui să fie funcțional. Orașul e împânzit de sute de semafoare, inclusiv în sensuri giratorii, iar perspectiva intrării lor în funcțiune îi îngrozește pe șoferi. Autoritățile își pun speranțele în „know-how-ul specialiștilor” și în tehnologie.

De Rusalii, Sagul isi alege primarul: Precup vs. Rosu

Comuna Șag este una din cele două unități administrativ-teritoriale din țară în care alegerile pentru primar vor fi reluate. Asta, după ce, pe 5 iunie, primii doi candidați au ieșit la egalitate perfectă. Pentru funcția ocupată timp de 16 ani de Venus Oprea se luptă acum Daniel Precup (PNL) și Flavius Roșu (PSD).

Fatada Operei Romane inca nu intra in santier, mai trebuie o expertiza

Fațada Operei ar trebui reabilitată în șase luni, dar, deși există un executant al lucrării încă din februarie, încă nu se știe cum va fi făcută intervenția. Nu este gata expertiza care va spune ce trebuie făcut pentru prevenirea apariției fisurilor în plăcile de travertin. Lucrarea era estimată să coste 170.000 euro.

CJ Timis se intruneste joi, liberalii inca spera! Popa: O sa mai fie multe discutii

Mult discutata demisie a lui Dan Popa așteaptă până joi. Atunci este programată ședința de constituire a noului CJ Timiș și, deși majoritatea e anunțată vreo 10 zile, liberalii nu par încă să creadă că lucrurile sunt clare. Popa are un mesaj pentru responsabilii de zone care… și-ar fi dorit mai mult demisia lui decât câștigarea județului.

Totul pentru Facebook! Cum sa tii in mana o ora un telefon, pentru o transmisie live

La nouă luni de la prima transmisie pe Facebook a unei conferințe de presă, primarul Nicolae Robu a mai marcat o… premieră! De această dată, telefonul cu care se realizează transmisiunile live nu a mai fost fixat într-un suport special, ci a fost ținut în mână, mai bine de o oră, de o angajată a PMT.

Nu vin la plenuri? Raman fara mandate! Robu isi avertizeaza consilierii si vrea colaborare cu UDMR

Majoritatea în CL Timișoara nu e bătută în cuie, dar liberalii mizează în continuare pe colaborarea cu UDMR. Primarul Nicolae Robu explică de ce nu vrea PSD să aibă viceprimar și anunță reguli stricte pentru consilierii PNL, care și-ar putea pierde mandatele. Primul plen al noului CL se va întruni vineri, 24 iunie, la ora 10.

Avem Zilele Energiei! Pacat ca primaria nu se deranjeaza sa anunte din timp

Trebuie să învățăm să folosim inteligent energia și să apelăm tot mai des la energiile regenerabile. Sună minunat în teorie, dar, în practică, parcă n-am vrea ca la astfel de acțiuni să participe cineva. E și cazul Primăriei Timișoara, care a anunțat vineri dimineață că… vineri dimineață încep Zilele Energiei.

piata libertatii

Timisoara va avea Masterplan pentru arta: cum folosim spatiile publice

Avem un oraș, ce facem cu el, din punct de vedere cultural? Fundația Interart Triade a lansat, joi, un proiect îndrăzneț: Masterplan pentru artă în Timișoara, un demers finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Până la jumătatea lunii noiembrie vor fi trasate bazele unui parteneriat pentru gestionarea mai potrivită a spațiului public.

CFR a dat unda verde santierului de la Pasajul Jiul, dar mai trebuie un aviz

Lucrările de extindere de la Pasajul Jiul ar putea începe în două săptămâni. Condiția este ca Autoritatea Feroviară Rutieră să emită și ea un aviz pentru acest șantier. Vestea bună este că avizul de la CFR a venit. Primăria a predat amplasamentul la jumătatea lunii aprilie.

Analiza rezultatelor de la alegeri se amana la PNL Timis! Sunt criterii… ultra-meritocratice

Analiza internă a PNL Timiș, după alegerile din 5 iunie, se amână! Mult așteptata ședință de bilanț nu va avea loc joi. Copreședintele Nicolae Robu spune acum că există un punctaj după care se va face evaluarea. Dan Popa declarase anterior că 3 sau chiar 4 din primii 14 candidați de pe lista PNL pentru consiliul județean ar trebui să „zboare”.

Santierul de la Loga, gata in cateva zile, dupa doi ani de lucrari si 1,6 milioane de euro

Lucrările de reabilitare de la Colegiul Național „CD Loga”, începute în vara lui 2014, sunt, în sfârșit, gata. Mai sunt de pus la punct doar unele detalii, iar apoi ar trebui făcută recepția. Elevii vor reveni în clase la toamnă, după ce, timp de aproape doi ani, au învățat în spații provizorii.

Robu ii pregateste lui Diaconu alta functie, desi l-ar prefera viceprimar! Negocierile pentru CL Timisoara continua

Dacă nu va reuși să-l impună pe Dan Diaconu ca viceprimar pentru încă patru ani, Nicolae Robu spune că are deja o soluție. Asta, în condițiile în care se vehiculează deja varianta unui viceprimar UDMR și a unui de la PMP, partide care, alături de PSD, ar alcătui majoritatea în legislativul local.

Primaria Timisoara, luata la misto de Curtea de Conturi! Pentru banii de sport

Primăria Timișoara a cerut Curții de Conturi a României rezoluțiile emise, în 2015 și 1016, privind asocierile administrațiilor publice locale și județene din țară, în vederea susținerii sportului. Răspunsul a venit greu și este indescriptibil! Practic, Curtea de Conturi îi trimite pe timișoreni să consulte raportul instituției întocmit acum doi ani!

Soare si muzica: reteta de weekend la Music Travel Festival de la Herneacova / PROGRAM

Sunt peste 100 de artiști care vă așteaptă, la acest sfârșit de săptămână, la Herneacova. A doua ediție a Music Travel Festival stă să înceapă. Vremea se anunță minunată, așa că nu aveți motive să spuneți „nu” acestei invitații. Vin Akua Naru, Yoav și Bebe, dar și mulți, mulți alții, iar transportul e asigurat gratis de organizatori.

Top