Arhiva pentru eticheta: festivaluri

ttt

ManyFest si T4T, doua festivaluri-surori de final de august

ManyFest si T4T, doua festivaluri-surori de final de august

Două festivaluri, 200 de tineri din Timșoara, Bacău, Suceava, Piatra Neamţ şi nu numai – așa arată finele lunii august în orașul de pe Bega pentru amatorii de cultură și spirit tânăr. T4T și ManyFest merg din nou mână în mână.

ruga

Unde merg 1,07 milioane de euro si de ce n-ajunge un singur ziar care sa laude realizarile CJ Timis!

1.07 milioane de euro, pentru exact 478 acțiuni culturale. Asta au aprobat, în ultimul plen, consilierii județeni. Pe ce se duc banii? Pe zilele comunelor, pe nou-înființatele săptămâni culturale, pe festivaluri și concerte, dar și pe manifestări al căror public probabil că va putea fi numărat pe degete. Aleșilor nu le ajunge revista instituției, așa că vor finanța și o altă publicație care să le laude… profesionalismul!

festival

Ultima moda la PMT: intai are loc evenimentul, apoi se cer bani pentru el

Primăria Timișoara propune spre finanțare evenimente care… au avut loc deja, la pachet cu unele care urmează. S-a întâmplat vineri, când consilierii locali au fost solicitați să voteze alocarea a 400.000 de lei pentru patru evenimente, două trecute și două viitoare. La unul dintre cele trecute a făcut o baie de mulțime și candidatul ACL Klaus Iohannis.

Top