Arhiva pentru eticheta: sorin grindeanu

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și

Dominic Fritz îl provoacă pe Sorin Grindeanu: “Îi recomand să mai vină din când în când la Timișoara și să se dea jos din limuzina lui”

Răspunzând unui atac lansat de Sorin Grindeanu, Dominic Fritz i-a recomandat ministrului Tranporturilor să nu se mai uite aşa mult la televizor, la Bucureşti, ci să vină în Timişoara ca să vorbească cu oamenii. Grindeanu afirmase, printre altele, că Fritz este un primar rupt de realitate care vinde doar poveşti. În discursul susţinut cu ocazia

Autostrada A1 Lugoj - Deva

Sorin Grindeanu: UMB ar putea începe lucrările la Margina – Holdea într-o săptămână

În scurt timp, constructorul va intra în șantier pe tronsonul lipsă din A1, dintre Margina și Holdea, spune ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Acolo se lucrează în acest moment la organizarea de șantier și se eliberează terenul de copaci. La începutul acestei săptămâni, Asociația Pro Infrastructură spuneau că pentru acest lot se vor pierde banii europeni

Contract pe Centura Vest Timișoara. Ministrul Transporturilor rămâne optimist

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, rămâne optimist în ceea ce privește pornirea proiectului Centurii Vest a Timișoarei, deși licitația pentru aceasta e momentan oprită de o contestație. De asemenea, el apreciază că până la finalul acestui an se va lansa licitația și pentru autostrada Timișoara – Moravița. Prezent la inaugurarea noului terminal plecări externe al Aeroportului

Moment istoric la Timișoara. A fost inaugurat noul terminal de plecări externe de la Aeroport, eveniment care a marcat intrarea României în Spațiul Schengen/VIDEO

La Timișoara s-a inaugurat vineri noul terminal plecări externe din cadrul Aeroportului Internațional Traian Vuia Timișoara, care devine cel mai modern aeroport din țară. Investiție cu fonduri europene, aceasta marchează intrarea României în Schengen cu transporturile aeriene și maritime.  La eveniment au participat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, Marcel Ciolacu, primul ministru, Nicolae Ciucă, șeful Senatului,

centura de vest

La licitația pentru Centura Vest Timișoara a fost depusă o contestație

Speranțele oficialilor prezenți vineri pe șantierul Centurii Sud a Timișoarei, ca proiectul centurii vest, ultima rămasă neîncepută, să meargă ca uns se împotmolesc deocamdată. Societatea ARL din Cluj, deținută de cei de la Strabag, care a licitat pentru proiectarea și execuția tronsonului de centură amintit, a contestat licitația lansată pe SEAP. Optimismul ministrului Transporturilor, Sorin

Timișoara va avea o nouă bucată de centură circulabilă până în vară. Grindeanu, pe șantier: ”Centura nu are culoare politică”/Foto

Preluarea lucrărilor de pe centura sud de către grupul de firme conduse de către antreprenorul român UMB s-a văzut prin progresul investiției. Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a vizitat șantierul, vineri, și a spus că până în vară totul va fi gata. La final de martie se va ajunge la un progres de 75%, spune ministrul.

Robu, la braț cu șefii de la București. Nicolae Ciucă anunță că decizia pentru CJ Timiș se ia luni

Nicolae Ciucă, președintele PNL la nivel național, a venit la Timișoara, braț la Braț cu Marcel Ciolacu, liderul PSD, și Sorin Grindeanu, prim-vicepreședintele PSD, dar nu a avut nicio discuție cu Alin Nica, încercând să minimalizeze scandalul izbucnit la PNL Timiș. Pe de altă parte, Nicolae Robu a lipsit total din ”peisajul” produs vineri la

Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă ajung, vineri, pe Centura Timişoarei, la invitaţia lui Sorin Grindeanu

Premierul Marcel Ciolacu şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, vor ajunge mâine după-amiază pe Centura de Sud a Timişoarei pentru a vedea stadiul lucrărilor. Evident, ei vor fi însoţiţi de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care s-a ocupat personal de acest obiectiv. După ce au rezolvat cele mai importante probleme ale alianţei în perspectiva alegerilor locale, respectiv

Șef la partid, prim ministru nu. Grindeanu nu mai vrea biroul numărul unu de la Palatul Victoria

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și reprezentant al PSD Timiș în parlament, admite că s-ar vedea președinte al partidului, desigur odată cu trecerea lui Marcel Ciolacu pe funcția de președinte al României. Surprinzător, Grindeanunu se mai vede din nou prim ministru. E drept, precedenta experiență pe acest post nu a fost pentru el una prea fericită…

Lotul 3 din autostrada Lugoj – Deva

Lucrările pe porțiunea de autostradă Margina – Holdea încep în primăvară, direct cu amenajarea tunelurilor

Lucrările de construire pe cei zece kilometri lipsă din autostrada Lugoj – Deva încep în primăvară. Iar aceasta va avea loc chiar cu tunelurile care vor fi amenajate aici, a spus ministrul Transporturilor. Având în vedere complexitatea acestor lucrări, orizontul de timp în care șoferii vor scăpa de calvarul de pe Coșevița, între Margina și

Deocamdată nu există acord pentru alegeri comasate. Grindeanu avertizează: Fie discutăm pachetul complet, fie ne vedem în decembrie

Coaliția nu s-a înțeles asupra comasării unora dintre alegerile care vor avea în acest an, anunță prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu. Dar, calendarul e strâns, iar dacă nu se va ajunge la o înțelegere pe întreg pachetul ne vom vedea la alegeri în decembrie, mai spune acesta. Ceea ce e sigur, deocamdată nu există un acord

Aeroportul Timișoara va avea un nou terminal pentru Plecări Externe chiar în ziua intrării României în spațiul Schengen

Noul terminal pentru Plecări Externe, care se va finaliza la Aeroportul Internațional Timișoara, se va deschide oficial exact în ziua în care România va intra în Spațiul Schengen, pe 31 martie. Vechiul terminal aerian va deservi pasagerii non-Schengen. Aeroportul Internațional Timișoara va avea terminal Schengen nou exact în prima zi în care țara noastră va

Ministrul Transporturilor, pe șantier: Deschiderea unui prim tronson din Centura Sud, în mai, e blocată de lipsa de activitate a Primăriei Timișoara/Foto

Un prim tronson din Centura Sud de ocolire a Timișoara ar putea fi deschis circulației rutiere undeva în luna mai. Vorbim despre tronsonul care pornește la Ghiroda și până la Moșnița Nouă, dar totul depinde de intersecția cu Drumul Boilor, acolo unde Primăria Timișoara nu a realizat nici acum relocarea unor utilități, spune ministrul Transporturilor,

Editorial de Eugen Sasu

Cum a demascat Sorin Grindeanu musca de pe propria grămăjoară

Fostul și poate viitorul premier Sorin Grindeanu a clarificat problema succesului electoral de care se bucură extrema dreaptă în România, arătând cu degetul spre opoziția normală la cap, de pildă USR, care nu a știut să atragă ea aceste voturi făcând o opoziție de calitate. Despre cum a crescut extremismul în Europa, în Germania, Austria,

sorin grindeanu

Centura Timișoara Vest face un nou pas înainte, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici

Centura Timișoara Vest, ultimul segment din inelul care va scoate traficul greu din oraș, are aprobați indicatorii tehnico-economici. Documentația a fost aprobată în ședința de guvern. ”Am aprobat astăzi în ședința de Guvern indicatorii tehnico-economici pentru construcția Variantei de Ocolire Timișoara Vest (județul Timiș)!”, a anunțat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.  Această nouă rută (13,9 km),

Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu: Proiectul autostrăzii Timișoara – Moravița va avea documentația finalizată în primăvară

Documentația pentru realizarea autostrăzii care va lega Timișoara de Serbia, pe la Moravița, va fi gata în această primăvară, spune ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Tot în domeniul infrastructurii rutiere, drumul expres care va lega Arad de Oradea va avea documentația gata în ianuarie, a mai spus acesta. Cele două proiecte au nevoie de sprijinul primului

Ungaria a cerut deja fonduri europene pentru refacerea podului de la Cenad

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjártó, au discutat, la București despre cele două puncte importante din domeniul infrastructurii parte a acordului semnat la Timișoara în urmă cu câteva luni: punctul de trecere a frontierei de la Beba Veche, respectiv podul peste Mureș de la Cenad. Conform lui Grindeanu, partea

Sorin Grindeanu ia la ochi Primăria Timişoara: Timișorenii ar putea rămâne cu bariera de pe Baader și după modernizarea liniilor de cale ferată

Mult discutatul proiect de reabilitare a liniilor de cale ferată care traversează Timișoara se împiedică de un nou obstacol, care ar putea duce la păstrarea barierei de pe Baader, pentru a nu se pierde banii europeni, spune Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, aflat vineri la Timișoara. Aceasta pentru că primăria ar fi anunțat CFR că a

Grindeanu nu vrea să fie nici premier, nici şeful SRI: “Dacă timişenii îmi vor mai da votul, mă văd deputat simplu, în Parlament”

Sorin Grindeanu, a declarat că, în anul 2025, se vede simplu deputat din partea judeţului Timiş, nedorind să ajungă nici premier şi nici director SRI. De asemenea, el a afirmat că nu ţinteşte funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat în emisiunea Insider politic, moderată de jurnalistul Sebastian Zachmann la Prima TV, şi citată de G4Media,

Top