Arhiva pentru eticheta: popa’s

La Timişoara se întâlnesc cei mai buni caricaturişti de pe şase continente

La Timişoara se întâlnesc cei mai buni caricaturişti de pe şase continente

Cea de a şaptea ediţie a Salonului Internațional de Caricatură de Presă și Arte Vizuale Satirice se pregăteşte pentru publicul timişorean, amatorii acestui gen fiind aşteptaţi în perioada 18 – 20 octombrie, la Bastionul Theresia. Vor fi expuse lucrările a peste 300 de artişti, din 70 de ţări. Evenimentul e organizat de Muzeul Național al

Casa Bunicii, inchisa de primarie, n-are autorizatie din cauza unui vecin! Clientii spun ca e celebru

Un alt local foarte popular din Timișoara a fost închis, săptămâna trecută, de reprezentanții primăriei. De această dată este vorba despre Casa Bunicii 1, din zona Mihai Viteazul. Supărați, proprietarii acestuia au scris, pe Facebook, că nu pot obține autorizația de funcționare din cauza unui vecin, pe care nu l-au nominalizat. A făcut-o însă unul dintre comentatori, care susține că ar fi vorba despre o celebritate.

Romania, promovata printr-un festival la Bruxelles! Popa’s a facut caricaturi la minut / FOTO

Frumusețea tradițiilor românești a ajuns până la Bruxelles. Totul se datorează Festivalului Primăvara Românească, menit să aducă mai aproape cultura Transilvaniei, Crișanei, Banatului și Maramureșului de cetățenii Belgiei. La eveniment, curioșii de toate națiile au putut să se delecteze cu cele mai bune bucate, iar pentru doritori Ștefan Popa Popa’s a realizat caricaturi la minut.

Agenda culturala a CJ: intre festivaluri, rugi, expozitii de arta si… ziua bazaltului

Consilierii județeni au aprobat, în ultimul plen, peste un milion de euro, pentru aproape 1.000 de evenimente cuprinse în Agenda culturală a CJ. Printre acestea, rugi și nedei, expoziții cu lucrări de Picasso sau Dali, o monografie Popa’s, Exit-ul de Timișoara, dar și… Ziua bazaltului sau simpozioane despre criminalitate, organizate în sate.

Top