Arhiva pentru eticheta: executare

Mesaj de la Timișoara: La mulți ani, Liviu Dragnea! Cu executare / FOTO

Mesaj de la Timișoara: La mulți ani, Liviu Dragnea! Cu executare / FOTO

Timișorenii au ieșit în stradă și joi seară, după decizia ICCJ, care l-a condamnat pe Liviu Dragnea la trei ani și jumătate de închisoare cu executare. Urarea serii a fost… „La mulți ani!”.

tel drum

Liviu Dragnea, condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare!

Judecătorii au încheiat deliberările în dosarul angajărilor fictive în care Liviu Dragnea este acuzat de instigare la abuz în serviciu. Ei au amânat deja de trei ori decizia în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman. Președintele PSD Liviu Dragnea a primit 3 ani și 6 luni cu executare.

PMP Timis: Statutul alesilor locali se transforma in Statutul penalilor

PMP Timiș critică inițiativa legislativă semnată de 16 parlamentari, din care patru sunt din Timiș, prin care se modifică Statutul aleșilor locali. Prin această modificare, președinții de CJ, primarii și consilierii locali și județeni nu-și vor mai pierde mandatul decât în cazul în care vor primi condamnări la închisoare cu executare.

Monica Iacob Ridzi, cinci ani dupa gratii

Fostul ministru al Tineretului și Sportului, Monica Iacob Ridzi, a fost condamnată la cinci ani de închisoare cu executare de către completul cu cinci judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. În prima instanță, Iacob Ridzi primise tot cinci ani de închisoare, fiind acuzată de abuz în serviciu în dosarul 2 mai – Ziua Tineretului.

La zece ani de cand are sentinta definitiva, primaria executa silit clanul Carpaci

Clanul Cârpaci va fi executat silit săptămâna viitoare, pentru că nu a respectat decizia instanței în cazul imobilului de pe Bd. Eminescu, nr. 6. Primăria a cerut unor executori judecătorești să pună în aplicarea sentința și ar vrea ca, în schimbul sumei datorate, să recupereze o clădire din „portofoliul” Cârpacilor.

Corescu, dupa gratii trei ani si jumatate!

Cornelia Corescu, fostul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș, fost condamnată, miercuri, la trei ani și jumătate de închisoare cu executare. Vasile Medeșan, “colegul” ei de dosar, care a recunoscut faptele de care este acuzat, a primit o pedeapsă de doi ani. Decizia Tribunalului Timiş poate fi atacată în termen de zece zile de la pronunţare.

Contestarea executarii silite

În situația în care avem calitatea de debitori urmăriți (adică împotriva noastră a început executarea silită), legea ne dă posibilitatea să ne apărăm de eventualele abuzuri care s-ar putea săvârși împotriva noastră, instituționalizând contestația la executare, o acțiune specifică în instanță, prin care se poate contesta fie executarea silită în ansamblu, fie orice act de executare care nu se realizează în mod legal.

SDM a scapat de executare silita

Societatea de Drumuri Municipale nu va fi executată silit, după ce a beneficiat de o ordonanţă preşedinţială. SDM trebuie să achite o despăgubire de 300.000 de euro unei familii din Timişoara, a cărei casă a sărit în aer în urma unei explozii.

Top