Arhiva pentru eticheta: copii

Danielescu, catre directori: La „Scoala Altfel”, siguranta copiilor e raspunderea voastra

Danielescu, catre directori: La „Scoala Altfel”, siguranta copiilor e raspunderea voastra

Elevii se pregătesc pentru săptămâna „Școala Altfel”. Pentru proiectul de anul acesta au fost propuse sute de activități, iar educatorii au ales deja unde vor merge copiii. Șefii ISJ sunt preocupați de siguranța elevilor și sunt cu ochii pe directorii unităților de învățământ.

Rusine! Nicolae Robu habar n-are cate tigari poti cumpara din alocatia copilului

Deși deseori îl trădează un comportament infantil, primarul Nicolae Robu nu știe cât este alocația pentru creșterea copilului. Cel puțin așa zice presa ostilă liberalului, căci, de partea cealaltă, edilul susține că avea o idee despre cât primește fiecare prunc din România de la guvern: vreo 10 euro pe lună.

Vest Liga a debutat cu Ionel Ganea invitat special, in organizarea celor de la Juventus Colterm Timisoara

Vest Liga, cel mai important turneu fotbalistic din vestul ţării dedicat juniorilor, a debutat pe arena Colterm din Timişoara, în organizarea celor de la Juventus Colterm. Stadionul de la marginea oraşului a prins viaţă, fiind „invadat” de 400 de copii, antrenori, dar şi părinţi, aceştia din urmă luând loc în tribune.

Primarul Robu, facut praf de Gabriela Firea! Senatorul PSD il critica pentru ca… a respectat legea!

Primarul Nicolae Robu a intrat în gura senatorului Gabriela Firea, purtătorul de cuvânt al PSD, după ce a cerut majorarea alocației pentru copii, fără să știe însă ce valoare are aceasta. Robu e făcut „ipocrit” și acuzat că a permis romilor să evacueze o secție a spitalului de copii.

Societatea Femeilor Crestin-Ortodoxe face apel catre parinti: lasati copiii sa studieze religia

Scandalul „ora de religie” este departe de a se rezolva. După ce s-au organizat dezbateri publice și s-au filmat spoturi publicitare „pro ora de religie”, a venit rândul Societății Femeilor Creștin-Ortodoxe să-și exprime opinia pe acest subiect. Reprezentantele acesteia spun că fără ora de religie copiii își vor pierde identitatea națională.

Sute de periute de dinti, donate copiilor din Timis

Românii folosesc aceeași periuță de dinți timp de doi ani și consumă anual, în medie, cam un tub și jumătate de pasta de dinți. Sunt date care arată că România e mult în urma țărilor din UE în ceea ce privește igiena orală. Și-a propus să schimbe aceste lucruri Rotary Club Buziaș, care derulează și în acest an proiectul „Dinți frumoși, copii sănătoși”.

Copiii nu merg la scoala? Parintii pierd ajutoarele sociale

Familiile nevoiaşe care nu-și trimit copiii la școală ar putea rămâne fără ajutoare sociale. Un proiect de lege inițiat, printre alții, și de deputatul Alin Popoviciu, urmează fie dezbătut, în scurt timp, la senat. România are una dintre cele mai mari rate ale analfabetismului din Europa, iar abandonul școlar este la cote tot mai ridicate.

Mos Craciun, ajutat de timisoreni cu inima buna, a ajuns si copiii de la „Rudolf Walther” / FOTO

„Dragă Moş Crăciun, sunt Edi, am 11 ani şi sunt în clasa a VI-a. Eu mai am patru fraţi, dintre care unul este cu mine aici (…) Îmi doresc, dacă merit, o pereche de ghete sau o undiţă.” E doar una din cele 108 scrisori pe care le-a primit Moș Crăciun de la copiii din Satul „Rudolf Walther”. Oameni cu suflet le-au îndeplinit și anul acesta dorințele.

Mos Craciun a venit pentru prima data la aproape 90 de copii necajiti/ FOTO

Aproape 90 de copii au primit de la Moș Crăciun, unii dintre ei pentru prima dată în viață, ceea ce și-au dorit. Ajutoarele Moșului au fost oameni cu inimă bună, care au decis să se alăture campaniei „Dăruieşte Bucuria Crăciunului”. Comunitatea a răspuns cu atât entuziasm, încât s-au bucurat de daruri de trei ori mai mulți micuți decât își propuseseră organizatorii campaniei.

Fonfleu de proteveu la Giarmata

Locuitorii comunei Giarmata care au urmărit luni seara Știrile de prime-time la ProTV cu Andreea Esca au râs în hohote la unul dintre reportajele prezentate. Unii mai râd și astăzi. Reportajul viza chiar localitatea lor. Pe scurt, era vorba despre doi frați din Giarmata, Vlad și Mădălina, „care au avut curajul nebunesc să reînvie o moară veche de 90 de ani”.

Top