Arhiva pentru eticheta: plata

Comisia speciala a decis: Spitalul de Boli Infectioase va primi 300.000 de lei in plus pe luna

Comisia specială reunită pentru a rezolva problema finanţării Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara a decis să acorde mai mulţi bani pentru plata serviciilor medicale prestate. Totuși, nu există încă o soluție pentru restanțele de 4,8 milioane de lei.

Mai multe strazi intra in sistemul TimPark! La cererea locuitorilor din zonele respective

Șoferii vor trebui să plătească parcarea, dacă își vor lăsa mașinile pe străzi precum Mangalia sau Platanilor. Trebuie să fie de acord însă și consilierii locali cu proiectul care prevede introducerea unor noi artere în sistemul TimPark. Acesta se bazează pe… solicitările timișorenilor care locuiesc în respectivele zone.

Colegiul Banatean e oficial al Primariei Timisoara! Prima rata de 383.000 euro, platita inca din acest an

De acum e sigur: Primăria Timișoara cumpără Colegiul Național Bănățean. Noiembrie 2016 este ultima lună în care municipalitatea va mai fi chiriaș. Plata celor 4,6 milioane de euro se va face în rate trimestriale, timp de trei ani, iar prima rată, de 383.000 de euro, ar putea fi achitată în decembrie.

100.000 de euro de la primarie, bani pentru timisorenii care au ramas fara garaje

Primăria Timișoara a demolat, în patru ani, mai puțin de 200 de garaje și a plătit pentru o parte din proprietarii acestora 100.000 euro! Municipalitatea a anunțat la începutul lunii iulie, că vrea să demoleze, dintr-un foc, aproape 350 de astfel de construcții. Toate – și cele care au dispărut, și cele care urmează să dispară – sunt situate în zona Soarelui.

Robu, certat de sotie! Plateste prea multe amenzi

Primarul Nicolae Robu pare abonat la amenzi, pe care le primește în cutia poștată de acasă! El a plătit deja 5.000 de lei, pentru extinderea fără toate autorizațiile, a liniei 7 tramvai și urmează să conteste o amendă similară, de această dată pentru o clădire ridicată mai sus decât prevedea autorizația. Edilul are probleme cu… soția!

Top