Arhiva pentru eticheta: pdl

Dorin Cutu

La revedere, PDL, draga! Dorin Cutu a trecut oficial la PSD

La revedere, PDL, draga! Dorin Cutu a trecut oficial la PSD

După mai multe săptămâni de zvonuri și discuții în contradictoriu, consilierul județean Dorin Cutu a schimbat oficial tabăra. Democrat-liberalul s-a alăturat PSD, iar pentru a nu mai rămâne loc de întrebări, acesta a stat, vineri, alături de noii săi colegi la ședința de plen a CJ Timiș.

PDL si PNL isi paseaza reciproc schimbarea lui Stoia

Scaunul viceprimarului Traian Stoia pare destul de stabil, deși bursa zvonurilor îl dă pe social-democrat ca fiind foarte aproape de o ejectare. Primarul Nicolae Robu spune că nu a fost luată în discuție o astfel de variantă și chiar pasează mingea la colegii de la PDL. Aceștia se fac că plouă, cel puțin până în noiembrie.

Ostaficiuc vrea un alt om al Cristestilor viceprimar; primarii PDL se opun

Constantin Ostaficiuc și Alin Popoviciu îl vor ca înlocuitor al lui Traian Stoia în funcția de viceprimar al Timișoarei pe consilierul PDL Simion Moșiu. Și acesta este recunoscut ca fiind un om al fraților Cristescu, la fel ca Stoia. Gruparea primarilor din PDL Timiș îl susține însă pentru aceeași funcție pe consilierul Ștefan Sandu. Disputa n-a fost reglată încă.

Constantin Ostaficiuc, „uituc” de ingheata apele

Președintele PDL Timiș, Constantin Ostaficiuc, i-a scos din sărite pe colegii săi de partid, după ce a afirmat că Dorin Cutu rămâne membru de bază al partidului. Mai mult, el este acuzat că n-a semnat o decizie luată prin vot de Biroul Județean, prin care Cutu și Sorin Cociobea au fost excluși din partid.

Ostaficiuc nu crede ca Dorin Cutu pleaca din PDL!

Constantin Ostaficiuc, preşedintele PDL Timiş, susţine că deşi au existat zvonuri cum că Dorin Cutu va fi exclus din partid, realitatea este alta. Mai mult, Ostaficiuc susţine că acest consilier judeţean PDL nu a dat semnale că vrea să se mute în PSD, aşa cum se zvonea. Cutu era dat ca și plecat la PSD, la „pachet” cu prietenul său Sorin Cociobea.

Dorin Cutu si Sorin Cociobea, pe urmele lui Dorin Candea in PSD

Doi PDL-iști de bază, mari profitori ai guvernării portocalii, sunt pe cale de a trece pârleazul la PSD, pe urmele prietenului lor Dorin Cândea. Este vorba de fostul șef al ARR Timiș, Dorin Cutu, și purtătorul de servietă al lui Alin Popoviciu, Sorin Cociobea. Concidență mare, cei doi au cumpărat de la Cândea o benzinărie în Buziaș. UPDATE: Sorin Cociobea a și trecut, luni seară, la PSD, deși susținea că nici prin gând nu-i trece să facă o astfel de mutare.

Ordonanta functioneaza in favoarea… PNTCD! Un PDL-ist a devenit taranist

Ordonanța care permite aleșilor locali să migreze dintr-un partid în altul fără să-și piardă funcția a creat un adevăr război al declarațiilor. Majoritatea președinților susțin că din organizațiilor lor nu pleacă nimeni. Cu toate acestea, nu se poate spune același lucru despre PDL, de unde a plecat deja un consilier local. Direcția… PNȚCD!

Tinerii din PDL s-au unit cu Forta Civica si s-au infratit cu sarbii

La Valea lui Liman a avut loc sâmbătă prima ședință a Biroului Permanent Național al Organizației de Tineret a PDL de după formarea Alianței Creștin-Democrate. Cu această ocazie au fost parafate fuziunea cu tinerii de la Forța Civică, dar și un parteneriat cu organizația similară a Partidului Renașterii din Serbia.

PNTCD Timis asteapta toamna, sa vada in ce parte merge

Alianța Creștin-Liberală, din care fac parte PNL și PDL, are ca scop declarat consolidarea forțelor de dreapta. În Timiș, la fel ca în toată țara, asta presupune și unele schimbări administrative, pentru care este nevoie de majorități. PNȚCD Timiș este un partid luat în considerare, dar mimic nu este clar încă.

Mai oficial de atat nu se poate: Robu ii face loc lui Popoviciu intre „prietenii” de pe Facebook

Ca și cum nu s-ar fi făcut cu ou și cu oțet niciodată, relația dintre deputatul PDL Alin Popoviciu și primarul Nicolae Robu a intrat pe un nou făgaș. Mai mult decât atât, va fi marcată și… pe Facebook, după ce liberalul îi va face loc în lista de prieteni celui despre care spunea anul trecut că „este nebun”. Deși s-au acuzat reciproc în trecut și au lăsat clar de înțeles că nu se plac, acum că PNL și PDL lucrează la fuziune, Popoviciu și Robu îngroapă securea războiului.

Bojin, analiza cromatica a fuziunii PNL-PDL: galben + portocaliu = o culoare murdara

Anunțată cu surle și trâmbițe, fuziunea dintre PNL și PDL îl lasă rece pe președintele PSD Timiș, Titu Bojin. Acesta crede că liberalii și democrat-liberalii nu au nicio șansă să găsească un candidat care să îi facă probleme lui Victor Ponta, iar fuziunea nu va fi niciodată completă.

Fuziunea PNL-PDL, pe ultima suta de metri. Pana dupa 2016 noul partid va avea copresedinti

Fuziunea dintre PNL și PDL e gata din punct de vedere politic, dar nu și din punct de vedere juridic. Până la o fuziune completă e cale lungă, iar până în 2016 noul partid va funcționa cu copreședinți la toate nivelurile. Situația va fi mai clară după congresul de sâmbătă, la care se vor întruni PNL-iști și PDL-iști din toată țara.

Dupa fuziune, PNL va juca pe muzica PDL

PDL și PNL lucrează, în continuare, la fuziunea dintre cele două partide, iar președintele democrat-liberal a anunțat și care va fi noul nume al formațiunii politice rezultate. Noul PNL va avea însă vechiul imn al… PDL, chiar dacă președintele PDL Timiș, Constantin Ostaficiuc, crede că e doar o propunere.

Gabriel Koller, primar Sacosu Turcesc

Pacalit si de PDL, si de PSD, Koller de la Sacosu Turcesc vrea sa fie popular

Primarul democrat-liberal din Sacoşu Turcesc este dezamăgit crunt de PSD, partidul pentru care a tras la alegerile parlamentare din 2012. Gabriel Koller este la al patrulea mandat de primar sub culorile PDL, dar s-a delimitat de democrat-liberali, din cauza fostului președinte al CJ Timiș, Constantin Ostaficiuc. După ce a luat țeapă și de la PSD, Koller s-a reorientat.

Inca un protocol pentru CL, semnat de PNL, PDL si PNTCD, aripa Mihok

Zis și făcut! Liderii municipali ai PNL, PDL și PNȚCD au semnat un protocol pentru colaborarea partidelor de dreapta în cadrul Consiliului Local Timișoara. Dacă această colaborare va produce și efecte rămâne însă de văzut, având în vedere că liderul PNȚCD Timiș, Valentin Moldovan, susține că acest protocol nu este, totuși, unul în acord cu statutul PNȚCD.

Top