Arhiva pentru eticheta: extractie

dinti

Cat costa extractia unui dinte temporar?

Cat costa extractia unui dinte temporar?

Acest articol vine ca o completare la articolele precedente în care am încercat să explic importanța dinților temporari. Dinții de lapte nu trebuie neglijați doar pentru că vor fi schimbați, din contră ei au consecințe directe asupra creșterii și dezvoltării oaselor maxilare și a dinților definitivi. Dar nu despre asta vreau să vorbesc în acest articol, ci despre extracția dinților temporari.

dinte2

Efectele pierderii unui dinte prin extractie

Pentru mulți oameni, pierderea unui dinte prin extracție reprezintă un lucru de o importanță majoră. În schimb, pentru alții, e doar un dinte care lipsește și atâta vreme cât au mai rămas și alți dinți restanți pe arcadă, atâta vreme cât estetica nu e afectată, masticația încă se poate realiza, pierderea unui singur dinte e trecută cu vederea mult prea ușor.

dinti1

Amanand rezolvarea unei probleme, poti crea o alta si mai mare

Acesta este cazul unei paciente care a tot amânat efectuarea unor extracții. Pacienta povestește că medicul dentist a încercat să-i scoată doi dinți în urmă cu câțiva ani, dar nu a putut finaliza extracțiile deoarece dinții dureau foarte tare atunci când îi mișca (posibil un eșec al anesteziei).

chirurg dentist

Exista specializarea de chirurgie dento-alveolara

Titlul articolului apare ca un răspuns la întrebarea „E posibil să coste 150 de lei extracția?”. Citind acest mesaj am zâmbit și am încercat să mă gândesc la o întâmplare în care și eu am pus o astfel de întrebare! Mi-au venit în minte toate întâmplarile care s-au terminat cu bine, dar analizându-le după o anumită perioadă de timp mi-am dat seama că tot la fel se puteau încheia prost dacă ar fi existat o coincidență nefastă.

Top