Arhiva pentru eticheta: parlamentari

pnl

Parlamentarii PNL de Timis: intre ambrozie, Ziua Ardelenilor, canepa si… educatia din Taiwan

Parlamentarii PNL de Timis: intre ambrozie, Ziua Ardelenilor, canepa si… educatia din Taiwan

PNL Timiș are, după alegerile din decembrie 2016, patru parlamentari: un senator și trei deputați. Sunt doi „boboci” și doi cu experiență. Pe unii i-a interesat combaterea ambroziei și soarta cânepei, pe alții, echivalarea diplomelor de studii obținute în Asia, iar alții au fost ignorați, cu mare artă, de instituții ale statului către care au făcut interpelări.

demisia

Parlamentarii PSD de Timis, tacuti prin Casa Poporului. Cat de multe au vrut sa rezolve Simonis & co

Prima sesiune parlamentară din noul mandat s-a încheiat. PSD Timiș a trimis în Legislativ 6 reprezentanți, din care numai 2 au experiență anterioară. Ce i-a preocupat? Printre altele, pungile din plastic, jandarmii sau asociațiile de proprietari. Numai unul dintre ei a făcut o interpelare în această sesiune parlamentară.

Nica, Roman si Groza, propusi pentru excludere din PNL. Primarii vor ca parlamentarii sa intervina in conflictul cu Robu

Cei 22 de primari rebeli din PNL Timiș vor ca parlamentarii să se implice în medierea conflictului deschis pe care îl au cu președintele Nicolae Robu. Între timp, acesta ar fi cerut excluderea din partid a lui Alin Nica, Petru Roman și Dănuț Groza.

Ce mai fac alesii PSD in timp ce Robu canta, rade si… se enerveaza

Indiscutabil, Nicolae Robu a ocupat în ultima perioadă aproape întreaga agendă publică la nivel local, și mă refer aici la la zona politică și administrație. Ca un veritabil one-man show, Robu a fost o adevărată vedetă mediatică, cu bune și rele, trecând prin diverse stări.

nicolae robu

Robu, despre atributiile de primar: E aberant sa fiu sef peste toate comisiile

S-a săturat să fie șef prin Primăria Timișoara! Nicolae Robu crede că legile ar trebui modificate de așa natură încât primarii să nu mai fie obligați să fie președinții tuturor comisiilor din instituție. Ce i-a pus capac? Comisia de gestiune a cadavrelor de animale!

Lista lui Robu catre premier si parlamentarii de Timis: 15 obiective de sustinut si finantat de la guvern

Primarul Nicolae Robu le cere parlamentarilor de Timiș și premierului Sorin Grindeanu să susțină la finanțare 15 obiective, printre care șoseaua de centură, dar și stadionul sau bazinul de înot. Acestea ar trebui introduse în bugetul pe anul în curs și Robu precizează că nu știe cât ar putea costa realizarea lor.

Nici prea-prea, nici foarte-foarte: cum stau la averi parlamentarii USR de Timis

Un deputat de Timiș aflat la primul mandat are peste 150.000 de dolari în conturile personale, dar nu deține niciun fel de proprietăți imobiliare. Un altul și-a trecut în declarația de avere datată iunie 2016 o datorie de un sfert de milion de euro, scadentă în 2012!

Foste „VIP”-uri parlamentare de Timis, lasate la vatra

Noii parlamentari, printre care şi cei aleşi în Timiş, sunt validaţi oficial, ajungând şi de jure aleşi ai neamului. Cei mai mulţi dintre parlamentarii de Timiş sunt „boboci”, PSD excelând la acest capitol, cinci din cei șase aleși fiind pentru prima dată în Parlament.

Anton, Manasia si Lera, in loc de Simonis, Dobra si Pau, in CL Timisoara si CJ Timis

Viitoarele plenuri ale Consiliului Județean Timiș, respectiv Consiliului Local Timișoara vor fi ultimele pentru trei social-democrați care vor pleca în parlament. În CL Timișoara va fi cea de-a treia schimbare de la începutul actualului mandat, din luna iunie încoace.

Studentii cer guvernului sa nu le dea voie rectorilor sa fie parlamentari: Nu se pot dedubla!

Chiar în ziua în care PNL va valida lista de candidați din Timiș la alegerile parlamentare, studenții cer intervenția guvernului. Ei solicită Executivului să nu mai permită rectorilor să fie și parlamentari. Primul pe lista PNL Timiș la Camera Deputaților este Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest. Acesta a declarat că n-ar ezita dacă ar fi pus să aleagă între politică și educație.

Nici prea-prea, nici foarte: parlamentarii de Timis nu s-au omorat cu munca

Mandatul 2012/2016 al parlamentarilor se apropie de final, așa că e vremea pentru statistici. Unii mai vor o tură în Legislativ, chiar dacă, poate, activitatea lor nu-i recomandă. Există și reversul: deși, pe hârtie, parlamentarii au muncit de-au rupt, practic, pentru alegători, efectul e 0. E și cazul Timișului, unde numele celui mai harnic ales nu poate fi legat de vreo realizare notabilă!

ALDE vrea alegeri anticipate si le cere parlamentarilor demisia

ALDE a propus, marți, ca toți senatorii și deputații să-și dea demisia înainte de finalizarea mandatului, pentru ca alegerile parlamentare să poată fi organizate în octombrie sau noiembrie. Copreședintele Daniel Constantin spune că premierul Dacian Cioloș a propus liderilor partidelor două variante „proaste” de dată a alegerilor: 4 sau 11 decembrie.

PSD nu are calendar pentru parlamentare, Grindeanu spune care e minusul colegilor sai

Parlamentarii social-democrați au o problemă de comunicare, care ar trebui îndreptată. E părerea președintelui PSD Timiș, Sorin Grindeanu, care spune că nu există un calendar al nominalizărilor de candidați. Recomandările vor veni însă de la București. Între timp, PSD Timiș l-a scos de la naftalină pe senatorul Matei Suciu.

De la romi scandalagii, la parlamentari! Primarul Robu ii ataca pe alesii de Timis

Primarul Nicolae Robu se declară neputincios în fața romilor care terorizează timișorenii în anumite cartiere. Ultimul caz s-a înregistrat în zona Traian, unde niște romi care locuiesc ilegal într-un imobil uitat de proprietar le fac zile negre vecinilor. Edilul aruncă săgeți înspre parlamentari.

Top