Anticorupţia e necruţătoare! Prefectul Băcală a fugărit un orb, să-i scoată ochii

Prefectul Mircea Băcală a pus tunurile pe Jean Cojocari, secretarul primăriei, care, din păcate pentru calitatea polemicii, nu a avut şi dumnealui tunuri să le pună pe prefectul Băcală. Uite ce-i reproşează prefectul Băcală lui Cojocari: că ar exista firme apropiate „echipei Ciuhandu”, care ar fi obţinut tacit autorizaţiile, adică aşa cum a vrut muşchiul beneficiarului, fără un aviz de specialitate din primărie, care să constate eventual că există ceva în neregulă. La toate acestea se adaugă despăgubiri de vreo patru miliarde de lei vechi, să aibă firmele cu ce să dea de băut aldămaşul şi o corectă reparaţie morală pentru că dosarul lor a ocolit traseul normal de autorizare. Situaţia e gravă şi dacă firmele beneficiare sunt sau nu sunt prietene ale „echipei Ciuhandu”, indiferent care Ciuhandu. În primul rând, e foarte grav dacă prefectul numai acum a aflat treaba asta, când în Timişoara nu este om cu 12 clase şi bacalaureat să nu ştie o asemenea fabulă. Până şi conducerea primăriei ştie o astfel de năştruşnicie, dar, staţi să vedeţi!, secretarul Cojocari a anunţat că i-a tras la răspundere de le-au sărit fulgii funcţionarilor care au dormit în papuci şi nu au rezolvat în termen legal solicitarea de autorizare. Un milion-două din salariu, să fie 20% din leafă vreun trimestru, cât să fie?, că şi funcţionarii „paravan” sunt oameni, au şi ei familii, n-o să ajungă şi dânşii în disperare să dea pe goarnă vrute şi nevrute, când banul pidosnic ce-ar circula el mai underground pentru astfel de servicii e mult, mult mai consistent decât sancţiunea necruţătoare aplicată de ochii lumii înconjurătoare, a prefectului Băcală şi altor vajnici apărători ai legii. Apropo, domnule prefect, că doar sunteţi jurist, fac şi eu o întrebare: le poate face ceva Justiţia ăstora, că mie îmi seamănă a „crimă perfectă” reţeta asta cam împământenită şi la alte niveluri, mai guvernamentale?

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Încep lucrările de consolidare pe drumul național dintre Deta și Livezile

Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…

54 de minute ago

La UVT se va dezbate pe tema incluziunii studenților cu dizabilități

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează conferința…

58 de minute ago

Schimbarea orei de vară va afecta circulația feroviară

În noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, România va trece la ora…

O oră ago

Noi investiţii din fonduri europene în educația copiilor din Șag

Școala Gimnazială Șag  beneficiază de noi dotări moderne, printr-un proiect de finanțare din fonduri europene…

O oră ago

Cu ochii pe sondaje, Sorin Grindeanu reîncălzeşte „doctrina Dragnea”

“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…

3 ore ago

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

4 ore ago