USR Timișoara anunţă că își declară susținerea pentru campania declanșată de Primăria Timișoara de recuperare a bunurilor din patrimoniul oraşului, înstrăinate ilegal în ultimii ani,. În acest sens, îi invită pe timișoreni să-și asume și ei susținerea, cu o semnătură, care poate fi dată online sau direct la voluntarii formaţiunii ori la sediul partuidului. Acțiunea…
Gruparea Nica – Groza din PNL Timiş lansează un “apel la unitate”, în care care primarii “dizidenţi” sunt făcuţi bârfitori şi conduşi de “interese personale”
Războiul din PNL Timiş a trecut la faza strângerii de semnături. Pe grupuri interne de WhatsApp a apărut un text, având şi sigla PNL, în care membrii partidului sunt chemaţi să semneze pentru susţinerea tandemului Alin Nica – Dănuţ Groza, dar şi al lui Bogdan Ghelbere pentru funcţia de secretar general adjunct al Guvernului. Cu…
Nicolae Robu jubilează: a adunat peste zece mii de semnături împotriva lui Fritz. Fostul primar suspectează un “blat” PNL – USR
Fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, jubilează după ce a reuşit să adune peste zece mii de semnături pentru demiterea succesorului său, Dominic Fritz. Pe de altă parte, potrivit unor surse, Robu suspectează că PNL ar fi bătut palma cu USR pentru a-l susţine pe Fritz. După mai bine de o lună de când a…
AUR Timiş a început să strângă semnături pentru suspendarea preşedintelui
Filiala Timiș a Partidului Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a inițiat procedura de demitere a președintelui Klaus Iohannis. Liderii organizaţiei invită să se alăture acestui demers şi alte formaţiuni politice, dar şi organizaţii civice. La fel ca la nivel naţional, AUR Timiş anunţă că strânge deja semnături pentru supendarea preşedintelui Klaus Iohannis. Liderii organizaţiei…
Succes final peste aşteptări. PSD Timiş a depăşit targetul propus pentru adunarea semnăturilor de susţinere pentru Dăncilă
Viorica Dăncilă e mai iubită în Timiş decât estima PSD Timiş iniţial. Filiala judeţeană a depus în dosarul de candidatură peste 30.000 de semnături pentru susţinerea liderul partidului pentru funcţia de preşedinte al României, deşi targetul iniţial era de 20.000. Veşti bune pentru PSD Timiş. Primul ministrul Viorica Dăncilă e mai iubită în judeţ decât…
Dan Barna a reușit să strângă cele 200.000 de semnături pentru prezidenţiale
Preşedintele USR, Dan Barna, a anunţat, marţi, că a reuşit să strângă cele 200.000 de semnături necesare înscrierii în cursa perntru scaunul de preşedinte al României. Alianţa USR-PLUS contiuă însă campania de strângere de semnături, dorind să ajungă la 300.000.
Judeţul Timiș, primul pe țară la numărul de semnături strânse pentru Alianţa 2020 USR-PLUS
Membrii USR şi PLUS au reuşit să strângă în judeţul Timiş peste 28.000 de semnături. Cu acest scos, USR-PLUS Timiş se află pe primul loc în ţară ca număr de semnături.
Greu la Timișoara cu număratul semnăturilor #fărăpenali
Primăria Timișoara nu a reușit să valideze semnăturile strânse de USR în timpul campaniei #fărăpenali în funcții publice. Nu e însă situația cea mai rea în Timiș, pentru că, în Lugoj, primarul PSD a invalidat jumătate și a refuzat să spună și care sunt cele incorecte, și motivele pentru care a decis asta.
Oameni noi în politică. Semnează, dacă vrei acces mai ușor pentru independenți și partide mici
Câteva zeci de organizații civice și patru partide politice pun la cale, în această toamnă, o inițiativă de modificare a legilor electorale. Se numește „Oameni noi în politică” și vă puteți implica și voi. Pentru asta e nevoie, din nou, de semnăturile românilor.
Se caută #oameninoi în politică. Începe o nouă campanie de semnături
Câteva zeci de organizații civice și patru partide politice pun la cale o nouă inițiativă legislativă cetățenească. Se numește „Oameni noi în politică” și își propune să reformeze regulile de vot. Pentru asta e nevoie, din nou, de semnăturile românilor.
Topul județelor în campania de semnături #FărăPenali în funcții publice. Pe ce loc e Timișul
Aproape un milion de români (996.242) semnaseră, până marți dimineața, pentru campania civică #FărăPenali în funcții publice, promovată la nivel politic de USR.
Campania #FărăPenali în funcții publice are toate semnăturile, dar continuă până la un milion
USR și voluntarii din campania #FărăPenali au îndeplinit ambele condiții pentru ca inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției să poată fi depusă la Parlament. S-au strâns deja 800.000 de semnături, dar, cel mai important, a fost atins pragul de 20.000 de semnături în minimum 21 de județe.
Campania „Fără penali” a ajuns 450.000 de semnături
Până în acest moment, 450.000 de români au semnat pentru campania „Fără penali în funcții publice” privind revizuirea Constituției. În următoarele două săptămâni, o caravană formată din parlamentari USR va pleca prin ţară pentru a aduna semnături din judeţele unde nu s-a atins pragul minim de 20.000.
Nicolae Robu a semnat pe listele #FărăPenali. Timișul și-a atins ținta săptămâna trecută / VIDEO
O voluntară care strângea, în Piața Victoriei, semnături pentru campania #FărăPenali a avut, duminică seară, poate surpriza vieții ei! Ea l-a abordat și pe primarul Nicolae Robu. Acesta a iscălit listele! Numărul de semnături pentru județul Timiș a fost atins deja de săptămâna trecută.
Actorii din Timișoara adună semnături #FărăPenali
Actorii din Timișoara schimbă scena cu strada. Ei se adaugă distribuției piesei „Fără Penali în funcții publice” și, timp de trei zile, vor strânge semnături pentru această campanie.
Atitudine de baron local. Derogarea de sub burtă
N-am înțeles chestia asta cu derogarea dată de Nicolae Robu pentru strângerea de semnături făcută de USR în cadrul campaniei de legiferare „Fără penali în funcții publice”. În astfel de cazuri nu ai decât două variante:.
USR Timiș iese din nou la strâns semnături anti-penali. Chiar și prin centru
Reprezentanții USR Timiș ies în stradă și la acest sfârșit de săptămână, pentru strângerea de semnături în campania „Fără penali în funcții publice”. Vor face acest lucru în mai multe zone ale Timișoarei, inclusiv în cea unde au primit deja avertismente de la Poliția Locală.
Eu dau ordin! Dialogul dintre „troțkistul” Fălcoi și liberalul Robu / UPDATE: Robu: Se duce o campanie de intoxicare. VIDEO
Primarului Nicolae Robu i se pare absolut firesc să dea ordine polițiștilor locali, pentru că, printre altele, este șeful lor. USR Timiș a făcut public filmulețul discuției dintre „troțkistul” Nicu Fălcoi și edilul liberal al orașului de pe Bega. UPDATE: Nicolae Robu susține că la adresa lui se duce o „adevărată agresiune verbală (…) îngemănată cu o campanie de intoxicare informațională a opiniei publice”.
A depășit ultima frontieră. Robu, avocatul borfașilor sau ultimul stalinist în viață?
Știre națională de dată recentă: „Două cefe late dintr-o localitate controlată de un vicepreședinte ALDE au atacat o echipă de tineri care strângeau semnături pentru «Fără penali în funcții publice». Totul, sub privirile unei echipe a Poliției Locale ce supraveghea întreaga operațiune”.
Robu îi face trotsky-iști pe USR-iștii care strâng în centrul Timișoarei semnături contra penalilor. Sute de reacții împotriva lui
Senatorul USR Nicu Fălcoi a primit, duminică, un avertisment din partea Poliției Locale, după ce l-a întrebat pe primarul Nicolae Robu dacă nu vrea să semneze listele pentru campania „Fără penali în funcții publice”. Edilul a răbufnit apoi pe Facebook și i-a făcut „trotsky-iști” pe USR-iști. A primit, în schimb, sute de comentarii negative. UPDATE: Robu a șters postarea, apoi a repus-o.