Arhiva pentru eticheta: iluminat

A fost lansată licitația publică pentru realizarea proiectării și execuției modernizării iluminatului public pe 64 de străzi din Timișoara

A fost lansată licitația publică pentru realizarea proiectării și execuției modernizării iluminatului public pe 64 de străzi din Timișoara

Primăria Timișoara a lansat licitația pentru prima etapă a lucrărilor de proiectare și execuție, prin care se modernizează sistemul de iluminat public din oraș pe 64 de străzi. Vor fi cumpărate și montate 2.783 de corpuri de iluminat economice, dotate cu sistem de telegestiune individual. Muncipalitatea derulează un plan amplu de investiții, prin care se

Strada Iosif Sârbu și parcarea de pe strada Drubeta vor beneficia de iluminat public modern

Primăria Timișoara a semnat contractul de execuție pentru reabilitarea și extinderea rețelei de iluminat public, pentru Strada Iosif Sârbu și parcarea de pe strada Drubeta numărul 97. Valoarea contractului este de aproape 400 de mii de lei fără TVA. Strada Iosif Sârbu și parcarea din spatele blocului de pe Drubeta vor avea, pentru prima dată,

Primăria a finalizat înlocuirea a 531 de corpuri de iluminat cu becuri clasice, cu altele noi cu LED

Primăria Timișoara a anunțat că lucrările de modernizare a iluminatului public pe trei artere din nordul orașului Calea Torontalului, Calea Aradului și Calea Sever Bocu, au fost finalizate, iar în zilele următoare va efectua procedura de recepție a acestora. În total, au fost înlocuite 531 de corpuri de iluminat cu un sistem LED, care poate

deta

Deta primește trei milioane de lei, bani europeni, pentru realizarea unui sistem de iluminat modern

Orașul Deta va avea un sistem de iluminat public modernizat, în urma unui proiect realizat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020. Valoarea acestuia depășește trei milioane de lei. Luni a fost semnat contractul „Reabilitare și modernizare sistem iluminat public în orasul Deta prin înlocuirea de corpuri de iluminat existente și modernizarea punctelor de aprindere

iluminat stradal

Consiliul Județean Timiș vrea să reducă cu 60% consumul de energie pentru iluminatul public din județ

CJ Timiș a obținut peste jumătate de milion de lei fonduri nerambursabile europene pentru realizarea unei noi strategii de eficiență energetică a județului. Aceasta este momentan în lucru, prin intermediul unui proiect european, strategia de eficiență energetică a județului, iar acum dorește feedback-ul timișenilor. Proiectul „Implementarea cadrului instituțional de dezvoltare strategică la nivelul județul Timiș”,

podul de fier

Lumină pentru orașe. Podul de Fier se va „aprinde” artistic, timp de patru seri

Cât de importantă este lumina în viața noastră? Cât de sofisticat este designul de iluminat și cât de greu este să obții exact ce-ți dorești de la o astfel de instalație? Sunt doar câteva întrebări de la cea de-a doua ediție a simpozionului Light Edu, care are o supriză pentru timșoreni.

Se face lumină? STPT poate întreține iluminatul public din Timișoara, dar nu timp de 15 ani

S-ar putea aprinde din nou becurile, în câteva săptămâni, pe străzile Timișoarei. Consiliul Concurenței a cerut unele modificări ale studiului de oportunitate referitor la preluarea de către STPT a întreţinerii iluminatului public. Acestea s-au făcut și trebuie votate în plenul de vineri.

parcul botanic

Parcul Botanic ramane tot in bezna. Poate la anul se va aprinde lumina

Ar trebui să fie unul dintre cele mai frumoase parcuri din Timișoara, dar nu este decât unul dintre cele mai nesigure. Parcul Botanic are alei refăcute pentru promenadă, însă la ceas de seară nu știi cine îți poate sări în față din boscheți. Aleile rămân în beznă până cel mai devreme anul viitor.

Primarul Robu nu intelege logica stalpilor de iluminat din Piata Libertatii

Noii stâlpi de iluminat din Piața Libertății i-au făcut pe unii timișoreni să spună, cu umor amar, că acolo va fi, de fapt, pistă de… aterizare pentru OZN-uri. Foarte înalți și cu aspect de nocturnă de stadion, aceștia dau ca nuca în perete cu zona. Primarul Nicolae Robu spune că ideea nu-i aparține și nici n-are ce face pentru a schimba situația.

Ultimele pregatiri inainte de Targul de Craciun, in Piata Victoriei

Centrul Timișoarei vuiește, de două zile, de zgomotul ciocanelor care fixează cuiele în căsuțele care vor găzdui Târgul de Crăciun. Acesta se va deschide oficial pe 1 decembrie, când va porni și iluminatul festiv al orașului. Pe timișoreni îi așteaptă și o surpriză: o uriașă perdea de luminițe pe platoul din fața Operei.

Surpriza de sarbatori: „cupola” luminoasa in fata Operei!

Criticat ani de-a rândul pentru lipsa de imaginație și de culoare, iluminatul de sărbători din Timișoara va marca, în acest an, o premieră. Pe modelul Sibiului, unde Piața Mare este acoperită practic de o „cupolă” de beculețe, primăria încearcă același lucru pe platoul din fața Operei.

Opera Romana, iluminata artistic, dar tot nerenovata

Clădirea Operei Române va fi iluminată artistic din această vară. Asta, după ce s-au „dezghețat” relațiile dintre primărie și firma care va sponsoriza lucrarea, deteriorate în cursul anului trecut. Primarul Nicolae Robu admite, pe de altă parte, că nu știe când va primi un răspuns de la Ministerul Culturii în ceea ce privește renovarea clădirii.

Lumina din Parcul Copiilor se va stinge si se va aprinde de pe calculator

Primăria vrea să facă economie la factura de curent electric din parcuri. Până să taie efectiv din costuri, a scos din buget aproape 19.000 de euro și a cumpărat, din Olanda, un sistem „deștept” de control al iluminatului public. Acesta va fi montat, în prima fază, pe 50 de stâlpi din Parcul Copiilor.

Robu s-a sucit din nou: vrea ca ELBA si AEM sa ilumineze gratis Opera si Rectoratul UPT

Primarul Nicolae Robu le cere, prin presă, companiilor ELBA şi AEM să ilumineze, gratuit, rectoratul Universităţii Politehnica şi Opera Română. Pentru o lucrare care costă aproximativ 50.000 de euro de căciulă, municipalitatea le oferă câte o plăcuță și posibilitatea de a-și face reclamă. În februarie, edilul liberal spunea altceva.

Top