Arhiva pentru eticheta: petrol

NIS Petrol – investitii de 600 de milioane de euro pentru a exploata petrol, nu si gaze de sist

NIS Petrol – investitii de 600 de milioane de euro pentru a exploata petrol, nu si gaze de sist

NIS Petrol, una dintre cele mai mari companii petroliere din sud-estul Europei, intenționează să investească 600 de milioane de euro în România în perioada următoare. Investițiile, dintre care cele mai multe vizează zona Banatului, sunt pentru exploatarea petrolului și gazelor naturale, dar nu și pentru gaze de șist.

PSD-istul Marcel Mihoc, de la prospectiunile care produc cutremure la Prospectiuni-le de bine

„Numai boul e consecvent”, spunea marele istoric Nicolae Iorga, ca să acopere oportunismul debilului politician Nicolae Iorga. Iar secretarul executiv al PSD Timiș, Marcel Mihoc, a dat dovadă că nu e bou. Chiar deloc, dacă luăm ca reper butada lui Iorga. Astfel, într-un timp relativ scurt, Mihoc, care este și șeful Comisiei de urbanism din Consiliul Județean, a devenit, din cel mai vajnic opozant al prospecțiunilor subsolului din județ, unul dintre cei mai mari susținători.

Pe Ovidiu Tender il bate gandul sa abandoneze prospectiunile din Timis

Deranjat de protestele și șicanele la adresa firmei Prospecțiuni, pe care o patronează, afaceristul Ovidiu Tender se gândește serios să abandoneze lucrările de explorare a subsolului din Timiș, dar și din România. El susține că în Timiș nu se caută gaze de șist, ci doar țiței și gaze naturale. Industriașul așteaptă răspuns de la instituții ale statului vizavi de cine orchestrează campania împotriva sa.

Adevarul despre sapun: toxic si periculos pentru piele

Ați observat cum adeseori, după ce v-ați spălat pe mâini, piele devine aspră și uscată? Multe dintre săpunurile existente în supermarketuri nu sunt săpunuri adevărate, ci detergenți, din ingrediente sintetice derivate din petrol. Fac mai mult rău decât bine și, spun medicii, ar fi mai sănătos dacă v-ați reorienta spre săpunurile naturale.

Top