Arhiva pentru eticheta: votanti

Tariceanu, atac la electoratul PSD: Adio, venit minim garantat!

Tariceanu, atac la electoratul PSD: Adio, venit minim garantat!

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a propus joi eliminarea venitului minim garantat, mai cunoscut sub denumirea de ajutor social. Cei mai mulți beneficiari ai acestui ajutor sunt în județele din Sudul țării, respectiv fiefuri tradiționale ale PSD. În schimb, județul Timiș se află la celălalt capăt al clasamentului.

Un absenteism prost nu te omoara, doar iti distruge viata

Vor veni tot felul de deștepți să vă zică înainte de alegeri că, dacă nu mergeți, la vot vor câștiga populiștii, socialiștii, ex-comuniștii, hoții și alți nenorociți. Da, că prin absența voastră, a oamenilor cu un nivel de pregătire peste medie, prinși în servicii scumpe și targeturi pretențioase, lumea se va prăbuși.

Zece sesizari de la ACL: Prea multi votanti pe listele suplimentare!

ACL Timiș a depus la BEJ zece sesizări, reclamând numărul prea mare de persoane care au votat în Timișoara, fiind înscrise pe listele suplimentare. În Timiș au votat pe aceste liste aproape 25.000 de persoane, existând secții unde numărul total al voturilor exprimate depășește cu mult numărul alegătorilor arondați.

Top