Arhiva pentru eticheta: functie

davitoiu

Davitoiu (ALDE), dupa ce s-a retras de la CJ: Caut o functie compatibila cu studiile mele

Davitoiu (ALDE), dupa ce s-a retras de la CJ: Caut o functie compatibila cu studiile mele

Ion Davițoiu, președintele executiv ALDE Timiș, este unul dintre cei care au renunțat la mandatele obținute în Consiliul Județean Timiș, chiar înainte de validare. Acesta a luat decizia săptămâna trecută, fără a da prea multe detalii. Acum, a făcut clarificări, spunând că vârsta mai înaintată ar fi motivul pentru care a renunțat la mandat.

basescu

S-a sucit in doua zile! Basescu: Nu mai am ambitii, am fost tot ce puteam sa fiu

S-a tot jucat cu ideea de a candida la funcția de primar general al Bucureștiului, dar Traian Băsescu pare să fi luat o decizie finală. Aflat la Timișoara, unde a participat la lansarea candidaților PMP, el spune că nu-și mai dorește nicio funcție. În urmă cu două zile, Băsescu își dădea termen până în 26 aprilie să-și anunțe o eventuală candidatură.

boldea

Plangere penala pentru Francisc Boldea, dupa ce si-a cumparat… functia in partid!

Liderul PSD Lugoj, Francisc Boldea, actualul primar al orașului, s-ar putea alege cu plângere penală după ce și-a cumpărat funcția politică. În 2010, printr-o promisiune că primăria va acoperi cheltuielile pe care le avea de făcut firma fostului președinte Dănuț Miloș, pentru niște lucrări, Boldea i-ar fi cerut acestuia să nu mai candideze la încă un mandat.

mariea stefan

Mariea Stefan nu mai e director la Loga! Va conduce, in schimb, Centrul de Excelenta

În urmă cu o săptămână, liceul „Loga” a devenit subiect de scandal, după ce zeci de profesori au semnat un memoriu în care acuzau comportamentul nepotrivit al directorului Mariea Ștefan. Cazul a ajuns și în fața ISJ Timiș, care a decis, luni, demiterea Mariei Ștefan.

Titu Bojin presedinte PSD Timis 07

Nea Titu reincarcat

Aflat în corzile DNA cu vreo două dosare penale, președintele CJ Timiș, Titu Bojin, a fost detronat de la șefia PSD Timiș, dar și dintr-o funcție pe care o avea la nivel național. Mă rog, a fost demisie, dar cu miros de demitere, fiindcă nu se putea ca un partid de sfinți și fecioare neprihănite să aibă în fruntea sa un ditamai penalul.

isj timis

ISJ Timis mai are doar un singur inspector adjunct! Halasz, Sima si Petroman, eliberati din functie

Inspectoratul Școlar Județean Timiș funcționează, în momentul de față cu un singur inspector școlar adjunct. Cei trei „capi” ai instituției au fost eliberați din funcții, după ce nu au reușit să susțină concursul de inspectori școlari adjuncți. Prin ordin de ministru, cei trei au fost dați afară, pe funcție rămânând Mihaela Petrov, care a promovat concursul pe post.

ioan ambrus

Fiindca face politica, nu asfalt, liberalul Ioan Ambrus e ca si schimbat de la Drumuri

Directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timiș, liberalul Ioan Ambruș, și-ar putea pierde funcția chiar luni. Pe ministrul Transporturilor, Dan Șova, l-a enervat lipsa lui Ambruș de la „vizita de lucru” de duminică, mai ales că, spune ministrul, oricum acesta n-are nicio o treabă cu drumurile.

ilie bertea

Jocurile pentru functia lui Bertea se fac inainte de inmormantare!

Consilierul judeţean PP-DD, Ilie Bertea, fostul şef al Poliţiei Timişoara, va fi condus marţi pe ultimul drum, dar negocierile pentru postul lăsat liber de acesta au început la câteva ore după moartea sa. Locul lui Ilie Bertea ar putea fi luat de o femeie de afaceri din Giroc, aflată doar pe locul 14 pe lista cu care PP-DD s-a prezentat în alegeri. Cei de dinaintea ei au tot felul de probleme.

ionut-nasleu

Dupa noua luni de functie la stat, Ionuț Nasleu si-a „tras” BMW

Performanțele manageriale ale unor lideri USL, chiar într-o perioadă de mare criză, sunt demne de remarcat. Să-l luăm ca exemplu pe Ionuț Nasleu, fost mare PRM-ist, azi liberal iscusit. În urmă cu vreo nouă luni, el a fost instalat vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP). Ce abilități profesionale l-au recomandat pentru această funcție e mai greu de spus.

candea

Fost „infractor de drept comun”, Dorin Candea are tot respectul PSD Timis

Fostul bişniţar Dorin Cândea, un individ condamnat penal, a căzut din nou în picioare. Înainte de alegeri a intrat în echipa câştigătoare şi acum culege roadele. Sursele noastre din PSD Timiş susţin că fostul consilier judeţean PD-L are toate şansele să prindă o funcţie importantă. Trebuie doar să aștepte până la vară.

Mitropolitul Banatului s-a retras din functie!

Înaltpreasfinţitul Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, a transmis Patriarhiei Române o cerere de retragere din funcţie. Informaţia ne-a fost confirmată de cel mai longeviv ierarh din BOR. UPDATE: Deși reprezentanții patriariei spun că nu au primit o astfel de cerere, IPS Corneanu afirmă că plicul a fost trimis prin poștă marți dimineață.

Daca tot a ratat functia de vicepresedinte al CJ, Mihoc preia fraiele la PSD

S-a supus fără să crâcnească deciziei partidului, deși e pentru a doua oară când ratează la mustață funcția de vicepreședinte al CJ Timiș. I se întâmplă asta pentru că e prea competent, iar partidul nu se poate dispensa de serviciile sale. Marcel Mihoc va coordona campania electorală pentru alegerile generale, fiindcă are mână bună.

Societatea Timisoara il vrea schimbat pe Mang

Societatea Timișoara îi cere public premierului Victor Ponta să-l demită din funcție pe ministrul Educației, Ioan Mang. Acesta este acuzat de plagiat, existând confirmate chiar de autorii lucrărilor copiate. Membrii Societății Timișoara susțin că menținerea în funcție a lui Mang nu poate garanta corectitudinea examenului de bacalaureat.

Top