Arhiva pentru eticheta: interimar

simona dragoi

Simona Dragoi, secretar al Primariei Timisoara, pana la sfarsitul anului

Simona Dragoi, secretar al Primariei Timisoara, pana la sfarsitul anului

Primăria Timișoara are încă un șef interimar. Simona Drăgoi a fost numită, cu delegație, secretarul instituției până la finele anului. În 2016 nu vor fi organizate, foarte probabil, concursuri nici pentru posturile de arhitect-șef sau director al Direcției de Dezvoltare.

melescan

Haosul din ALDE Timis, gestionat de la București: Teodor Melescanu, presedinte interimar

Criza apărută în ALDE Timiș după demisia din funcția de președinte a senatorului Petru Ehegartner nu poate fi ținută sub control decât de la București. Cel puțin așa par să stea lucrurile, având în vedere că organizația județeană tocmai s-a ales cu un nou președinte interimar, fostul șef al SIE, Teodor Meleșcanu.

Daniel Funeriu candidat PMP 3

Daniel Funeriu, presedinte interimar al PMP Timis pana in august

PMP s-a găsit într-o situație dificilă vineri, atunci când s-a anunțat oficial că mai mulți membri ai partidului au decis să părăsească organizația din Timiș și să se înscrie în PNL. Rămasă fără conducere, filiala PMP s-a orientat repede, astfel că Daniel Funeriu este președinte interimar până cel puțin pe 9 august.

Constantin Ostaficiuc presedinte PDL Timis (8)

Ostaficiuc demisioneaza (iar) din fruntea PDL Timis

Constantin Ostaficiuc și-a anunțat mai mulți colaboratori că, a doua zi după alegerile europarlamentare, pe 26 mai, va demisiona din funcția de președinte al PDL Timiș. De această dată, își va duce intenția până la capăt, și-a convins Ostaficiuc apropiații. Interimar în locul lui va fi Alin Popoviciu.

tolcea

Muzeul de Arta are director interimar, Tolcea demis in aplauze!

Alina Simona Ion, consilier juridic gr. I și absolventă de Mecanică, este noul director interimar al Muzeului de Artă Timișoara. Ea îi urmează în funcție lui Marcel Tolcea, destituit pentru că a luat o notă prea mică la evaluarea anuală, și va asigura tranziția spre noul directorat. Tolcea a fost demis chiar de ziua lui, în aplauzele întregii asistențe.

La TVR Timisoara, interimarul Jitariuc decide cine va fi dat afara

Evaluare de-a râsul-plânsul la studioul regional TVR Timişoara. Eternul interimar Cosmin Jitariuc a ajuns să-și jurizeze colegii și șeful direct, deși stă de peste șase ani pe post, fără să fi dat vreun concurs. Spre deosebire de el, mulți dintre cei a căror soartă urmează s-o decidă au trecut anterior printr-o evaluare.

Top