Arhiva pentru eticheta: studii

Vreti sa studiati la Oxford sau Cambridge? Aflati, chiar la Timisoara, care sunt pasii

Vreti sa studiati la Oxford sau Cambridge? Aflati, chiar la Timisoara, care sunt pasii

Două dintre cele mai prestigioase licee din Marea Britanie caută, la Timișoara, tineri interesați de sistemul educațional britanic. Reprezentanții Bromsgrove School și d’Overbroeck’s College le vor oferi timișorenilor toate informațiile de care au nevoie în acest domeniu.

Davitoiu (ALDE), dupa ce s-a retras de la CJ: Caut o functie compatibila cu studiile mele

Ion Davițoiu, președintele executiv ALDE Timiș, este unul dintre cei care au renunțat la mandatele obținute în Consiliul Județean Timiș, chiar înainte de validare. Acesta a luat decizia săptămâna trecută, fără a da prea multe detalii. Acum, a făcut clarificări, spunând că vârsta mai înaintată ar fi motivul pentru care a renunțat la mandat.

La Tomnatic se cauta ape termale si petrol

O altă localitate din Timiș are toate șansele ca, într-un viitor nu foarte îndepărtat, să-și obțină independența energetică. Este vorba despre comuna Tomnatic, unde la toamnă vor începe studiile și cercetările de teren privind resursele naturale: gaz, petrol, apă termală.

RIUF 2013: Studiile in strainatate, tot mai cautate

Târgul internaţional de universități RIUF, organizat la Centrul de Afaceri din Timişoara, a atras o mulțime de elevi din anii terminali, dar şi studenţi care vor să învețe în cele mai bune locuri din lume. Organizatorii spun că numărul celor interesați să plece la studii în străinătate este din ce în ce mai mare.

Top