Arhiva pentru eticheta: serbia

Popas turistic pentru bicicliști în Jimbolia. Rutele pe care puteți pedala în Turul Banatului, în România și Serbia

Popas turistic pentru bicicliști în Jimbolia. Rutele pe care puteți pedala în Turul Banatului, în România și Serbia

Turul Banatului îl veți putea face pe bicicletă. Veți putea merge cu bicicleta nu numai în Banatul de la noi, ci și in cel de peste graniță. Un proiect european, transfrontalier, unește România și Serbia prin facilități dedicate bicicliștilor.

Creșterea mobilității prin dezvoltare rutieră în Banat

În luna august a anului 2017 a început implementarea proiectului „Creșterea mobilității prin dezvoltare rutieră în Banat”, finanțat de Uniunea Europeană, prin Programul INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia. El reunește 4 parteneri: Regia Publică de Drumuri Serbia – lider de proiect, localitățile Jimbolia din România, Kikinda din Serbia și Asociația pentru Dezvoltare Socio-Economică Regională a Banatului din Serbia.

Drum de aproape 7 milioane de euro, pe bani de la UE, care scurtează distanța între Timișoara și Novi Sad

Acces mai rapid către frontiera cu Serbia, prin punctul de la Foeni. Asta va asigura drumul județean 593, care trece prin Peciu Nou, Giulvăz și Foeni. Vor modernizați 20 din cei 35 de kilometri ai șoselei, lucrare care va costa aproape 32 milioane de lei, din care 85% nerambursabili, bani de la UE.

Timp de două zile, se poate merge în Serbia și Ungaria și pe la Beba Veche

În zona Beba Veche se întâlnesc, în același punct, granițele României, Ungariei și Serbiei. Sâmbătă, 26 mai, cu ocazia Adunării Generale DKMT, în zonă se vor deschide granițele și timp de două zile se poate trece în cele trei țări și prin acest punct, unde se află monumentul Triplex Confinium.

Puneti unditele bine: e interzis pescuitul in Dunare! Amenzile pot ajunge la 1.600 de lei

Sunteți pescar și vremea bună vă face cu ochiul să ieșiți pe Dunăre? Amânați aceste planuri până la finele lunii mai, altfel o să vă ardă rău la buzunare. Oricum, nu uitați să aveți actele în regulă, fiindcă, dacă veți prins de polițiștii de frontieră, poveștile pescărești n-or să vă ajute.

Vreti sa angajati forta de munca din Serbia? Puteti obtine informatii direct de la un punct de informare de la CCIAT

Câteva mii de locuitori ai localităţii sârbe Kikinda sunt în acest moment în căutarea unei slujbe. Iar România, Banatul românesc, ar putea fi o destinaţie excelentă, a declarat, vineri, Tibor Horvat, directorul general al Camerei de Comerţ din Kikinda.

Top