Gărâna nu e un loc. Gărâna e o stare. Se simte mai tare când Munții Banatului cântă. Sunt chitări, trompete, pian, contrabași, acordeoane, voci. E o poveste pe care o scriu, vară de vară, mii de oameni. Unii ascultă jazz o dată pe an. Atunci. Pentru alții, e un mod de viață. Dar toți sunt fericiți.
Garana Jazz Festival: Dupa doua Grammy castigate in 2017, John Scofield canta in Poiana Lupului!
A 21-a ediție a Gărâna Jazz Festival este programată între 6 și 9 iulie, iar primele trei nume de pe line-up sunt americanul John Scofield și proiectul său Überjam, quintetul Enrico Rava-Tomasz Stanko și suedezii de la Tonbruket. Biletele au fost puse și ele în vânzare.