Zâmbete amare articole

Bucureştiul, vinovat că Ciuhandu e primar?

În urmă cu câteva zile, deBanat.ro a publicat un interviu cu primarul Gheorghe Ciuhandu. Credeam că, după atâţia ani, dl primar se va debarasa de o tară din care şi-a făcut un permanent alibi în toţi anii din urmă: nu ne iubeşte Bucureştiul. M-am înşelat. Credeam că o să-şi asume unele eşecuri, măcar cele minore, dar m-am înşelat din nou.

„Mai, ce blestem…”

„Măi, ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns, până la urmă, să aleagă între doi foşti comunişti?”. Vă amintiţi întrebarea retorică a lui Traian Băsescu din ultima confruntare televizată dinaintea turului II de scrutin din 2004.

„Mircea, fa-te ca lucrezi”

România e o ţară în care nimeni nu-şi asumă niciodată răspunderea pentru un eşec. Aşa suntem noi în toate. Suntem foarte buni, harnici, viteji, inteligenţi, competenţi, dar alţii nu ne înţeleg. La fotbal ne fură arbitrii, iar în politică „marea ocultă internaţională” e înfricoşată de valoarea noastră.

Un nou Liviu Babeş?

Vă mai spune ceva numele de Liviu Babeş? Pentru foarte multă lume, probabil acesta nu mai înseamnă nimic. Eventual, o confuzie cu Victor Babeş. Pe 2 martie 1989, cu doar câteva luni înaintea căderii regimului comunist, Liviu Babeş îşi dădea foc pe pârtia Bradu din Poiana Braşov. Era un gest extrem de protest împotriva regimului comunist.

Primiţi cu sondajul?

Duminică seara, zapând pe canalele TV, în pauza unui meci de fotbal, ajung şi în grota OTV. Pe banda de sus curgea un mesaj-anunţ care mi-a făcut pielea de găină. Citez din memorie: „Revoluţia populară începe! Datele unui sondaj de opinie executat de Insomar şi IMAS, la comanda Realitatea.net, dau următoarele date…”.

A fost cândva o Revoluţie

16 Decembrie. Au trecut exact 21 de ani de când în Piaţa Maria se aprindea ceea ce ulterior se va numi Revoluţia Română. (Ziua de 15 decembrie a fost mai degrabă o mişcare a unei comunităţi religioase în apărarea lui Laszlo Tokes). De-a lungul anilor, termenul de Revoluţie s-a pierdut, evenimentele primind alte denumiri.

Micul Caţavencu

Copilul teribil al politicii româneşti, l-am numit aici pe Victor Ponta, face ce face şi, periodic, îşi scapă „producţiile” nazale în fasole. Tare în gură, mărunt în fapte, Ponta devine pe zi ce trece un trăncănitor de profesie al politicii dâmboviţene.

De profesie revoluţionar

În nomenclatorul de meserii, profesia de revoluţionar nu există. (Poate va intra odată cu noua lege a salarizării, unde va fi extinsă lista de meserii remunerate de la buget.) Există însă în realitate. De câte ori nu vi s-a întâmplat să întrebi de cineva cu ce se ocupă şi să vi se răspundă: „E revoluţionar”?

Umbra lui Ceauşescu. La Sânnicolau Mare

„Pupincurismul n-a murit în 1989!”, proclama sincer, cu puţin timp în urmă, liderul PD-L, Cezar Preda. Afirmaţia viza laudele în care s-au întrecut unii democrat-liberali s-o înfăşoare pe Elena Udrea, în momentul accederii acesteia în fruntea organizaţiei PD-L Bucureşti. „Adevărat, n-a murit!”, a ţinut să confirme şi tânărul primar al oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza.

Să îngheţaţi bine!

Nelu Crăciun este un pensionar de 71 de ani. Are o pensie de aproape 15 milioane de lei vechi. A fost toată viaţa contabil la o întreprindere. Nu se plânge prea mult de pensia sa, fiindcă ştie că sunt mulţi alţii care au pensii mult mai mici.

Cine îşi râde de prefect?

Eram obişnuiţi, după 1990, ca pe scaunul de prefect să ajungă o persoană cu o anumită prestanţă, cu personalitate, un om cu o bună pregătire administrativă sau/şi politică. Au existat şi mici derapaje din partea prefecţilor de până acum, dar nu foarte stânjenitoare, nu ridicole.

Top