Klaus Vaterland articole

Filosofie de prin Banat: ce tie iti place, altuia nu-i face

Zău că m-am saturat de genul ala de manipulare în care un adevăr este rostit suficient de apăsat ca să nu mai lase loc altor 100 de adevăruri. Și mă refer acum la acel tip de retorică în care un contribuabil onest al urbei se întreabă, cu aer de victimă, de ce trebuie el să dea bani de la el.

Anchetatorul nu-i anchetator destul, daca nu e si fudul

Se spune ca pentru Constantin Ostaficiuc și Gheorghe Ciuhandu se puteau găsi alte pricini penale cu care să-i chestionezi, dacă tot e să se facă dreptate pe lumea asta. Dar n-a fost să fie, și Al Capone s-a întors la mica evaziune fiscală, cum și celor doi demnitari locali li se impută astăzi cheltuielile cu fotbalul din perioada Poli-BkP.

Al dracului primar: a sarbatorit 666 de ani de atestare documentara*

Primarul de Săcălaz Ilie Todașcă a fost atestat documentar și chiar istoric în vara lui 1954, la Vatra Dornei. Pentru prima oară, căci așa, doar „atestat”, a mai fost mulți ani în Partidul Democrat, apoi rebotezat Democrat-Liberal. Când s-a plictisit de „portocalii”, primarul de Săcălaz s-a mai atestat o dată documentar și la PSD.

Jos cenzura! PSD vrea sa interzica balada „C-asa beau oamenii buni” in Complexul Studentesc

Când consilierii locali PSD au propus interzicerea consumului de alcool în Complexul Studențesc s-au gândit, probabil, că în campus nu se mai consumă droguri tocmai pentru că nu este permis acest lucru. Sau că tinerii studioși nu se mai iubesc pe rupte pentru că regulamentul căminelor nu lasă loc de cuplărai.

2016, alegeri si fotbal

Sunt pe deplin de acord cu cei ce consideră că ACS Poli se va desființa dacă la anul va retrograda. Chit că 2016 este un an electoral sau mai ales din acest motiv. Este evident că primarul Robu nu va mai putea umbla aiurea cu perfuzia financiară în vena clubului public de fotbal, dacă tot

Mila si manie

Într-o logică aproape normală, criza refugiaților din nordul Africii și Orientul Apropiat n-ar fi decât o „petardă” care să mascheze adevăratele noastre probleme. Cum ar fi corupția din PSD, corupția din PNL, minciunile lui Ponta, frământările lui Dragnea, dispariția UDMR, fanteziile lui Nicolae Robu, criza din Ucraina, viitorul lui Radu Țoancă și alte probleme spinoase

Diaconu stie sa scrie, soferul lui Iohannis, sa citeasca

Tare mi-ar fi plăcut să mai aud câte ceva din preocupările viceprimarului PSD de Timișoara Traian Stoia, să văd pe ce-și ia omul ăsta salariul de bugetar, dar nimica. Nicio vorbă de moșu Stoia, dar aflăm că celălalt viceprimar, liberalul Dan Diaconu, i-a trimis un memoriu consilierilor președintelui Klaus Iohannis, cu ocazia împlinirii a multe

Sinceritatile lui Sorin Grindeanu

N-am înțeles exact dacă „a monitoriza situația” cu proiectele europene la primărie este o veste bună și pentru noi, contribuabilii, sau face parte doar dintr-un joc politic pentru localele din 2016. Indiferent de intenții, pesediștii au dreptate să facă larmă pentru situația în care primarul Nicolae Robu va duce orașul spre un colaps financiar, cu un minus 25 milioane de euro la bugetul de anul viitor.

Top