Arhiva pentru eticheta: nicolae robu

Statuile ecvestre pentru turisti vor aparea totusi la Timisoara

Statuile ecvestre pentru turisti vor aparea totusi la Timisoara

Una dintre mai vechile dorințe ale primarului Nicolae Robu nu s-a îndeplinit, dar n-a fost abandonată. Edilul și-a dat seama că nu era o prioritate, însă spune că în Timișoara vor apărea totuși noi statui. Una dintre ele, poate chiar în acest an. Totul depinde de costuri.

Suma de start pe 2015 pentru ACS Poli: sapte milioane de lei

3.2 milioane de euro va aloca, în acest an, Primăria Timișoara pentru susținerea echipelor de baschet, fotbal, handbal și rugby. Aproape jumătate va merge, așa cum s-a întâmplat și în ultimii ani, către ACS Poli, „copilul de suflet” al primarului Nicolae Robu. Suma este oricum orientativă, pentru că, până în decembrie, va mai fi cel puțin o suplimentare. Așa a fost și în 2014.

Bascalios cu Robu, Ponta jigneste, de fapt, si Timisoara

În deschiderea ultimei ședințe de guvern, desfășurată miercuri, primul ministru Victor Ponta a făcut o aroganță maximă la adresa primarului Timișoarei, Nicolae Robu. „Mai e un primar buclucaș care face metrou. Eu mi-aș dori, Daciana cred că s-ar bucura. Dar până face el metrou, să facem centuri și autostrăzi și toate celelalte”, a glăsuit, hodoronc-tronc, premierul.

Robu vrea sa puna camerele video pe… boschetarii din autobuze!

Ce poate fi mai minunat, dimineața, când mergi la serviciu cu tramvaiul, decât un damf de aurolac sau unul de transpirație, care te trezește instant? Se întâmplă pe mai multe linii din Timișoara, dar primarul Nicolae Robu spune că nu Poliția Transporturilor este soluția, deși aceasta își face treaba în limita posibilităților… umane.

Fantana cu lumini si apa de pe Bega se face! Se cauta solutia cea mai buna pentru… tasnitori

Nu se lasă și vrea neapărat să facă fântâna cu jocuri de lumini și apă pe canalul Bega. Asta, pentru că a promis-o în campania electorală și pentru că, susțime primarul Nicolae Robu, această instalație extravagantă ar urma să revitalizeze întreaga zonă a Parcului Catedralei. Totul, fără să împiedice navigația.

„Il Goleador” Robu face din nou ravagii pe teren! / VIDEO

Opt goluri într-o săptămână, după o pauză competițională de peste trei ani! Cea mai mare pasiune a primarului Nicolae Robu rămâne fotbalul, care „bate” până și muzica rock. Tras pe tușă de ceva vreme din cauza unor accidentări, edilul a revenit în forță pe teren și nu s-a putut abține să nu anunțe pe toată lumea. Și cum altfel, decât pe Facebook!

Modernizarea costa: 700.000 de lei, pentru doua porti de intrare in Timisoara

60.000 de euro per bucată – atât este dispusă Primăria Timișoara să plătească pentru reabilitarea uneia dintre porțile de intrare în oraș. Proiectul pe care se va merge este opera Direcției de Urbanism, iar acum se pregătește lansarea licitației de atribuire a lucrării. E posibil ca în acest an să fie reabilitate două astfel de porți.

Amenda pentru mizeria de la Uszoda, dar solutii de reabilitare nu sunt

Primăria și-a amintit că în centrul Timișoarei există, de ani buni, un focar de infecție de primă mărime. Este vorba despre fosta bază sportivă Uszoda, devenită „casă” pentru aurolaci. Aceasta este proprietatea Clubului Sportiv Școlar 1, care a fost amendat săptămâna trecută. Soluții pentru reabilitare nu sunt.

Vara bazin, iarna patinoar: ultima idee a primariei pentru cartierele Timisoarei

Calea Buziașului sau Dâmbovița? Aceasta e întrebarea pentru reprezentanții primăriei, care trebuie să decidă locul în care va fi construit, chiar în 2015, primul complex de bazine semiolimpice din Timișoara. Practic, vor fi două bazine, unul dintre ele în exterior, numai bun să se transforme, iarna, în patinoar.

Bd. Take Ionescu intra in lucru! Se vor face mai multe locuri de parcare

Una dintre cele mai circulate artere din Timișoara va intra în reorganizare. Primarul Nicolae Robu anunță că Bulevardul Take Ionescu urmează să fie reamenajat, astfel încât să existe mai multe locuri de parcare, dar și un strat de asfalt nou-nouț. Traficul nu va fi închis în totalitate pe perioada lucrărilor.

Deputatul PSD Catalin Tiuch, despre primarul Robu: E obsedat de bani

Parlamentul a încercat să crească veniturile primarilor și viceprimarilor, dar s-a lovit de refuzul acestora, care s-au declarat solidari cu funcționarii ale căror salarii sunt, în continuare, foarte mici. Asta susține deputatul Cătălin Tiuch, vicepreședinte PSD Timiș, care răspunde primarului Nicolae Robu, pe care îl acuză că are o singură obsesie.

Impas pentru parcare: UVT nu vrea Primaria Veche, primaria nu da Colegiul „Ungureanu”

Universitatea de Vest nu este interesată de Primăria Veche, dar este dispusă totuși la un schimb de proprietăți cu primăria, care vrea popota de pe strada Oituz. Negocierile continuă, însă primarul Nicolae Robu spune că este exclusă cedarea Grupului Școlar „Emanuil Ungureanu”, pe care l-ar fi vrut rectorul Marilen Pirtea.

Problemele din PNL Timis pot fi depasite datorita… prieteniei!

PNL Timiș și-a stabilit structura de conducere la nivel județean, dar greul nu s-a terminat. Fuziunea trebuie să fie încheiată până la 31 martie, indiferent de eventualele supărări și frecușuri între vechii liberali și foști „portocalii”. Copreședinții Nicolae Robu și Dan Popa se declară mulțumiți momentan de felul în care merg lucrurile în filială.

Robu: Primarul Timisoarei ar trebui sa aiba un salariu de 4.000-5.000 de euro!

Primarul Nicolae Robu le dă dreptate sindicaliștilor din administrația publică, nemulțumiți de salariile foarte mici pe care le primesc. Edilul este, la rândul lui, nemulțumit de veniturile pe care le încasează la primărie, despre care spune că reprezintă salariul de încadrare pentru unii dintre studenții săi. Robu a calculat cam cu cât ar trebui să fie remunerat.

Spitalul Municipal Timișoara

Unitate de Primire Urgente de peste 800.000 de euro, in curtea Municipalului / FOTO

Până la sfârșitul anului, Spitalul Municipal va avea o unitate de primiri urgențe nou-nouță. Corpul de clădire care va fi construit în curtea interioară a Clinicilor Noi va costa peste 830.000 de euro. La UPU la Municipal ajung, în fiecare an, în jur de 28.000 de pacienți.

Primarul Nicolae Robu: „Nu respect sabloane, recunosc, dar nu am «pasarelele» care mi s-au pus in carca” (II)

A crezut în USL, dar a constatat, pe parcurs, că unii partenerii de alianță erau puși doar pe căpătuială. Nu mai are niciun fel de relație cu Titu Bojin și susține că vrea să rămână om, indiferent de luptele politice. Nicolae Robu admite că mai greșește din când în când, dar spune că o face rar, și susține că 90% din cei care îl abordează pe stradă îl felicită pentru ceea ce face. Primarul Timișoarei are o teorie și despre frații Cristescu.

Orza: Nu Robu e de vina pentru felul in care arata Piata Libertatii

Consilierul local independent Adrian Orza nu e prea încântat de modul în care se conturează Piața Libertății, dar spune că nu primarul Nicolae Robu este de vină pentru lipsa vegetației. Orza crede că degetul ar trebui îndreptat către cei care au întocmit proiectul și l-au depus fără să ia în calcul problema spațiului verde.

Primarul Nicolae Robu: „Nu garantez decat pentru mine, fiinta umana este foarte complexa” (I)

La aproape trei ani de mandat, Nicolae Robu recunoaște că a găsit în Primăria Timișoara o situație mai rea decât se aștepta după câștigarea alegerilor. Nu prea are regrete, nu se teme de DNA și câștigă, în continuare, mai mult din postura de profesor universitar. În plus, nu s-a hotârât încă dacă va candida și în 2016. În partea a doua a interviului, care va apărea joi, Robu vorbește despre relația cu Titu Bojin și frații Cristescu, despre ce îi spun oamenii când îl opresc pe stradă și despre ce îl deranjează cel mai tare.

Top