Arhiva pentru eticheta: tarife

Primăria Timișoara stabilește tarifele percepute celor care își recuperează câinii pierduți și ajunși în adăpostul public

Primăria Timișoara stabilește tarifele percepute celor care își recuperează câinii pierduți și ajunși în adăpostul public

Consilierii locali vor avea de aprobat tarifele pe care adăpostul public de câini urmează să îl perceapă proprietarilor animalelor pierdute și ajunse în acest adăpost. Pentru fiecare zi de ”cazare” urmează să fie solicitați bani, la fel și pentru operațiuni medicale. În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor

RETIM anunță modificarea tarifelor de facturare (colectare-transport și tratare) a deșeurilor municipale în Zona 1 a județului Timiș

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din Zona 1 a județului Timiș, că urmează să se modifice tarifele de facturare, din cauza majorării tarifelor de tratare de la DDN Ghizela. Tarifele de facturare aplicabile pentru întreaga Zonă 1 Timiș, începând cu

RETIM anunță modificarea tarifelor de facturare (colectare-transport și tratare) a deșeurilor municipal în Zona 1 a județului Timiș

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din Zona 1 a județului Timiș, că urmează să se modifice tarifele de facturare, datorită majorării valorii contribuției pentru economia circulară începând cu 1 ianuarie 2024, de la 80 lei/tona depozitată la 160 lei/tona depozitată

Retim

RETIM modifică tarifele de facturare (colectare-transport și tratare) a deșeurilor municipale în Zona 1 a județului Timiș

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din Zona 1 a județului Timiș, că urmează să se modifice tarifele de facturare, datorită modificării tarifelor de tratare. Modificarea tarifelor de tratare a deșeurilor municipale este determinată de noile tarife de la Stația de

deponeu ghizela

Tarifele percepute pentru operarea deponeului de la Ghizela, majorate. Decizia trebuie aprobată de consilierii județeni

Pe lista proiectelor care vor intra la votul consilierilor județeni la următoarea ședință a plenului CJT se va afla și un proiect de modificare a tarifelor practicate pentru depozitarea, respectiv la preluarea deșeurilor reziduale, a celor reciclabile, respectiv a celor biodegradabile la deponeul de la Ghizela. Majorarea ar urma să fie corelată cu majorarea indicelui

Retim

RETIM anunță modificarea tarifelor de facturare (colectare – transport și tratare) a deșeurilor în Zona 1 a județului Timiș

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din Zona 1 a județului Timiș, că urmează să se modifice tarifele de facturare, datorită modificării tarifelor de colectare și transport a deșeurilor municipale. Modificarea tarifelor de colectare și transport este determinată în principal de

TIMPARK reaminteşte modalităţile de plată în parcările cu tarif progresiv din zona Verde

Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara-Timpark reamintește modalitatea de plată în parcările cu tarif progresiv din zona Verde, pentru a evita situațiile neplăcute în care ați putea fi sancționați pentru folosirea incorectă a modalitaților de plată. În cazul în care vă aflați într-o parcare din zona Verde cu tarif

Aquatim scumpește apa rece și canalizarea

Societatea timișoreană de apă și canal Aquatim a anunțat că tarifele Aquatim pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare prestate se vor majora începând cu 1 iulie 2023 în toată aria de operare. Astfel, tariful serviciului de alimentare cu apă va fi de 6,08 lei/mc (fără TVA), iar cel al serviciului de canalizare va

RETIM modifică tarifele de colectare – transport a deșeurilor municipale în Zona 1 a județului Timiș

Având in vedere epuizarea fondurilor provenite de la organizatiile de tip OIREP, RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din Zona 1 a județului Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de colectare. Astfel, începând din luna aprilie, tarifele în vigoare vor fi

Timișenii, așteptați să depună sugestii și propuneri despre tarifele de interes județean

Consiliul Județean Timiș a lansat, vineri, 20.01.2023 în transparență decizională, conform Legii nr. 52/2003, proiectul de hotărâre pentru modificarea Anexei nr.1 la Hotărârea Consiliului Județean Timiș nr. 377/22.12.2022 privind aprobarea tarifelor de interes județean pentru anul fiscal 2023. Necesitatea inițierii unui proiect de hotărâre de acest fel se impune pentru că tarifele de interes județean

RETIM anunță modificarea tarifelor de colectare-transport a deșeurilor municipale în Zona 1 a județului Timiș

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din Zona 1 a județului Timiș, că urmează să se modifice tarifele de colectare-transport a deșeurilor municipale. Modificarea tarifelor este determinată in principal de creșterea costurilor cu fondul de închidere a celulelor depozitului de la

Ruben Latcau

De luni se pun în vânzare abonamentele Timpark. Vedeți toate detaliile legate de noul regulament de parcare din oraș

Începând de luni, 21 martie, doritorii sunt așteptați să achiziționeze abonamentele pentru serviciul de parcare din oraș, Timpark, sistemul intrând în funcțiune pe 31 martie. Acestea se pot achiziționa de orice persoană, cele generale, în timp ce pentru rezidenți sunt abonamente speciale. Prima categorie se poate cumpăra și online, cea de a doua necesită prezența

RETIM extinde serviciul de colectare a deșeurilor din construcții. Se introduc și containerele de 1,7 mc și 3 mc

RETIM informează cetățenii din Timișoara că, începând cu luna ianuarie 2022, extinde serviciul de colectare și transport a deșeurilor din construcții și amenajări cu containerele de 1,7 mc și 3 mc. Aceste containere de capacitate mai mică sunt potrivite pentru șantierele din zonele cu acces restricționat pentru mașini de mare tonaj (de exemplu în centrul

Ușoară majorare a tarifelor la apă și canalizare practicate de Aquatim

Tarifele percepute de Aquatim pentru serviciile prestate se vor majora, începând cu 1 august, în toată aria de operare. Astfel, tariful serviciului de alimentare cu apă va crește cu 50 de bani, ajungând la 3,99 lei/mc (fără TVA), iar cel al serviciului de canalizare va crește cu 54 de bani, adică 4,02 lei/mc (fără TVA).

piata volanta

Primarul Robu “demască” o “intoxicare” care n-a existat, la piaţa volantă de la stadion

Primarul Nicolae Robu anunţă că a dat ordin către SC Pieţe SA să revină la tarifele iniţiale pentru producătorii care îşi vând marfurile în piaţa volantă de la stadion. Cu toate că nimeni n-a acuzat Primăria de majorarea preţurilor, ci SC Pieţe, Robu vorbeşte de o “intoxicare” la mijloc. El nu scoate însă nicio vorbă

Retim

Se modifică tarifele şi sistemul de taxare al colectării deşeurilor din Timişoara

Consiliul Local Timişoara a aprobat în ultima şedinţă de plen din acest an modificarea tarifelor percepute populaţiei pentru serviciile de salubrizare. Începând de luna viitoare, tarifarea se va modifica, în sensul că taxarea se va face diferenţiat, pe deşeuri reciclabile şi deşeuri reziduale. Locatarii timişoreni sunt încurajaţi să diferenţieze deşeurile aruncate, în sensul că vor

Timpark

Consilierii locali votează modificarea sistemului TimPark

În cadrul şedinţei de plen a Consiliului Local Timişoara, aleşii locali vor avea de aprobat un proiect de modificare a zonelor în care acționează sistemul TimPark, de taxare a şoferilor care parchează pe spaţiul public. Printre „minunile” proiectului se numără şi eliminarea de pe lista străzilor vizate de sistem a celor din zona centrală a

Retim încheie noile contracte cu populația. Tarifele sunt mai mici decât cele anterioare

Din 5 august intră în vigoare noul contract de colectare Retim în Timișoara. Compania a început semnarea contractului cu populația, cu agenții economici, cu instituțiile publice și cu asociațiile de proprietari. Noul contract favorizează populația, tarifele pentru persoanele fizice fiind mai mici decât cele anterioare.

Bastionul Theresia, scos din nou la licitație. CJ Timis scade la jumătate tarifele, ca să nu mai stea cu el gol

Trei licitații ratate și un singur loc închiriat. S-a întâmplat în Bastionul Theresia, unde CJ Timiș schimbă foaia, ca să nu mai stea cu spațiile goale. A scăzut chiria la ceva mai mult de jumătate față de cea veche și a mărit aria activităților permise. Acum trebuie să fie de acord cu schimbările și consilierii județeni.

Top