Arhiva pentru eticheta: master plan

Sorin Grindeanu

Se prioritizează investițiile în infrastructura din România. Două șosele importante din zona de vest ar urma să devină realitate

Se prioritizează investițiile în infrastructura din România. Două șosele importante din zona de vest ar urma să devină realitate

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a oferit presei, în cadrul vizitei effectuate acasă la Timișoara, o veste interesantă: planul investițional pentru masterplanul pe transporturi al României va fi aprobat de guvern la finalul acestui an. Aceasta poate însemna demararea unor investiții importante pe infrastructură, dar mai ales prioritizarea unora. Drumul expres Lugoj – Turnu Severin sau

sosea centura

Ultima varianta de master plan: Timisoara nu va avea centura mai repede de 2022

În perioada următoare, pe lista hotărârilor de guvern care vor fi aprobate va intra şi Master Planul General de Transporturi al României, documentul care trage liniile după care se vor ghida investiţiile în acest sector în următorii ani. Timişoara nu e „pe plus”: centura de ocolire rămâne pe locul cinci între priorităţi, cu un orizont de realizare în anii 2022 – 2023.

Robu cheama oamenii in strada pentru centura si vrea interzica tirurile in oras! / UPDATE: PSD anunta ca a rezolvat problema

Acces interzis pentru tiruri în Timișoara și protest al timișorenilor în stradă – pe asta mizează primarul Nicolae Robu, dacă guvernul nu revine asupra excluderii șoselei de centură din Masterplanul General pe Transport. Între timp, PSD anunță că… „guvernul Ponta a alocat banii centurii de sud a Timișoarei”.

Tara arde, babele se piaptana: Bojin n-a vazut masterplanul care da cu flit Timisului, opozitia asteapta invitatii speciale

Fără centură de ocolire a Timișoarei și fără autostradă spre Belgrad – așa arată Timișul următorilor 16 ani, conform Masterplanului General pe Transport, care va intra marți în dezbatere publică la Ministerul Transporturilor. Președintele CJ Timiș, Titu Bojin, nu a văzut acest document și nu crede că e real, iar de la opoziție, deputatul PDL Alin Popoviciu spune că dezbaterea publică e doar cu invitație!

Top