Arhiva pentru eticheta: arr

Sorin Cristian, frate de deputat: „In viata doua lucruri sunt sigure, moartea si impozitele”

Pare un individ venit de nicăieri, iar informaţii despre el aproape că nu există. Fratele deputatului PNL Horia Cristian a fost numit în secret director adjunct la Autoritatea Rutieră Română, dar nu-l mai prinde vara aici. Va avea alte sarcini de la partid. Sorin Cristian susține că este unul dintre primii 100 de liberali din ţară şi are cunoştinţe la cel mai înalt nivel. Este singurul şef de deconcentrate din Timiş pe a cărui numire nu şi-au pus „parafa” nici Titu Bojin şi nici Nicolae Robu.

Horia Cristian si-a pus fratele pe sest director la ARR

În genere, numirea unui timișorean în funcții guvernamentale e un prilej de mare mândrie pentru liderii politici locali. Așa a fost în timpul tuturor guvernărilor, fiind un pretext pentru aceștia să se fălească cu relațiile pe care le au la București. Uite, totuși și o excepție de la regulă! E vorba de Sorin Cristian, fratele mult mai celebrului deputat Horia Cristian.

Microbuzul in care și-a pierdut viata soacra prefectului de Timis nu avea licenta

Reprezentanții Autorității Rutiere Română Timiş au trecut la verificări serioase ale firmelor care transportă marfă și persoane, deși nu au actele necesare. Ancheta a scos la iveală faptul că microbuzul în care și-a pierdut viața soacra prefectului Eugen Dogariu aparținea unei astfel de societăți.

Top