Arhiva pentru eticheta: mosnita noua

Programul întreruperilor de curent electric, la Moşniţa Nouă

Programul întreruperilor de curent electric, la Moşniţa Nouă

E-Distribuție Banat a anunțat întreruperile de curent care vor avea loc, săptămân viitoare, în localităţile aparţinând comunei Moşniţa Nouă. Întreruperile se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. 𝟏𝟖 𝐝𝐞𝐜𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, între orele 𝟎𝟗:𝟎𝟎 – 𝟏𝟕:𝟎𝟎 Moșnița Nouă (SP VI și consumatori din zona SP VI, SP

Clădirea Primăriei Moșnița Nouă se va eficientiza prin bani de la AFM. Sesiunea de depunere a cererilor de finanţare a durat… şase minute

Primăria Moşniţa Nouă a înregistrat cu succes cererea de finanțare cu numărul 𝟐𝟕 din totalul cererilor depuse în număr de 𝟐𝟖𝟑 pe programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice. Fondurile prin Administrația Fondului de Mediu (AFM) au fost epuizate în 6 minute de la deschiderea sesiunii de depunere. Proiectul

Întreruperile de curent electric la Moşniţa Nouă, în această săptămână

E-Distribuție Banat a anunțat întreruperile de curent care vor avea loc, în această săptămână, în localităţile aparţinând comunei Moşniţa Nouă. Întreruperile se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. 𝟏𝟐 𝐝𝐞𝐜𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, între orele 𝟎𝟗:𝟎𝟎 – 𝟏𝟕:𝟎𝟎 Moșnița Nouă (zona pe lângă Str. Topografilor) Urseni (Str. Bisericii,

“Magia Dansului” de la Moşniţa Nouă a ajuns la a patra ediţie

Tradiția continuă la Moșnița Nouă. Primăria Moșnița Nouă împreună cu Ann Dance Studio, organizează ediția a 4-a a concursului național de dans modern “Magia Dansului”. La cest eveniment, care face parte din agenda culturală a comunei, au contribuit atât Anne Dance Studio, cât și Asciaţia pentru Sport Moşniţa Nouiă, dar şi mai mulşi sponsori. Sâmbătă,

Joi şi vineri, întreruperi de curent electric la Moşniţa Nouă

E-Distribuție Banat a anunțat întreruperile de curent care vor avea loc, în această săptămână, în localităţile aparţinând comunei Moşniţa Nouă. Întreruperile se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. 𝟎𝟕 𝐝𝐞𝐜𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, între orele 𝟎𝟗:𝟎𝟎 – 𝟏𝟕:𝟎𝟎 Moșnița Nouă (L’ Avventura, Cova Ghera, Complex Magazine la intrare

S-a deschis Auchan Moșnița! Descoperă reduceri la zeci de produse și o super tombolă la care poți câștiga premii în bani!/Foto

Astăzi, 28 noiembrie, a avut loc deschiderea noului supermarket Auchan Moșnița, situat în incinta Moșnita City Mall din Moșnița Nouă, județul Timiș! Magazinul dispune de o suprafață de 1.600 mp și îți pune la dispoziție un sortiment de peste 12.000 produse, cu tot ce ai nevoie pentru masă și casă, de la carmangerie, fructe și

Marţi şi miercuri, întreruperi de curent în comuna Moşniţa Nouă

E-Distribuție Banat a anunțat întreruperile de curent care vor avea loc, în această săptămână, în localităţile aparţinând comunei Moşniţa Nouă.  Întreruperile se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. 𝟐𝟖 𝐧𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, între orele 𝟏𝟎:𝟎𝟎 – 𝟏𝟴:𝟎𝟎 Moșnița Veche (Str. Scorușului, Frigului, Zmeurului, Murului, Agrișului) 𝟐𝟗 𝐧𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞,

Piste de biciclete cu finanţare PNRR, la Moşniţa Nouă

Vineri a fost semnat contractul de proiectare și execuție privind realizarea unor piste de biciclete în Moşniţa Nouă, obiectiv de investiții finanțat prin PNRR. Valoarea contractului de finanțare este 2.190.896,86 lei TVA inclus, valoarea cheltuielilor neeligibile fiind de  906.832,84 lei. Lucrările presupun amenajarea pistelor de biciclete pe tronsonul Str. Berlin – Drumul Boilor de la

Marți, 28 noiembrie, se deschide supermarketul Auchan Moșnița. Bucură-te de prețuri mici în fiecare zi și înscrie-te la tombola care îți poate aduce unul dintre cele peste 100 de premii în bani!

Pe 28 noiembrie, de la ora 10:00, are loc deschiderea noului supermarket Auchan Moșnița, în incinta Moșnita City Mall din Moșnița Nouă, județul Timiș! Magazinul dispune de o suprafață de 1.600 mp și pune la dispoziția clienților un sortiment de peste 12.000 produse. Deschis zilnic între orele 7:00 – 22:00, noul Auchan Moșnița te așteaptă

Copiii aflați în situație de risc de separare de părinți vor avea un centru la Moşniţa Nouă

La Moşniţa Nouă se va ridica un centru de zi pentru copiii aflaţi în situaţii speciale. Finanţarea va fi asigurată prin fonduri PNRR şi va fi în valoare de peste 1,6 milioane de lei.  A fost aprobată cererea de finanțare pentru investiția “Construire centru de zi pentru copii aflați în situație de risc de separare

Întreruperi de curent electric la Moşniţa Nouă

E-Distribuție Banat a anunțat întreruperi în furnizarea curentului electric în localităţile aparţinând comunei Moşniţa Nouă. Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții: 𝟐𝟎 𝐧𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, între orele 𝟎𝟗:𝟎𝟎 – 𝟏𝟕:𝟎𝟎 Moșnița Nouă (Str. Zimand, Claudia, Florentina, Iris, Cristina, Georgeta, zona Maier) 𝟐𝟐 𝐧𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, între

De luni, în localităţile aparţinând comunei Moşniţa Nouă începe „Curățenia de toamnă”

Începând de luni, 13 noiembrie, Primăria Moșnița Nouă, demarează acțiunea ecologică „Curățenia de toamnă”. Campania de colectare se va desfășura după următorul program:  13 noiembrie – 22 noiembrie utilajul va colecta deșeurile vegetale din localitatea Albina 13 noiembrie – 24 noiembrie utilajul va colecta deșeurile vegetale din localitatea Moșnița Nouă Cetățenii din satele Albina și

Contract de 18 milioane de lei prin Anghel Saligny, la Moşniţa Nouă. Se va reabilita reţeaua de canalizare în Albina

La Moşniţa Nouă a fost semnat, miercuri, contractul privind proiectarea și execuția unei reţele de canalizare în satul Albina şi gospădărie de apă în Moşniţa Veche. Finanţarea este prin programul Anghel Saligny, fiind în valoare de 18 milioane de lei. Miercuri, 8 noiembrie, a fost semnat contractul privind proiectarea și execuția, prin programul Anghel Saligny

Pas important pentru construirea unui magazin Lidl la Moşniţa Nouă

În data de 24 octombrie a fost eliberată autorizația de construcție pentru noul magazin Lidl în Moșnița Nouă. Acesta va fi amplasat pe Drumul Boilor DC 97, între străzile Arlechino și Scaramouch. De asemenea, pe lângă autorizația pentru construirea supermarketului, a fost eliberată autorizaţia de construcţie pentru amenajarea străzilor și a parcării. “Această nouă investiție

Pas important spre digitalizarea comunei Moşniţa Nouă. A fost finalizată implementarea aplicaţiei Regista

Primăria Moşniţa Nouă a finalizat implementarea Regista, o aplicaţie cu ajutorul căreia locuitorii comunei își pot rezolva problemele și pot obține informațiile de care au nevoie într-un mod mai rapid și mai ușor. Drumul spre o administrație publică modernă și eficientă continuă la Moșnița Nouă, primăria comunei făcând un pas important spre digitalizare. “Tocmai am

Clădirea After School din Moşniţa Nouă, aproape de a-şi deschide porţile/Foto

Lucrările la clădirea After School din Moşniţa Nouă sunt aproape finalizate. În aceste zile constructorul se ocupă de montarea climelor și curățenia amplasamentului în vederea realizări recepției finale a investiției. La nivelul biroului tehnic și de dezvoltare se pregătesc documentele în vederea recepționării și punerii în funcțiune a clădirii. Valoarea contractului de execuție: 𝟐.𝟓𝟗𝟏.𝟑𝟗𝟕,𝟖𝟎 lei

Proiect de peste 600 de mii de lei, la Moşniţa Nouă, pentru copii din grupuri vulnerabile

Luni, la Consiliul Județean Timiș, în prezența ministrului Educaţiei, Ligia Deca, și a vicepreședinte CJ Timiş Alexandru Proteasa, primarul comunei Moșnița Nouă, Florin Bucur, a semnat contractual destinat proiectului ”Dezvoltarea serviciului de educaţie timpurie complementar la nivelul comunei Moşniţa Nouă”, în parteneriat cu Creșa de Copii Moșnița Nouă.  Valoarea totală a proiectului este 𝟔𝟎𝟐.𝟒𝟒𝟑,𝟔𝟐 de

La Moşniţa Nouă va demara construcţia unui magazin Kaufland

În Moşniţa Nouă va fi ridicat un nou magazin Kuafland. În data de 3 octombrie a fost eliberată autorizația de construcție pentru noul magazin. “Această importantă investiție aduce numeroase beneficii pentru comunitatea noastră: dezvoltare economică, locuri de muncă, îmbunătățirea infrastructurii, și nu în ultimul rând bani la bugetul local”, au transmis reprezentanţii Primăriei Moşniţa Nouă,

La Moşniţa Nouă continuă lucrările la două obiective finanţate prin CNI în valoare totală de pete 20 de milioane de lei

La Moşniţa Nouă sunt în derulare două şantiere la tot atâtea obiective finanţate prin Compania Națională de Investiții (CNI). Este vorba de un bazin de înot, acolo unde lucrările sunt mai avansate, şi un aşezământ cultural, unde se lucrează la fundaţie. În aceste zile continuă lucrările la bazinul de înot didactic din Moşniţa Nouă, o

La Moşniţa Nouă se va derula un proiect transfrontalier privind gestionarea mediului înconjurător

Zilele trecute a fost încărcată cu succes cererea de finanțare depusă de Primăria Moşniţa Nouă pentru proiectul „O soluție comună pentru managementul IAS” (A joint solution for IAS management) prin programul de cooperare transfrontalieră Interreg VI-A Romania-Hungary Programme (ROHU). Proiectul se concentrează pe gestionarea mediului înconjurător și urmărește să achiziționeze următoarele: -un utilaj UNIMOG; -echipamente

Top