Opinii articole

Editorial de Eugen Sasu

Robu vs Fritz, scandalul bandelor

Robu vs Fritz, scandalul bandelor

Dacă aș fi mare fan conspirație, sigur aș fi bănuit că acel autocar care s-a „stricat” în dreptul liceului UCECOM de pe Bogdăneștilor s-a „stricat”, ca apoi alt autocar să vină și să n-aibă loc pe unde trece în văzul și mirarea lumii. Nici nu era complicat să se găsească în coloanele alea de autoturisme

Editorial de Ino Ardelean

Măgarul, “preşedintele nostru, domnul Nicolae Ceauşescu” şi “noul PSD”. Ar mai fi ceva şi despre PNL, dar mai contează?

Un individ ajuns ministru al Agriculturii şi a cărui certă legătură cu domeniul este mutra, un melanj între om şi suină, a vorbit zilele trecute de “preşedintele nostru, domnul Nicoale Ceauşescu”. Sigur că e total incorect să te legi de fizionomia unui om, dar la acest ipochimen, pe numele său Florin Barbu, mecla este o

Editorial de Ino Ardelean

Proclamaţia de la Timişoara, punctul 4. De la „spiritul Timişoarei” la „grupurile de interese germano-austriece”

Zilele trecute s-au aniversat 34 de ani de la momentul în care a fost adoptată Proclamaţia de la Timişoara, primul document programatic al revoluţiei. Într-o zi ploioasă de primăvară timpurie, în jur de 15.000 de timişoreni optimişti la finalul discursului regretatului George Şerban au strigat „Azi în Timişoara, mâine în toată ţara!”. Dacă aceeaşi deviză,

Editorial de Eugen Sasu

Simona și Gabriel

Un avocat american și un cabinet românesc au făcut ce au făcut de-au readus demnitatea poporului român la cote nemăsurate, tocmai în aceste zile de precampanie electorală. Nimeni nu se mai aștepta ca Simona Halep să revină pe teren înainte ca sancțiunea sa de patru ani să se fi consumat în uitarea totală a sportului

Editorial de Ino Ardelean

De data asta au reuşit! Au şi puterea, controlează şi Justiţia

România a câştigat procesul Roşia Montană, sentinţa venind după mai multe săptămâni în care tot felul de specialişti, de la politicieni la tot felul de analişti, au tot anunţat dezastrul. În paranteză fie spus, într-o ţară nebananieră, premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi-ar fi scris demisiile vineri seara. Iar într-o ţară în

Editorial de Eugen Sasu

Alegătorii AUR nu mai vor monopol (21% vol.)

Cei mai mulți dintre noi interacționăm deseori cu simpatizanți ai partidelor suveraniste. Treaba lor, gândul lor, timpul lor, democrație, la urma urmelor. Dar dacă faceți cumva greșeala să și dezbateți subiectul, sigur veți afla că au ales acea cale, acele partide, acele idei pentru că au fost dezamăgiți de ce au oferit toate partidele laolaltă

Editorial de Ino Ardelean

“Experimentul Timişoara”. Când marile spirite se întâlnesc: George Simion şi Nicolae Robu

„La Timișoara se desfășoară un mare experiment social care caută să fie extins în toată România, prin care încearcă să ne arate unii și alții că nu suntem în stare să ne conducem singuri, că nu avem conducători, că trebuie să cedăm suveranitatea, conducerea, că trebuie să lăsăm mâinile jos și să ne predăm. Nu

Editorial de Eugen Sasu

Doar se știe, gospodarului îi stă bine cu drumul

Când te doare capul bei un algocalmin, întrebarea e ce faci când nu te doare. Bei o bere, o oranjadă, o cafea, dar dacă ești primărie poți lua decizii neinspirate ca apoi să te doară capul pentru a lua acel algocalmin. Municipalitatea n-ar trebui să trateze atât de lejer problema ridicării deșeurilor vegetale adunate din

Editorial de Ino Ardelean

Săptămâna decisivă. Îi „comasează” PSD pe PNL-işti şi în Timiş?

Mai sunt doar cinci zile până când se intră în ultimele trei luni dinaintea alegerilor locale devansate intempestiv pentru a fi comasate cu cele europarlamentare, pe data de 9 iunie. Aşa cum se ştie, la scrutinul europarlamementar, sub pretextul luptei împotriva extremismului PSD şi PNL vor merge pe liste comune. (E greu de înţeles ce

Editorial de Ino Ardelean

„Dominic n-a făcut nimic!”. Dar ce a făcut profesorul Robu, „inventatorul” web-ului, pentru digitalizarea primăriei?

Miercuri, într-o ceremonie defăşurată la Cinema Timiş, a fost inaugurat oficial portalul digital al Primăriei Timişoara. Un salt în era digitală, o premieră la acest nivel pentru administraţiile locale din România. În deja cunoscuta paradigmnă a hoţului care urlă după hoţi, evenimentul a fost perturbat la un moment dat de intrarea în sală a unor

Editorial de Eugen Sasu

Durerea din colonul gândirii președintelui Simion

George Simion, președintele unui partid conservator, zice-se de dreapta, făcut pentru oameni simpli, curați și temeinic așezați în tradiție, familiști, duși pe la biserică, am putea spune că este un personaj mult diferit de ce amestecă dumnealui în discursuri. A învățat doctrina de dreapta mai degrabă prin peluzele stadioanelor decât prin școală, rafinat intelectual sigur

Editorial de Ino Ardelean

Asediaţi de Simonis, PNL-iştii din Timiş îşi pun ultima speranţă în… Grindeanu. De ce migrează primarii

Indiscutabil, evenimentul politic la nivel local, dar cu  mari reverberaţii şi la nivel naţional, al săptămânii trecute a fost racolarea de către PSD a mai multor primari şi viceprimari din Timiş, cei mai mulţi de la PNL. S-a întâmplat la doar câteva zile după ce liderii naţionali ai PSD şi PNL au decis ca cele

Editorial de Eugen Sasu

Și nu ne mai batem capul. Scandalul politic din Timiș se poate rezolva rapid dacă Alin Nica ar candida pentru PSD

M-a fascinat finalul unui articol de presă citit recent despre traseismul primarilor. Cică primarul interimar al Girocului, dl. Dan Vîrtosu, încă nu este decis pe listele cărui partid să candideze: PNL, unde este membru, sau PSD, unde are invitație să devină. Măcar la homosexualitate poate fi vorba de o chemare, intervine o chestiune biologică cu

Editorial de Ino Ardelean

Comasare de Timiş. PSD şi PNL, dezbinate de Freddy şi Alin, integrate de Maria Grapini

Aşadar, după lungi şi fructoase negocieri, PSD şi PNL s-au pupat în Piaţa Endependenţi şi, ca să le fie lor bine, iar altora rău, au decis să comaseze alegerile locale cu cele europarlamentare. Bonus, la ultimele urmând să participe pe o listă comună. Un fel de struţo-cămilă cu rol tactic, cum a ţinut să ne

Editorial de Eugen Sasu

Uniunea PSD-PNL nu e o poveste despre noi, ci despre ei

Poate că unii se întreabă de ce proclamă atât de apăsat Cătălin Drulă, președintele USR, moartea democrației după refacerea USL, comasarea alegerilor și alte planuri ale majorității parlamentare PSD-PNL, iar adunarea laolaltă a USR, a Forței Dreptei și PMP în Dreapta Unită ar fi un semn de sănătate în democrația noastră. Chiar așa, ăia de

Editorial de Ino Ardelean

De la Sfântul Graal la Oculta LGBT. Minunatele proiecte ale mirobolantului domn Robu

Cică undeva prin 2019 sau 2020, oricum înainte de ultimele alegeri locale, la un apus de soare s-au întâlnit la un şnaps şi un calvados Angela Merkel, Emmanuel Macron şi Klaus Iohannis. Nu, nu e începutul unui banc şi nici vreo Mioriţă modernă. Deşi cei trei, după unul sau două pahare, au decis să „răpună”

Editorial de Eugen Sasu

Nici să promită nu mai au curaj! Fotbalul nu mai e subiect electoral în Timișoara

Unul din trei microbiști chestionați într-un sondaj de opinie este suporter al FCSB, echipa lui Gigi Becali rebotezată după un litigiu cu clubul armatei. Procentul de 33,4% este o rușine pentru fenomenul fotbalistico-microbistic. Nici Știința, așa-zisa campioană a unei mari iubiri, n-are mai mult de 4% și vorba aia, țara e plină de olteni. Rapidul

Editorial de Ino Ardelean

PNL-ul, rabinul şi… „vaca” uitată în casă

De câteva zile, cei din PNL îşi fac o campanie absolut dizgraţioasă pe toate reţelele de socializare, lăudându-se cu eliminarea impozitării cu 10% a concediilor medicale. Mesaje triumfaliste, selfie-uri în grup, discursuri sforăitoare de parcă PNL-iştii ar fi câştigat Liga Campionilor la performanţe administrative. Iniţial PNL a dorit eliminarea impozitării cu 10% a concediilor medicale

Top