Arhiva pentru eticheta: politicieni

Sub semnul lui Baraba

În urmă cu 2.000 de ani, într-o zi de vineri dinaintea Paștelui evreiesc, iudeii din Ierusalim aveau de optat între Iisus Hristos și tâlharul Baraba. Cel ales avea să fie eliberat, iar celălalt, răstignit. Necredinciosul Pilat din Pont își dorea oarecum iertarea lui Iisus, de aceea i-a contrapus un vestit borfaș, hoț și tâlhar la drumul mare.

PNL ar putea reprimi candva „traseisti”, dar ii va trimite la lipit afise

PNL Timiș ar putea reprimi „traseiști”, dar nu acum și, în plus, aceștia vor începe activitatea la partid de la… lipirea de afișe. Copreședintele Nicolae Robu spune că fiecare caz va fi discutat în parte, dar în niciun caz în această perioadă. Joi, consilierul județean Sorin Cociobea, plecat de la PDL la PSD, a anunțat că devine independent.

Cate-un pic, pic, pic…

Un judecător neamț a tranșat o spinoasă problemă a Germaniei când a decis că bărbații nu pot fi obligați să urineze din poziția șezut, ci o pot face și din picioare. Cei ce au pledat pentru obligarea la pișarea universală în șezut invocau disconfortul igienic și psihic de a ști că picături de urină bărbătească ar stropi, necruțător, closetul.

Un „abuz” sanatos

Aud tot mai apăsat în ultima vreme că procurorii DNA ar face tocmai în prag de alegeri un oribil abuz prin această campanie „Mani Pulite” în politica românească. Când crede că e prea înțelept, românul trage niște concluzii aprige, considerând că ceva-ceva pute pentru nasul său fin.

Din zori pana-n seara jefuim o tara. Mai avem multe lucruri de descoperit!

Deseori m-am întrebat cum se simte un membru de partid când începe să aibă îndoieli cu privire la cum este reprezentat de căpeteniile formațiunii, filialei din care face parte. Ori ca simplu alegător, dacă există o picătură care să lucreze la fisurarea încrederii în acest parteneriat sfânt elector-politician, în cazul în care afli că omul căruia îți donezi încrederea este un individ lipsit de etică și eventual fugărit de poteră.

Pastele ticalosilor

Rar poți vedea atâta fățărnicie în dreapta și în stânga, așa cum se întâmplă în România de sărbători, iar Paștele actual nu face excepție. La televizor, în ziare, pe rețelele de socializare, bloguri sau aiurea, românii urlă din toți bojocii cât de credincioși sunt ei, cât de mult îl iubesc pe Dumnezeu și cât de mult bine vor să facă celor din jur. Dar nu prea au timp de asta.

Si politicienii plang cateodata. Dupa ce au ras destul

Ilustrul Relu Fenechiu a plâns. Fostul ministru a bocit în sala de judecată, în așteptarea unei sentințe, care foarte probabil îl va trimite după gratii vreme de câțiva ani. Actual deputat și vicepreședinte național al PNL, Fenechiu se numără printre cei mai bogați politicieni din România, dar și unul dintre cei mai influenți oameni din PNL, mulți foști sau actuali miniștri datorându-i ascensiunea.

De ce nu m-as mai duce la mitingurile Rosiei Montane

Ca majoritatea acestei țări, habar n-am nici eu detaliile tehnice ale afacerii Roșia Montană. Dacă soluția extracției cu cianuri e singura sau se mai poate lua aurul de acolo prin alte metode, mai moderne sau ca pe vremea lui Old Shatterhand, cu sita pe malul râului. Ce știu însă este că singurul lucru bun din demararea afacerii ar fi fost crearea de locuri de muncă într-o zonă cu șomajul în faza cronică.

USL rebrenduieste programul „Neveste destepte”

Dacă guvernarea USL n-a reușit încă, la mai bine de un an și jumătate de la instalare, să ofere un proiect corent românilor, în schimb, liderii alianței aflate la putere muncesc din greu la bunăstarea propriilor familii. Că nu degeaba se spune că familia este celula de bază a societății. Ultimul exemplu este nominalizarea Ramonei Mănescu în fruntea unuia dintre cele mai importante ministere, cel al Transporturilor.

Multumim din inima partidului!

Gata, s-a tranșat! Sediul Regionalei ANAF din Regiunea de Vest va fi la Timișoara, nu la Deva, cum a poftit pofta marelui combinator Dan Radu Rușanu, „unchiul” liberalilor de pe tot cuprinsul țării. După câteva zile de agitație în sfera politică, dar și viguroase proteste ale finanțiștilor din Timiș, guvernul a luat singura decizie care se putea lua într-o țară cât de cât normală.

Uselistii crede in lacrimi

Dacă aș fi puțin imbecil, aș spune cu voce gravă că scandalul de la Finanțe a fost lansat pentru a masca adevăratele probleme ale poporului român: calificarea Stelei în Champions League și condamnarea lui Cioacă la ani grei de temniță. Îi suspectez însă de acest neajuns pe mulți politicieni ce-au transformat această regionalizare într-un troc jenant menit să balanseze irațional anumite balanțe de putere în teritoriu.

Medicul de Famiglie

Cei duși pe la biserică știu că, duminică de duminică, preoții ne amintesc ritualic cât de mult se roagă pentru sănătatea și integritatea celor care ne conduc, a înalților prelați etc, pentru ca mai apoi apelul către divinitate să vizeze întreg poporul român. „Încă ne rugăm pentru conducătorii acestei țări…”, rostesc fețele bisericești din fața altarului, ușor amenințător, ca și cum i-ar avertiza pe politicieni că la un moment dat s-ar putea să nu se mai roage nimeni pentru ei.

Regionalizare: Capitala regiunii ar trebui sa fie Lugojul, nu Timisoara!

Majoritatea liderilor administraţiilor locale şi a politicienilor prezenţi la Consiliul Jueţean Timiş, la dezbaterea despre regionalizare şi descentralizare, sunt în principiu de acord cu planul vicepremierului Liviu Dragnea de a împărţi România, cel mai probabil în opt regiuni. Democrat-liberalii sunt cei mai sceptici, mai puțin primarul de Arad, Gheorghe Falcă, care susţine din toate puterile regionalizarea. Poate cea mai interesantă opinie o are primarul din Lugoj, Francis Boldea. Acesta susţine că viitoarea capitală a regiunii ar trebui să fie Lugojul, nu Timişoara.

Centura Timisoarei, categoria semimusca

Marcel Mihoc, unul dintre aleșii județeni reprezentativi ai PSD Timiș, șef al comisiei economice a CJT, a lămurit recent, să știe lumea odată pentru totdeauna, cum s-a schimbat filosofia investițională a puterii județene după alegerile locale din vara trecută. La început, înainte de vot, a fost promisiunea. Nu era scumpă. Ba chiar nu costa nimic și nici gura nu-i durea pe cei o făceau.

Top