Arhiva pentru eticheta: alegeri

alegeri Moldova

Alegerile pentru inlocuitorul Mariei Grapini pe Colegiul III n-au fost anuntate oficial

Guvernul a publicat în Monitorul Oficial actul normativ prin care sunt convocate alegeri parţiale în şase colegii uninominale, pentru o parte din mandatele vacante. Printre acestea nu se numără și Colegiul III Timișoara, unde Maria Grapini (PC) nu și-a dat încă demisia, deși a anunțat că va face acest lucru.

Alegerile pe Colegiul III, test electoral pentru primarul Robu

La aproape doi ani de mandat, primarul Nicolae Robu are ocazia, chiar șansa, de a-și măsura în mod direct popularitatea pe care o are în rândul timișorenilor. Și nu e vorba de un sondaj prin call center, unde primarul s-a autoabonat la peste 80% din sufragiile de vot, ci de un scrutin direct, cu buletin de vot în urnă.

Orza si Dugulescu nu mai vor la alegeri pe colegiul pe care l-au pierdut in 2012

După ce fostul ministrul Maria Grapini (PC) a anunţat că va demisiona din funcţia de deputat, liderii politici din Timiş încep să îşi facă socoteli. Grapini a candidat în 2012 pe Colegiul III Timişoara şi a câştigat lupta cu Adrian Orza (ARD) şi Marius Dugulescu (PP-DD). Scrutinul poate avea loc chiar pe 25 mai, cu prilejul alegerilor europarlamentare.

Popoviciu vrea presedintia CJ Timis, cu sprijin PNL

Alin Popoviciu se visează candidat la președinția Consiliului Județean Timiș în 2016. Și nu doar din partea PDL, ci reprezentând o alianță dintre democrat-liberali și PNL. Actualul deputat știe și cine i-ar putea fi șef de campanie: un liberal cu experiență, care s-a achitat cu brio de această sarcină în trecut.

Lata a castigat presedintia AJF Timis: „Sunt mai tare ca Sandu si Dragomir”

Mult așteptatele alegeri pentru președinția AJF Timiș s-au încheiat sâmbătă cu un rezultat care nu e o surpriză decât pentru necunoscători. Dănuț Lața și-a asigurat un nou mandat în fruntea fotbalului timișean, însă rezultatele au fost foarte apropiate. Noul/vechiul președinte al AJF nu mai vrea să-și vadă contracandidatul prin instituție și a anunțat că… va ieși la pensie!

Ioan Muresan, promisiuni halucinante pentru oamenii de fotbal din judet

Aflat încă de la sfârşitul anului trecut în campanie electorală pentru câştigarea funcției de preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Timiş, fostul angajat al Gărzii Financiare şi ex-arbitru Ioan Mureşan s-a lansat în tot felul de promisiuni fantasmagorice faţă de oamenii de fotbal din judeţ.

Alegeri la PNTCD Timisoara, doar cand vrea Biroul National

Situația filialei PNȚCD Timișoara rămâne incertă. La începutul lui decembrie, fostul președinte Adrian Orza a fost înlocuit din funcție de Ciprian Mihok. Valentin Moldovan, președintele PNȚCD Timiș, dădea pe atunci asigurări că alegerile în filială vor avea loc la începutul lui 2014. Între timp, provizoratul a devenit obișnuință.

Suspans si diversiune in privinta candidaturii lui Ioan Muresan la sefia AJF

Aflat în plină campanie pentru câştigarea postului de preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal, Ioan Mureşan lasă să planeze suspansul în privinţa viitoarei sale candidaturi pe care trebuie să o anunţe cel târziu în 7 februarie. Pe holurile AJF se discută chiar despre ipoteza în care fostul arbitru va renunţa să candideze. Aceasta este varianta oamenilor lui Dănuţ Laţa, care împrăştie acest zvon către reprezentanţii echipelor din judeţ.

„Gaina” lui Cornu l-a spulberat pe Dimeca!

Georgică Cornu şi-a asigurat un nou mandat în fruntea Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş. Alegerile din februarie nu mai au nicio miză, după ce singurul adversar declarat al lui Cornu, consilierul liberal Radu Dimeca, nu va putea candida. Aşa cum debanat.ro a anticipat, consultantul Cristian Găină l-a spulberat pe Radu Dimeca la alegerile pentru şefia secţiunii Servicii a CCIAT.

Cornu arunca… Gaina in lupta pentru sefia CCIAT

Președintele CCIAT, Georgică Cornu, a început să-și pregătească terenul pentru alegerile din februarie. După opt ani în care a condus Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Cornu vrea să-și asigure fără luptă un nou mandat. Chiar dacă majoritatea firmelor sale sunt în insolvență, el este înconjurat de un cerc de interese extrem de puternic.

La an de interimat se fac alegeri la PP-DD Lugoj

După mai bine de un an în care filiala PP-DD Lugoj a avut doar un preşedinte interimar, în persoana senatorului Ioan Iovescu, în sfârşit se vor organiza alegeri. Scrutinul intern din partidul „domnului Dan” va avea loc pe 26 ianuarie, iar senatorul Iovescu nu va candida pentru nicio funcţie. De altfel, până acum n-a fost depusă nicio candidatură.

Romeo Malac, „iepurele” lui Danut Lata pentru alegerile AJF

Dănuţ Laţa, preşedintele în funcţie al AJF, are emoţii mai mai ca niciodată pentru păstrarea postului pe care tronează de mai bine de două decenii. Surpriza ar putea veni din interior, iar contracandidatul său, de această dată, va fi unul de luat în seamă, cu şanse reale în faţa lui Dănuţ Laţa. Reţeta pare a fi după modelul în care Dumitru Dragomir, fostul şef al Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost învins categoric de Gino Iorgulescu.

Top