Arhiva pentru eticheta: munchen

avion in zbor

Cursele aeriene pe relația Timișoara – Munchen, din nou anulate ca urmare a unei greve în Germania

Cursele aeriene pe relația Timișoara – Munchen, din nou anulate ca urmare a unei greve în Germania

Pasagerii care urmau să zboare marți pe relația Timișoara – Munchen sau Munchen – Timișoara vor fi nevoiți să își amâne deplasările. În urma grevei de pe principalele aeroporturi din Germania, zborurile de mâine, 20.02.2024, de pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara, spre și dinspre Munchen, sunt anulate. Pasagerii care urmau să călătorească marți cu

Cursele aeriene de la Timișoara spre și dinspre Munchen au fost anulate

Vremea proastă din Germania a anulat cursele aeriene care legau capitala Banatului de Munchen. În Bavaria a nins, așa că au fost anulate cursele care erau programate sâmbătă spre orașul amintit. De pe Aeroportul Traian Vuia din Timișoara erau programate, în această după-masă, două curse, dus-întors, de la ora 13.45 sosire de la Munchen, respectiv

50 de ani de la “Masacrul de la Munchen”, printre victime numărându-se şi timişoreanul Andre Spitzer. Dominic Fritz comemorează evenimentul

În urmă cu exact 50 de ani, la Munchen, în timpul Jocurilor Olimpice, a avut loc unul dintre cele mai sângeroase şi cunoscute atacuri teroriste din istorie. Printre cei ucişi atunci s-a numărat antrenorul lotului de scrimă al Israelului, Andre Spitzer, care s-a născut şi a trăit în Timişoara până la vârsta de 19 ani.

Aeroportul din Timișoara

Creşteri semnificative a numărului de pasageri pe Aeroportul Internaţional Timişoara

Anul 2019 a fost unul bun pentru Aeroportul Internaţional Timişoara. Reprezentanţii instituţiei spun că activitatea a fost marcată de valorile ascendente ale traficului aerian, introducerea de noi destinații și demararea unor lucrări de modernizare și dezvoltare sunt câteva dintre rezultatele pozitive ale activității Aeroportului Internațional Timișoara înregistrate în anul 2019.

Cursele aeriene Munchen – Timisoara, afectate miercuri de greva pilotilor de la Lufthansa

Orarul zborurilor de pe Aeroportul Timişoara ar putea fi afectat, miercuri, de greva piloţilor de la compania germană Lufthansa. În urma neînţelegerilor dintre companie şi piloţi, aceştia vor intra în grevă timp de 24 de ore. Este vorba despre legături între oraşul bănăţean şi Munchen, câte trei în fiecare direcţie.

Robu pleaca la Munchen, sa caute bani pentru campusul sportiv! Oricum nu se stie cat ar costa

Primarul Nicolae Robu pleacă într-o deplasare-fulger în Germania, la München, pentru a prezenta unor potențiali investitori megaproiectul campusului sportiv din zona stadionului „Dan Păltinișanu”. Există doar o machetă, puțin „ajustată” de niște arhitecți germani care au lucrat și la proiectul Allianz Arena, și nicio estimare de cost.

Vacanta perfecta: Bavaria si castelele ei de poveste / FOTO

Există undeva în vestul Europei un ţinut de poveste, cu munţi decupaţi parcă din cărţi ilustrate, cu lacuri cu ape cristaline, cu orăşele medievale şi oameni ospitalieri, cu castele fastuoase şi biserici baroce în care te pierzi în timp. Ţinutul Bavariei este un loc în care poţi trăi bucuria în forma ei cea mai pură.

Zboruri cu probleme in Germania, pe trei din cele mai mari aeroporturi

Dacă aveți programat luni un zbor înspre sau dinspre Germania, s-ar putea să aveți o surpriză neplăcută. Asociaţia însoţitorilor de zbor UFO este în grevă luni, 9 noiembrie. Protestul afectează până la ora 23 aeroporturile Frankfurt şi Düsseldorf, respectiv până la ora 0 zborurile de pe/către aeroportul München.

Sfat de la Munchen catre primarie: Daca faceti cu cap pistele de biciclete, tot mai multa lume va pedala!

Cam 20% din cei aproape 1,5 milioane de locuitori din München merg în mod regulat cu bicicleta. Spune asta fostul primar Josef „Hep” Monatzeder, recunoscut pentru grija arătată, în timpul mandatelor sale, deopotrivă pietonilor și bicicliștilor. Filosofia e simplă și ar trebui înțeleasă corect și la Timișoara: fiecare participant la trafic trebuie să aibă locul lui.

Cele mai frumoase piete de Craciun ale Europei va asteapta/ FOTO

Pe negândite, prinşi în activităţile cotidiene, timpul trece pe lângă noi, iar anotimpul rece este la un pas distanţă. Iarna are şi ea însă farmecul ei, chiar dacă nu avem timp de concedii lungi şi răsfăţ undeva, departe. Nimic nu poate fi mai frumos, în aşteptarea sărbătorilor, decât o escapadă la un târg de Crăciun. Agenţia de turism Ultramarin vă invită la cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa, în câteva excursii de weekend la Budapesta, Viena, Praga sau München.

La plimbare prin cele mai frumoase Piete de Craciun ale Europei / FOTO

Pe negândite, prinşi în activităţile cotidiene, timpul trece pe lângă noi, iar anotimpul rece este la un pas distanţă. Iarna are şi ea însă farmecul ei, chiar dacă nu avem timp de concedii lungi şi răsfăţ undeva, departe. Nimic nu poate fi mai frumos, în aşteptarea sărbătorilor, decât o escapadă la un târg de Crăciun, cu atmosferă idilică, cu multă veselie şi oameni mereu bine dispuşi.

Top