Ce nu au reuşit Călin Rosenblum şi Florenţiu Staicu se pare că va reuşi noua conducere a lui ACS Poli, şi anume îndepărtarea oamenilor cu pedigree polist şi înlocuirea lor cu personaje care nu au nicio legătură cu istoria clubului înfiinţat în anul 1921 sau cu activitatea fotbalistică. După Jackie Ionescu şi Petre Muşat, următoarea victimă ar putea fi Viorel Vişan, unul dintre șefii Centrului de Copii şi Juniori.
“Divina alianţă” PSD-PNL şi lupta sa cu extremismul şi populismul. Cu Nicolae Robu, vârf fals de atac
Dacă aţi crezut că alianţa PSD-PNL e o simplă înţelegere politică, aşa cum au fost multe în istorie, de data asta v-aţi înşelat. E mult, mult mai mult decât de atât, alianţa PSD-PNL este o proiecţie a divinităţii pe pământ, dacă ne luăm după unul din liderii ei. Potrivit lui Nicolae Ciucă, decizia de a…
Citeşte tot articolulCiteşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Dominic n-ar fi pierdut nimic
Junii din organizația de tineret a PNL sunt și ei la vârsta la care se mai joacă. Pe vremuri făceau măști cu Băsescu și Udrea, plimbându-se pe stradă ca să protesteze împotriva a ceva. Nu sunt convins că au prins și-atunci ideea, dar azi s-au întors cu o tematică mai simplă. Într-o acțiune politică a…
Citeşte tot articolulCiteşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Scurt pe doi. Generalul Gâgă şi “simbolul Dreptei”, Nicolae Robu
Generalul aburcat la şefia PNL ne-a destupat în sfârşit minţile. Preşedinţia CJ Timiş a fost dată PSD, nu fiindcă social-democraţii i-au încălecat pe liberali pe oriunde îi prind, ci dimpotrivă. Printr-o strategie desprinsă parcă din a lui Napoleon la Austerlitz, Generalul i-a atras de fapt pe PSD-işti în capcană. Sigur, preşedinţia CJ Timiş e o…
Citeşte tot articolulCiteşte şi următoarele articole de acelaşi autor: