Arhiva pentru eticheta: ati

icu

Timisoara, capitala medicinei de urgenta! Congres international in orasul de pe Bega

Timisoara, capitala medicinei de urgenta! Congres international in orasul de pe Bega

Timişoara devine, în această săptămână, capitala specialiştilor din domeniul anesteziei şi terapiei intensive şi a medicinei de urgenţă. Peste 1.300 de medici și asistenți se vor întâlni la un curs național, care se va desfășura între 22 și 24 septembrie.

Spitalul Judetean Timis

La Timișoara se moare din cauza infectiilor din spitale, iar sefii se opereaza in strainatate

Avea 45 de ani și a murit la Spitalul Județean din Timișoara, după ce a suferit o operație de micșorare a stomacului și, în timp ce era internată, a fost infectată cu cinci bacterii. E povestea tragică a Dianei Gorea, încă o victimă a sistemului sanitar din România. În același timp, fostul șef al ATI de la Județean și fost secretar de stat a ales să se opereze în străinătate.

scjut

Dupa aproape trei ani, medicii si asistentele de la ATI dau cu subsemnatul in cazul Anca Petrescu

Zeci de medici și asistente de la Spitalul Județean sunt audiați de polițiști, în cazul morții arhitectului Anca Petrescu. Aceasta s-a stins în 2013, în urma unui șoc septic. Anterior, ea suferise un grav accident de circulație, fiind internată la Timișoara. Familia ei susține că moartea ar fi survenit din cauza unei infecții spitalicești.

dora tarziu

Bagata de coma de un rom cu BMW, o fata de 16 ani lupta pentru viata ei! Puteti dona sange pentru ea

La 16 ani, ai viața în față și n-ai cum să-ți imaginezi că totul se poate spulbera într-o secundă. Dora Târziu, o adolescentă din Cenad, se luptă acum să trăiască, după ce a fost accidentată grav de un rom de 22 ani, care a fugit fără remușcări de la locul impactului și acum e în arest la domiciliu.

CAM02197

Michi de la Suie Paparude, transferat la ATI, la Spitalul Judetean

Michi de la Șuie Paparude va fi internat, luni, pe secția de Anestezie – Terapie Intensivă a Spitalului Județean. Artistul este în comă, după un infarct masiv, suferit în noaptea de sâmbătă și duminică, la finele unui concert susținut la Timișoara. UPDATE: Ambulanța în care se află Mihai Câmpineanu a ajuns la SCJUT. Medicii nu vor să facă declarații asupra stării sale de sănătate

ati

Sectia ATI cumpara medicamente de 250.000 de euro

Secţiile de terapie intensivă au primit primii bani de la Ministerul Sănătății prin Programul Naţional de Finanţare Suplimentară. La Timişoara, de la începutul acestei luni, pacienţii internaţi la ATI la Spitalul Județean nu au mai fost nevoiţi să achite din buzunarul propriu medicamentele şi materialele necesare pe perioada spitalizării.

patut ati copii

Doua paturi pentru ATI, donatie Kiwanis la spitalul de copii

Două paturi de terapie intensivă ultramoderne au fost donate Spitalului „Louis Țurcanu” din Timișoara, de către Clubul Kiwanis, în cadrul unui proiect de modernizare a secțiilor ATI și UPU. Proiectul a pornit de la drama unei familii care și-a pierdut fetița de numai două luni și prinde încet-încet contur.

zamfir

Gheorghe Zamfir, concert pentru ATI

Concert extraordinar al maestrului Gheorghe Zamfir, în sprijinul pacienţilor în stare gravă de la Spitalul Judeţean. În cadrul Zilelor Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Gheorghe Zamfir, Aurelia Roşu-Popa, dar şi alţi artişti vor susţine, joi, concertul „Împreună pentru viaţă”.

Top