Arhiva pentru eticheta: sentinte

Matei Suciu chiar ar putea ramane in parlament, desi are de un an o sentinta de la Inalta Curte

Matei Suciu chiar ar putea ramane in parlament, desi are de un an o sentinta de la Inalta Curte

Ocupând ilegal un scaun de deputat, Matei Suciu (PSD) are toate șansele să rămână în parlament. Președintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea legii inițiate de Florin Iordache, care șterge deciziile judecătorești definitive privindu-i pe parlamentarii incompatibili, dar solicitarea a fost respinsă de Camera Deputaților.

Primaria Timisoara, obligata sa vanda trei apartamente cu putin peste 35.000 de euro

Trei timișoreni, chiriași la primărie, vor putea să cumpere apartamentele în care stau, la ani buni după ce au solicitat acest lucru. Le-au dat dreptate judecătorii, astfel că primăria trebuie să se conformeze, iar consilierii locali trebuie să aprobe tranzacțiile în viitorul plen.

Executori speciali pentru dosarele celebre! Sunt de recuperat aproape 147 de milioane de euro

Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara are un nou sistem pentru a recupera pierderile din cazurile în care există hotărâri judecătorești definitive. Este vorba despre un serviciu de executări silite, angajații acestuia fiind cu ochii și pe cazurile celebre care au lăsat „găuri” de zeci de milioane de euro.

Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com