Arhiva pentru eticheta: amenajare

piața mărăști

Piața Mărăști, cu încă o zi mai aproape de începerea anului școlar / FOTO

Piața Mărăști, cu încă o zi mai aproape de începerea anului școlar / FOTO

În Piața Mărăști se lucrează, dar cu mai puțini muncitori decât în filmarea adresată celor cu „suflet negru și minte puțină și nici aia toată bună”. Întreaga amenajare trebuie să fie gata până luni dimineață, când începe școala.

Robu, despre timișorenii amendați că au pus iarbă în fața casei: Când faci bine, trebuie să-l faci respectând legea

Timișorenii din Calea Lipovei amendați fiindcă au vrut să nu mai aibă noroi în fața casei sunt buni de plată. Ei ar fi trebuit să aibă autorizație de construire pentru pavelele și iarba respective. Primarul Nicolae Robu admite că polițiștii locali ar trebuit să dea dovadă de… discernământ și să le dea oamenilor doar un avertisment.

La Timișoara amenajezi și… iei amendă! Au făcut curat în fața blocului, cu voie de la primărie, și au fost sancționați de Poliția Locală

Ai spirit civic și vrei să te implici în mai binele comunității în care locuiești? Mai gândește-te! La Timișoara, asta ar putea să te coste 1.000 de lei, contravaloarea unei amenzi de la Poliția Locală, pentru că ai făcut lucrări neautorizate. Asta, deși aveai acord de la… primărie.

În Piața Mărăști s-a auzit drujba. S-a tăiat un copac, primăria spune că e singurul / VIDEO

Se lucrează intens în intersecția din Piața Mărăști. Vineri a fost tăiat copacul de lângă trecerea de pietoni dinspre Calea Al. I. Cuza. Cei din PMT spun că e singurul care a fost pus la pământ și că vor putea continua lucrările de lărgire a carosabilului fără să mai reteze vreun arbore.

Inca un santier in Ciarda Rosie. Poate cu mai mult noroc decat ultimul

Alte străzi de piatră spartă din Ciarda Roșie vor vedea pentru prima dată asfaltul. Poate chiar în 2018. Primăria Timișoara ar trebui să anunțe, în scurt timp, câștigătorul licitației pentru lucrarea de amenajare a zonei str.Grigore Antipa – str. Margaretelor. În 2014, în aceeași parte a orașului a început un alt șantier, care ar fi trebuit să fie gata în nouă luni, dar a durat peste un an și jumătate.

Zona Soarelui si Calea Buziasului, cartierele pilot ale Timisoarei. Robu promite amenajare integrala in 2018

Niciun metru pătrat de teren neamenajat, ca spațiu verde, trotuar, șosea sau loc de parcare. Asta promite, pentru 2018, primarul Nicolae Robu, pentru locuitorii a două cartiere din Timișoara. Ceilalți vor putea să vadă aici cum vor arăta, cândva, și zonele lor.

Incep doua santiere, chiar daca suntem in prag de iarna: pe Versului si pe Quinet

Două lucrări așteptate și promise de multă vreme de Primăria Timișoara stau să înceapă. Este vorba despre amenajările de pe strada Versului, unde a durat peste jumătate de an mutarea rețelei de gaz, și strada Quinet, care a mai fost licitată o dată, dar executantul și-a bătut joc de lucrare.

Piata Badea Cartan e inchisa pana la iarna. Precupetii se muta in Traian

Piața Badea Cârțan intră în șantier și se închide pentru următoarele aproape trei luni. Precupeții se mută în Piața Traian până la finalizarea lucrărilor de amenajare, care vor costa în jur de 200.000 euro. La iarnă, spune primarul Nicolae Robu, în noua piață vor fi condiții mai bune pentru vânzători și pentru cumpărături.

Trebuie sa avem un trafic sigur, asa ca inevitabil vor mai disparea locuri de parcare in Timisoara

Locurile de parcare din Timișoara sunt și așa puține, dar mult mai importante decât ele sunt siguranța și fluența circulației. Așa explică primarul Nicolae Robu dispariția unor locuri de parcare, la finalul unor lucrări efectuate pe diverse străzi.

Dermatologia nu primeste 6 milioane de euro de la UE. Robu: Vom aloca bani de la bugetul local

Proiectul de reamenajare a fostei clinici de dermatologie de pe strada Mărășești a fost respins de la finanțarea europeană. Proiectul nu a fost considerat eligibil, pentru că o parte din clădire este încă spital și, în plus, spațiile nu pot fi acordate fără licitație.

Camera 30 va fi amenajata cu 700.000 de lei! Robu da vina pe proiectanti pentru pretul initial

Camera 30 din primărie va fi amenajată la jumătate din prețul propus inițial. Proiectul a trecut din a treia încercare, exact în momentul în care devizul a scăzut. Solicitarea fusese făcută și în vară de liberalul Simion Moșiu, dar ea a fost ignorată la vremea respectivă.

Reamenajarea Camerei 30 din primarie se intoarce! Pretul a scazut cu peste 120.000 de euro

Poate a treia oară e cu noroc! Proiectul privind amenajarea Camerei 30 din Primăria Timișoara va fi supus din nou la vot în plenul consiliului local. El a căzut deja de două ori, din cauza prețului propus. Acum, acesta a ajuns la ceva mai mult de jumătate din cât se estimase inițial.

Vom ajunge mai usor la Cascada Bigar!

Accesul spre cascada Bigăr va fi mai ușor și mult mai bine marcat! Asta, după ce, pe durata verii, în zonă vor avea loc ample lucrări de amenajare. Proiectul include trasarea unui traseu turistic, începând cu accesul în zona Cascadei Bigăr şi continuând cu restul obiectivelor turistice din apropiere.

La Timisoara s-au inventat… bancile cu gard! Sunt provizorii, spun cei de la primarie / FOTO

Lucrările de amenajare de la Balta Lămâița nu au fost gata la timp, dar avansează. În ultimele zile au fost montate și bănci, dar… într-un mod care a stârnit râsete pe rețelele de socializare. Reprezentanții primăriei spun că gardul „plantat” în fața băncilor e doar provizoriu.

Lebede si sezlonguri la balta Lamaita, poate la primavara / FOTO

Lucrările de amenajare de la Balta Lămâița, începute oficial în luna martie 2015, nu au fost gata la timp. Pontoanele de pe care ar fi trebuit admirat lebedele ar fi trebuit finalizate în noiembrie, dar acum se așteaptă primăvara. Dacă în vara trecută nu s-a prea muncit, firma care a câștigat licitația s-a trezit… în prag de iarnă!

Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com