Arhiva pentru eticheta: baron

Guvernul Ponta-Sarbu a plecat, Adam Craciunescu a ramas. Totuși, pana cand?

În urmă cu vreo zece zile, la Utvin, a avut loc o acțiune de împădurire, desfășurată și la nivel național. Cu această ocazie, am aflat că la vârful Regiei Romsilva se află în continuare timișoreanul Adam Crăciunescu. Dând dovadă de o maximă ipocrizie și tupeu, Crăciunescu s-a dus și el, în fruntea unei găști de PSD-iști, să planteze un pom.

Suspectata ca a copiat la Bac, fiica baronului de Mehedinti Adrian Duicu vrea sa fie studenta la Timisoara

Suspectată că a fraudat fără jenă examenul de bacalaureat, fiica fostului președinte al CJ Mehedinți are toate șansele să fie studentă la Timișoara! Adina Duicu a fost acceptată la trei facultăți de la Universitatea de Vest, ba chiar pe loc fără taxă la Facultatea de Drept.

Sultan of swing

Acesta nu este un ferpar politic și nici Constantin Ostaficiuc nu pleacă din partid cu alaiul de bocitoare după el. Am simțit nevoia ca retragerea omului ăstuia să fie punctată cumva, dincolo de o știre de presă semisenzațională. Nu de alta, dar liderul PDL Timiș își amintește cu nostalgie de cum și când a intrat în scenă, ca subprefect, în 1996.

Liberalul Busoi, interceptat in dosarul Duicu

Cercetările în cazul „dosarul Duicu” au în vizor un nou personaj, europarlamentarul de Timiș, Cristian Bușoi. Fostul președinte al Casei de Asigurări de Sănătate a fost ascultat în cazul baronului PSD Adrian Duicu, speculându-se că județul Mehedinți a primit sume fabuloase în urma discuții dintre cei doi. Bușoi dezminte însă informațiile, deși nu neagă discuția purtată cu Duicu.

Daca era si Bojin baron local…

E limpede ca lumina zilei! Titu Bojin ori a chiulit de la cursurile de baroni locali organizate de PSD, ori nu și-a mai dat examenul de absolvire al acestei „școli”. Deși probabil și-ar fi putut rezolva „diploma” și cu un plic bine plasat. Ce mama dracului, doar e vorba de PSD! În fine, în pofida tuturor zvonurilor, mi se pare clar că Bojin nu este baron local.

Top