Arhiva pentru eticheta: party

Halloween party la Biled!

Halloween party la Biled!

Primăria Biled, îi invită pe toți locuitorii comunei şi nu numai, mari și mici, pregătiți de distracție la petrecerea de Halloween. Petrecerea va avea loc la Căminul Cultural din Biled,   sâmbăta, 29 octombrie, Cei mai mici, copiii, vor petrece in intervalul 18.00-21.00. Cei mari, adulții, sunt așteptați la eveniment in intervalul 22.00-03.00. Petrecerea va fi

48 h/Made in TM, doua zile de party la Padurea Verde / PROGRAM

Mai sunt două zile până la… 48 de ore de muzică, dans și activități în aer liber. AnonimTM și Made in TM vă așteaptă să retrăiți emoția sunetelor care au consacrat tradiția party-urilor „48h”. La Pădurea Verde vor ajunge, la acest sfârșit de săptămână, un număr impresionant de artiști renumiți, care vor oferi participanților ocazia perfectă de a evada din peisajul cotidian. Cu această ocazie va fi lansată și cea de-a șasea compilație dedicată muzicienilor din Timișoara, care cuprinde în acest an un număr record de piese.

Program de distractie

Şi dacă a venit vara, la modă sunt pool party-urile. Cluburile cele mai căutate în această perioadă rămân cele outdoor şi cu piscină, pentru un plus de răcoare. Nu ducem lipsă nici de petrecerile clasice, care sunt şi ele o variantă destul de bună pentru distracţie.

Top